x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Miting electoral prezidenţial transmis în direct

Miting electoral prezidenţial transmis în direct

de Ion Cristoiu    |    11 Apr 2008   •   00:00

De ce a avut nevoie Traian Băsescu de o atmosferă de alintări de duduie? Pentru a se implica, anticonstituţional, în campania electorală a unui partid: PD-L.



Miercuri, 9 aprilie 2008, de la 20:00 la 22:00 (două ore!), Traian Băsescu a fost invitatul emisiunii Naşul de pe B1. B1 e un post tv nu numai marginal într-un spaţiu mediatic dominat de trusturi deosebit de puternice, dar şi compromis prin gravele concesii făcute unui gust public la nivel de toaletă din boscheţi. Împins de sărăcia mijloacelor financiare, dar şi de amatorismul jalnic al angajaţilor, la periferia ratingului, postul încearcă să supravieţuiască prin frecventarea unor personaje precum Laura Andreşan, Monica Columbeanu, refuzate pînă şi de posturile de radio pirat.

La rîndu-i, Naşul e o emisiune de bodegă de la ieşirea din Bucureşti, egalată în mahalagismul subiectelor abordate (vrăjitorii, fenomene paranormale, concubinaje cu bătăi) doar de ţîfna moderatorului Radu Moraru, un personaj care se crede jurnalist doar prin faptul că vorbeşte mai mult decît interlocutorul.

În lumea civilizată, un şef de stat evită asemenea spelunci mediatice. Se presupune că rostirile sale televizate au drept ţintă publicul minim educat, cel interesat de problemele majore ale ţării, şi nu de jartierele unei starlete porno.

De ce a ales şeful statului român să se exprime public la emisiunea lui Radu Morar de pe B1?
Cine a avut răbdarea să urmărească show-ul de două ore (încercare cumplită, care explică ratingurile de 1 şi ceva smulse de Traian Băsescu) găseşte fără prea mare osteneală răspunsul:

Traian Băsescu, aşa cum l-au dezvăluit cei patru ani de mandat prezidenţial, e un politician marcat de o gravă vulnerabilitate:

Nu se descurcă decît într-o atmosferă evident prietenoasă: moderator amabil pînă la slugărnicie, public de aplaudaci. Nimic nu-l descumpăneşte mai mult decît un moderator care, îndeplinindu-şi datoria de profesionist, îi pune întrebări pe cît de precise, pe atît de incomode şi îi primeşte răspunsurile cu spiritul critic impus jurnalistului de competenţă şi onestitate. Aşa cum s-a văzut nu numai din prestaţia de miercuri seară, dar şi din alte prestaţii tv numeroase, Traian Băsescu foloseşte pe scară largă, în intervenţiile sale publice, bîrfa de şpriţ dată drept informaţie certă primită de la Serviciile Secrete, născocirea gogonată, aluzia veninoasă, dar mai ales falsul prin omisiune.

Miercuri seară, la Naşul de pe B1 i s-au asigurat toate condiţiile pentru a nu fi împiedicat să-şi desfăşoare acest arsenal tipic. Pe scena unei săli populate cu aplaudaci, Radu Moraru s-a învîrtit în jurul domnului preşedinte ca un bărbier cîntăreţ la mandolină în jurul unui client care lasă să i se întrezărească prin deschizătura buzunarului de la piept portofelul de piele burduşit.

Traian Băsescu a spus tot ce i-a trecut prin cap, în strădania de a dovedi că Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a învîrtit în jurul domniei-sale, că se trage de bîrnet cu Bush şi Putin, sfîrşind prin a rosti o propoziţie menită să dea fiori specialiştilor în psihologia abisală: "Deci, eu sînt mîndru de mine".

Un moderator cu o minimă pregătire intelectuală i-ar fi atras atenţia domnului preşedinte că multe dintre gesturile invocate drept dovadă a rolului său de Buric al NATO ţineau de normele de protocol elementare. Prestatorul de la B1 a avut altă grijă.

Cea de a-i arăta interlocutorului cît de mult îl uimeşte. La un moment dat, izbit de o spusă a lui Traian Băsescu, a reuşit să exclame, ca Mariţa în tîrg, doar atît: "–Aoleu!".

Iar aplaudacii din sală, dirijaţi prin semne, prindeau să hohotească şi să aplaude vijelios, înainte chiar ca Traian Băsescu să ajungă pe la jumătatea glumei. Ce mai încolo şi încoace! Ca la un sitcom cu aplauze rostogolite de pe bandă. De ce a avut nevoie Traian Băsescu de o atmosferă de alintări de duduie? Pentru a se implica, anticonstituţional, în campania electorală a unui partid: PD-L. Ocupat fiind luni cu şedinţa de bilanţ de la MApN, n-a putut participa la lansarea lui Vasile Blaga. Pentru a recupera momentul electoral pierdut, şi-a aranjat un miting electoral în sala Teatrului Bulandra, transmis în direct de un post tv. Nu altfel se explică faptul că lăudăroşenia sa egocentrică (a ajuns la un moment dat să spună că el ar fi salvat Titanicul dacă l-ar fi comandat!) a fost întrecută doar de elogiile aduse lui Vasile Blaga şi de spălarea cadavrului politic Adriean Videanu. Şi cînd te gîndeşti că e doar începutul.

Începutul prestaţiei lui Traian Băsescu în calitate de şef de echipă de campanie a PD-L pentru alegerilor locale.


N.B. Şi totuşi Traian Băsescu abia dacă a scos un rating de 1,7. Cît o emisiune dedicată grădinăritului de primăvară!

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial