Vă veţi întreba, probabil, ce legătură are Costel Busuioc cu sportul. Păi, are. Cel puţin în gândurile mele. Exemplul cel mai concret îl constituie Mircea Lucescu.
Costel Busuioc şi-a încântat destinul. Prin concursul câştigat în Spania a ajuns în vama unei mari şanse. Atât şi nimic mai mult. De aici înainte, ca şi până acum, Costel Busuioc va rămâne la fel de singur în lupta cu soarta. M-aş bucura să-l ştiu peste timp învingător, aşa după cum a fost şi atunci când şi-a smuls rădăcinile dintr-o copilărie blestemată. Mi-au plăcut cântările sale, dar nu bag pasiune de meloman. I-am devenit suporter observând că şantieristul e un bărbat puternic, sănătos la cap, capabil să ţină în bun echilibru cumpăna vieţii. Distanţa la care s-a poziţionat Costel faţă de adunătura zgomotoasă care lăutăreşte în jurul succesului său recomandă un caracter puternic. Telefonul de campanie (electorală) al preşedintelui, bursa acordată de un ministru al culturii la hectar, peşcheşurile oferite de mitocani cu foamea notorietăţii în gât, emisiunile în care realizatorii nu vor decât să se împrumute din succesul lui Costel Busuioc compun spectacolul jenant al unui fariseism ieftin. Dacă respectivii atârnători ai momentului ar fi fost într-adevăr oameni de bună simţire şi de bună credinţă ar fi reacţionat la “surprizele” TVR din 2005. Dar, nu! Atunci evenimentul nu avea girul cosmopolit al străinătăţii, atunci evenimentul nu le oferea atârnătorilor vizibilitatea de acum. Dacă nu ar fi ales şantierele din Spania, dacă ar fi combinat cântările sale cu îmbordurarea Bucureştilor, Costel nu ar fi fost, în nici un caz, propus pentru vreun concurs. Mai degrabă ar fi fost obligat să susţină bugetul vosganian prin amenzile plătite pentru tulburarea liniştii publice.
Vă veţi întreba, probabil, ce legătură are Costel Busuioc cu sportul. Păi, are. Cel puţin în gândurile mele. Constat că atunci când românii dau proba profesiei în afara ţării, când acţionează departe de pricinile care ne învrăjbesc, sunt apreciaţi la justa lor valoare. Asemeni lui Costel Busuioc, sportivii care au avut şansa să-şi probeze calităţile în afara graniţelor au şansa examinării corecte. Exemplul cel mai concret îl constituie Mircea Lucescu. Omul a ales calea valutei încă de pe vremea când leul era convertibil numai în bişniţa stradală. De atunci a trecut timp suficient pentru ca suporterii să uite perioada în care Lucescu îşi tocea relaţiile prin fotbalul cooperatist. Trecut prin nufărul străinătăţii, Mircea Lucescu este considerat antrenorul cel mai cel. Dacă se va acomoda însă din nou în peisajul natal, nu va trece mult timp până când Mircea Lucescu va deveni substantiv comun al bălăcărelii din fotbal.