Moartea accidentală a unui preşedinte

Lech Kaczinsky îşi doarme în prezent somnul de veci alături de regii Poloniei şi de alte mari personalităţi ale acestei ţări în catedrala Wawel de la Cracovia. Un somn de veci care nu se anunţă însă şi liniştit. Mulţi polonezi i-au contestat acestui preşedinte mort în condiţii tragice dreptul de a-i avea ca ve­cini de mormânt pe Ian Sobieţki, salvatorul Vienei, sau pe marele poet Adam Mickiewicz. Ciudată soartă au unii şefi de stat, pe care moartea îi propulsează pe un piedestal mai mare decât cel pe care i-ar fi aşezat viaţa. Nu vom şti niciodată cum l-ar fi judecat posteritatea pe John Fitzgerald Kennedy, dacă n-ar fi fost asasinat în plină glorie, şi încă sub obiectivul unei camere de filmat... Tot moartea i-a făcut celebri şi pe un Che Guevara, şi pe un Salvador Allende. Are ea, moartea, acest obicei cu unii oameni: le frânge aripile, dar îi propulsează în istorie, le oferă câte un loc preţios şi inconfundabil în panteonul comediei umane.

Un comentator francez, gură rea de altfel, spunea în ajunul înmormântării lui Lech Kaczinsky că a devenit mult mai "mare" ca preşedinte acum, că e mort, decât atunci când era în viaţă. Ciudată însă ideea celor care au vrut cu tot dinadinsul să-i depună sicriul într-un loc atât de prestigios precum Catedrala Wawel. În Franţa nu i-ar fi trecut nimănui prin gând să înmormânteze vreun preşedinte decedat recent în catedrala Saint-Denis din nordul Parisului, unde sunt înmormântaţi regii Franţei. O mare personalitate precum generalul De Gaulle, care simbolizează rezistenţa în anii nazismului şi chiar onoarea militară a Franţei, îşi doarme somnul de veci într-un mic ci­mitir de ţară, în localitatea Colombay-les-Deux-Eglises, un sat în care distinsul om de stat avea obiceiul să se ducă să reflecteze în timpul vieţii. Un preşedinte care şi-a lăsat puternic amprenta asupra Franţei, socialistul François Mitterrand este şi el înmormântat într-un modest cimitir din localitatea în care s-a născut, Jarnac.

Emoţia uriaşă resimţită în Europa şi chiar şi pe alte continente, după ce avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit la Smolensk, a fost brusc atenuată şi chiar dispersată de vestea că Lech Kaczinsky va fi înmormântat alături de regii polonezi. Dacă circumstanţele morţii lui Lech Kaczinsky i-au tulburat profund pe mulţi oameni, făcându-i chiar să creadă că istoria se scrie cu semne misterioase şi iraţionale, înmormântarea sa la Wawel i-a adus cu picioarele pe pământ şi le-a amintit că manipularea politică şi interesul electoral sunt nemuritoare. Acum, fratele geamăn al preşedintelui decedat, este vorba despre Jaroslav Kaczinsky, care a anunţat că se va arunca în campania pentru prezidenţiale, va avea toate argumentele să le spună alegătorilor: votaţi pentru mine, căci sunt prelungirea naturală a celui care doarme cu statut de martir în catedrala nea­mului. Concluzia pe care merită să o tragem din această po­veste este că binele şi răul sunt, de fapt, fraţi gemeni. La fel şi onoarea şi dezonoarea. Fraţi gemeni sunt demnitatea şi ridicolul, cinstea şi înşelăciunea, adevărul şi minciuna... Pentru că altfel n-ar avea, deseori, aceeaşi înfăţişare, nu s-ar prelungi cu atâta uşurinţă unul în altul. "De la sublim la ridicol nu-i decât un pas", spunea Napoleon. Ceva, ceva ştia Napoleon despre cum se îngemănează puterea cu prăbuşirea şi chiar viaţa cu moartea. Şi, pentru că tot am ajuns la el, iată acest detaliu: când a murit, în 1821, marele Bonaparte a fost înmormântat pe insula Sfânta Elena, unde îl ţineau prizonier englezii. Patria recunoscătoare l-a repatriat însă în 1840 şi i-a depus rămăşiţele pământeşti sub cupola de aur a Domului Invalizilor de la Paris. Şi absolut nimeni nu se gândeşte că mormântul său ar putea fi asemenea unui costum extrem de mare oferit unui om extrem de mic.