x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moartea nu vine cu Fitch şi Poor’s

Moartea nu vine cu Fitch şi Poor’s

de Marius Tucă    |    12 Noi 2008   •   00:00

JURNAL DE ROMÂNIA
Odată puteam să murim şi noi frumos, să murim în acelaşi timp cu Ame­rica şi alte puteri ale lumii, odată am fi putut să fim şi noi victimele de lux ale crizei economice şi financiare, să apă­rem pe prima pagină a ziarelor şi să des­chidem buletinele de ştiri ale principalelor reţele de televiziune, cum la fel de bine puteam să ne îndatorăm pe via­ţă,



odată am fi putut să ajungem la fundul sacului, de aproape douăzeci de ani ne străduim şi nu ne iese, dar ne-am în­căpăţînat să nu murim, şi între noi fie vor­ba, dacă noi murim, murim de-a bi­ne­lea, nu ne jucăm, noi nu suntem Ame­rica să murim şi să renaştem, bla-bla-bla, bla-bla-bla, ăştia nici nu mor în­totdeauna de-adevăratelea, ca să nu mai vorbim că americanii fac până şi din cri­ză un titlu de glorie, criza pe care au ex­portat-o, au dat-o întregii lumi, aşa e-n capitalism, cei mari cu renaşterea, cu gloria, cu măreţia, cei mici cu coliva şi lumînările, cu locurile de veci şi regre­te­le eterne, iar atunci cînd eşti mic şi nu vrei să intri în criză vor să te bage ei cu tot dina­dinsul, iar noi nu şi nu, nu vrem neam să murim, e sămînţă a dracu’, de­geaba ne-au scăzut ratingul de ţară alde Standard and Poor’s, nu ne-am învăţat minte, degeaba au căşunat pe noi Banca Mondială şi Fondul Monetar Interna­ţio­nal să luăm împrumuturi să ne sal­văm, nici măcar presa străină care ne-a cîn­tat prohodul nu ne-a făcut să ne răzgîndim, să nu murim, nici faptul că alde Fitch, Agenţia de rating, ne-a scos de pe lista ţărilor recomandate pentru investiţii, reducînd ratingul de ţară la datoria pe termen lung, nu ne-a demo­ra­lizat definitiv, odată puteam să mu­rim şi noi frumos şi n-am fost în stare să intrăm în criză, norocul nostru este totuşi că ne ţin ratingul ridicat Magda Ciumac, Ogică şi Alina Plugaru…

×
Subiecte în articol: editorial