Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
L-am cunoscut pe nea Costica pe la inceputul anului 1989, cand m-a luat de indata sub aripa sa ocrotitoare. Nu implinisem 20 de ani atunci; eram proaspat venita in Bucuresti si ajunsesem colega cu nea Costica pe santier, fiindca cineva ma calcase pe picior in metrou tocmai cand mergeam sa-mi caut ceva de lucru (persoana care m-a calcat pe picior mi-a oferit locul de munca si... intalnirea cu nea Costica). In ochii mei, el era batran, dar acum ma gandesc ca se poate ca el sa fi avut vreo 50 si ceva de ani. Era mic, bondoc, avea niste ochi vioi si miscari lente, un calm aproape inuman, o blandete vesela, dar si momente de fermitate, care-i faceau pe unii sa inghete in fata sa. Aveam sa inteleg semnificatia intalnirii mele cu nea Costica peste multi ani si sa-mi dau seama de unicitatea ei. Aveam sa inteleg tot peste ani ca viata-i mai inteligenta decat oamenii, ca greseala de a fi fost calcata grav pe picior in metrou nu era deloc o greseala, cat mana lunga a destinului. Am cunoscut atunci oameni pe care-i privesc de peste timp cu recunostinta, caci ei m-au convins ca bunatatea, frumusetea umana si intelegerea exista cu adevarat si pot fi ascunse sub hainele unui zugrav. Frumusetea umana nu alege neaparat costumul si fracul.
Cei mai simpli oameni pot atinge stari ale constiintei de o inaltime ametitoare; era si cazul lui nea Costica, omul caruia destinul i-a harazit experienta marturisitoare a mortii si a intoarcerii la viata... Gratie unora dintre acesti oameni, intre care si nea Costica, am capatat convingerea ca nimic nu este intamplator pe lumea asta.
Nea Costica statea pe langa mine (timp de un an aproape) si-mi explica tainele muncii de pe santier. In vremea asta imi povestea si intamplari din viata lui. Era cardiac si inima i se oprise de trei ori pana la intalnirea cu mine. La prima oprire a inimii a fost declarat mort si trimis la morga. Noroc ca se trezise inainte de a fi pus la frigider. Asta spunea singur, cu un zambet strengaresc! Cand se trezise printre trupuri fara viata, nea Costica nu fusese socat, caci ce putea sa-l mai socheze, dupa ce i se intamplase in vreme ce era declarat mort? Se gandea ca si mortii aceia calatoreau pe undeva, prin Rai, si n-avea deloc grija lor. Nu-mi amintesc cat timp durasera "mortile" lui nea Costica si nu-mi amintesc cu acuratete amanuntele. Dar port, inca, in mine imaginea lui nea Costica, ochii lui fericiti si chipul radiind de bucurie cand imi spunea cum trecuse el printr-un tunel de lumina. Cum il intampinasera pe lumea cealalta toate rubedeniile plecate de mult, intre care parintii lui si persoane foarte dragi. "Sa vezi ce lumina-i pe lumea ailalta, sa vezi ce pomi, ce verdeata! E Raiul acolo", zicea nea Costica.
Numai ca, inainte de a ajunge acolo, in primul episod de moarte clinica, cineva nevazut ii aratase lui nea Costica imaginile vietii lui. "Vezi, Costica? Aici n-ai facut bine, te-ai comportat urat. Uite cum a suferit cutare om din cauza ta", ii spunea vocea aceea. Prin alte locuri il aproba si zicea: "Da, asa da, Costica. Fapta asta a facut oamenii fericiti, ma"! Nea Costica imi spunea ca era asa de frumos in Rai, ca el dorea sa ramana acolo, dar vocea aceea, o vocea invaluita in lumina, ii spunea: "Nu se poate sa ramai aici, Costica. Trebuie sa te intorci in lume, mai ai treaba acolo"!
Nea Costica radea si zicea: "Mai fetito, cred ca si tu esti una dintre treburile care m-a adus inapoi"!
Nu am spatiu acum pentru a povesti in amanunt si alte conversatii pe care le-am avut cu nea Costica, cert este ca n-am mai cunoscut nici o alta persoana care sa fi avut trei episoade de moarte clinica. Dr Davis Hawkins, cercetator al starilor avansate ale constiintei, spune ca "experientele de moarte clinica, ce sunt in mod caracteristic transformatoare prin efectele lor, au permis oamenilor sa experimenteze niveluri energetice si stari foarte inalte ale constiintei", respectiv nivelul iubirii neconditionate si al iluminarii. Gandindu-ma la nea Costica, la faptul ca, plin de var si de vopsele din cap pana in picioare, imi descria peisajele din Rai, faptul ca oamenii vorbeau acolo cu ganduri, nu prin cuvinte rostite, gandindu-ma la blandetea si la bunatatea lui nea Costica, tind sa cred ca starea constiintei lui era asa cum o descriu marii cercetatori; cel putin de nivelul iubirii neconditionate.
Nea Costica a murit si a inviat, dar eu abia acum inteleg ca nu s-a intamplat asta fara noima. Poate ca una dintre treburile lui nea Costica a fost aceea de a spune ca ceea ce facem in viata noastra conteaza, ca exista o lume dincolo de cea pe care o credem singura reala si, mai ales, exista o lume a bunatatii, a blandetii, a frumusetii umane, lumea pe care nea Costica mi-a demonstrat-o chiar pe lumea asta. Aceasta lume mi-a ramas in suflet si in minte gratie intalnirii cu nea Costica si asta-i, de fapt, lumea constiintei inalte, a iubirii si a Raiului pe care nea Costica mi l-a descris dupa ce "a inviat".
