Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În prag de alegeri, Guvernul a mărit pensiile. A majorat şi lefurile profesorilor. Riscant! – au avertizat economiştii. Insuficient! – au supralicitat politicienii celorlalte partide. Şi au declanşat o cursă nebunească a creşterilor salariale.
În prag de alegeri, Guvernul a mărit pensiile. A majorat şi lefurile profesorilor. Riscant! – au avertizat economiştii. Insuficient! – au supralicitat politicienii celorlalte partide. Şi au declanşat o cursă nebunească a creşterilor salariale.
Din calcul electoral, Cabinetul Tăriceanu împinsese deja cheltuielile bugetare până la limita sustenabilităţii. Paradoxal, opoziţia nu i-a criticat pe liberali pentru imprudenţă, ci pentru zgârcenie...
"Prea puţin, prea târziu!", au comentat PD-L-iştii lui Boc. "Noi v-am fi dat mai mult", au sărit PSD-iştii lui Geoană. "Doar 9 la sută pentru profesori? O batjocură!" – s-au indignat PRM-iştii lui Vadim. Parlamentul a votat în unanimitate majorări stupefiante ale salariilor cadrelor didactice: 50 la sută pentru învăţământul preuniversitar şi 74 la sută pentru cel universitar. Nici măcar deputaţii PNL nu au făcut opinie separată. Deşi Varujan Vosganian, ministrul de Finanţe, a sugerat, timid, că deciziile de o asemenea anvergură ar trebui amânate până după alegeri. Fiindcă nu e corect să laşi moştenire viitorului guvern promisiuni imposibil de onorat.
Promisiunile fanteziste au devenit, din păcate, principala strategie de campanie pentru alegerile din noiembrie. Într-un uluitor consens, partidele se întrec în vânzarea pielii ursului din pădure. Diferenţele doctrinare au fost uitate. Dreapta a devenit mai sindicalistă decât stânga. Politicienii încearcă din răsputeri să-şi fidelizeze noi segmente electorale. Semnalul este clar: "Cereţi şi vi se va da!".
S-au mărit astronomic lefurile profesorilor? Păi, cum rămâne cu bursele studenţeşti? Medicii ar dori şi ei salarii mai mari. Asistentele medicale, la fel. Dar poliţiştii şi militarii? N-ar merita şi ei mai mulţi bani? Preoţilor li s-au promis deja. Toţi bugetarii sunt îndemnaţi să profite de moment. Oferta expiră în noiembrie. Până atunci însă, ne putem legăna într-o frumoasă utopie. Medicamente compensate? Fără număr! Concedii de maternitate? Plătite regeşte! Eventual până când termină copiii facultatea... Mai lipseşte doar "legea de murături" a lui Conu Leonida – "nimeni să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile".
Cum s-ar putea finanţa toate aceste proiecte extravagante? Politicienii dâmboviţeni au găsit răspunsul tot la Caragiale: "Treaba statului, domnule! El ce grijă are?". Poate ar trebui să aibă grija crizei economice, care ameninţă şi România. O criză mondială, pe care mulţi specialişti nu ezită să o compare deja cu Marea Depresiune din 1929. Liderii noştri par să trăiască însă într-o realitate paralelă.
Lăsaţi-o-ncolo de criză, vin alegerile! Mai vedem noi după...
Comportamentul iresponsabil al clasei politice riscă să aducă economia românească în pragul colapsului. Mai grav, încurajează o primejdioasă întoarcere în trecut la nivelul mentalităţilor. Abia ce reuşisem să ne scuturăm niţel de reflexele formate în 45 de ani de comunism. Acum suntem din nou învăţaţi să pretindem totul de la stat: case, slujbe sigure şi bine plătite, intervenţie providenţială în orice moment dificil. Nu doar protecţie socială, ci de-a dreptul prosperitate. Această viziune absurd-paternalistă nu este promovată doar de bastioanele cele mai nostalgice ale stângii. Ea se bucură şi de girul celor care se autodeclară reprezentanţi ai "adevăratei drepte". Buimăcit de avalanşa de pomeni, electoratul oscilează între speranţă şi neîncredere. Celor care iau de bune gogoşile politicienilor nu le pot dedica decât vorbele lui "Galibardi": "Bravos, naţiune. Halal să-ţi fie!".
