Mor ai Noștri

Cu fiecare zi se mai stinge câte unul... Sâmbăta neagră a adus încă nouă morţi. Duminică încă patru. Îţi este şi frică să mai întrebi câţi mai sunt. Câţi mai luptă. Câţi mai pot. Câţi se mai agaţă cu ultimele bătăi ale inimii de lumea asta. O lume rea şi crudă. O lume care i-a trimis într-un club al iadului. Al durerii. Al focului şi al morţii. Noi suntem tot aici. La fel. Ne scuipăm, ne înjurăm, ne suim pe cadavre, ne facem poze cu morţii şi ne frecăm palmele gândindu-ne ca tot noi să câştigăm. Noi, oamenii neoameni. Îi ridicăm în slăvi pe toţi cei care i-au salvat pe copiii aceia din focul iadului. Îi ridicăm doar ca să putem da mai tare cu ei de pământ. Urlăm după cătuşe, vinovaţi... ochi pentru ochi, dinte pentru dinte... Ne place să vedem sânge. Nu ne gândim o clipă că schimbarea e în noi. În fiecare dintre noi. Dacă nici acum nu înţelegem că nu se mai poate aşa... atunci când? Fără „las’ că merge şi aşa”, fără şpagă sau mică înţelegere. Legea e lege. Câţi dintre noi am fost mai buni zilele acestea? Câţi dintre noi am încercat în ultima săptămână să respectăm regulile? Şi nu mă refer la regulile mari, ci la cele de zi cu zi! Alea care ne spun să ne salutăm semenii când îi vedem, cele care ne spun că regulile de circulație au un rost, cele care ne îndeamnă să ne respectăm aproapele așa cum ne respectăm pe noi. Schimbarea începe cu noi, continuă cu noi şi se termină tot cu noi. Suma schimbării fiecărui membru al societății va da suma schimbării unei națiuni. Să nu uităm asta!