Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Procurorul Marius Iacob se destăinuie în Ev. Z., n-are nici zi fără Elodia. Nu-i iese din creier şi pace.
Dacă Tanţa s-ar fi evaporat ca măgăriţa în ceaţă, părăsindu-l pe Costel în gară la Medgidia, şi nu s-ar fi aflat nici până azi unde e, Tanţa şi Costel ar fi fost unul dintre miturile României lui Ceauşescu. Aşa că ne-a rămas legenda lui Cioacă şi a Elodiei. Ficţiunea ieşirii din criză a lui Boc şi eşecurile pline de învăţăminte ale lui Răzvan decurg firesc din fascinaţia noastră pentru poveştile cu speranţa care moare ultima.
Nevoia permanentă a românului de mit spulberă orice urmă de raţiune. Mitul victoriei asupra Bosniei s-a născut din concurenţa cu mitul ieşirii din recesiune al lui Boc. Ca şi procurorul Iacob, Boc e setat pe ieşirea din criză la 1 ianuarie.
Asta e rostul mitului: să explice insucceselor viitoare. Vezi Mioriţa, Manole şi nevastă-sa...Când am văzut apărarea ca la Călugăreni la Srebica, am priceput că s-a ales praful de meciul cu Bosnia. La cinci secunde după golul superb al lui Marica, m-a încercat acelaşi sentiment ca la anunţarea ieşirii din criză în jurul lui 1 aprilie.
Îl priveam pe Boc într-o muppets de partid prin ţară. Plutea...Forestier, convingeri neclintite, elan, privire de vizionar. Avea entuziasmul Tanţei la descoperirea lui Costel, în gara cu doi mici şi o bere. I-am dat dreptate până şi preşedintelui: ăştia nu mai au nici o şansă la alegeri. Dar cui îi pasă? Imi păsa dacă la bosniaci, după apărarea perfectă, treceam de mijlocul terenului.
Aş înclina să cred că Răzvan Lucescu e un antrenor fără noroc. Ca şi Boc, premier. Dacă ar înţelege ce li se întâmplă. Dar nu. Succesurile îi fac să-şi închipuie că sunt ceea sunt, unul antrenor, altul premier. Greşesc în privinţa lui Răzvan. E antrenor, dar nu de naţională. Sau, nu acum. Boc, niciodată. Boc nu e premier decât în întâmplarea realităţilor noastre.
Zice Marica, autorul golului superb: "Doamne fereşte să plece Răzvan acum, când ne ştie atât de bine!”. Ne prostim. Naţionala s-a inventat pentru ca Răzvan să-şi completeze fişele de psiholog al naţionalei. Răzvan poate să scoată o carte, îşi poate da doctoratul, dar de aici nu rezultă că echipa României va mai lua vreun punct. După ce se va scutura şi Luxemburgul de noi, tratatul de psihologie al lui Răzvan va fi desăvârşit.
Şi în cazul lui Boc se auzeau voci, cum adică, să-l schimbe tocmai când învăţat meseria de prim ministru? Chiar aşa. De la o vreme, complet aiurea, Boc îşi bombează competent pieptul, se-nalţă pe călcâie, se dă însufleţit în spirit paşoptist. Ca şi în cazul antrenorului, premierul a ajuns să creadă în fatalitatea că destinul personal e de nedezlipt de soarta ţării.
Semn că nu învăţăm nimic de la ce se petrece, cugetările noastre sunt în consens cu actualitatea: "viaţa merge mai departe”, "asta e!”, "cu şansă câştigam”, "trebuie să strângem rândurile”. Plus aia care face ravagii: speranţa moare ultima. Cu corolarul lui Boc, never say never.
