Morţi frumoşi, guvernaţi de teroarea iernii

Moartea sub zapada, moartea prin inghet, zic scriitorii si doctorii, este precedata de o dulce si calda stare de euforie. Vezi fete morgana, joci sotronul prin rai, te dai cu schiurile pe barba lui Dumnezeu. Dupa o viata traita sub nametii lui 'Sa traiti bineeee!', o moarte cu lautari fantasmagorici pune capac aurit unui destin de invidiat.

Asa s-au prapadit 68 de cetateni, executati de iarna cu sprijinul copios al exersatei gasti Basescu, aceeasi care deszapezeste drumurile de cand a fost el prima oara la Transporturi. Dar recen­samantul este provizoriu, multi n-au apucat sa-si declare inca moartea. Un individ mov, stand pe o rana, mandru de sine ca un tipar, se ratoieste din televizor la cineva nedefinit. Are o figura castrata, amestec de feminitate evidenta si barbatie presupusa. In rezumat, discursul lui suna cam asa. Ma, va muma-n cur, n-a dat Apocalipsa. Hai, sa n-aud caraieli. Aici nu-i Serbia. Nu e cod rosu, e portocaliu.

E evident ca n-are exercitiul comenzii, dar il gadila placut propria-i voce, pusa, in premiera, sa bage spaima in pifani. Ca aici e, de cativa ani negri, cod portocaliu de viscol prin buzunare, stie o lume. Ca e cod portocaliu de foame si de saracie, stiu si cei care se prefac ca nu stiu. Chestia cu Serbia, care pare la capatul celalalt al lumii, n-am priceput-o si-mi aduce aminte, pe vremurile astea planse, un banc. Ce sa fac, la noi, la inmormantari, se spun bancuri, iar jelania de la cimitir sfarseste, cand e vreme buna, cu un chiolhan. Cica la sfarsitul razboiului ultim, granita trasata de creionul lui Stalin intre Polonia si URSS, trecea fix prin gospodaria unui polonez, taind-o in doua. Hai, zice comisia, sa-i facem hatarul sa-l intrebam unde vrea sa traiasca, fiindca granita putea sa-i ocoleasca batatura.

Ia zi, polonezule, unde vrei sa stai? Pai, zice taranul polonez scarpinandu-se in cap, in Polonia, ca in Rusia am auzit ca sunt niste geruri groaznice. Da, codul rosu e doar in Banatul sarbesc, iar viscolul se ispraveste fix pe granita. Aici nu ninge, nu e ger destul, doar portocaliul acopera, ca otravurile unei fabrici de chimicale, privelistile sufletelor noastre.

La Sangeru ninge intruna. M-a prins iarna aici si n-am mai vazut, decat la televizor, Capitala. Sutele mele de pietre cioplite de tarani, intr-un muzeu care pare a fi unic, sunt, majoritatea, sub zapada. Cu toate ca au suflet, mesterul popular dandu-le ceva din viata lui, nu cred ca vor muri sub zapada care apropie un metru. Vietatile micii mele gospodarii au probleme. Gerul, mai cumplit decat zapada pe care nu ma dezvat s-o iubesc, mi-a asasinat porumbei voltati, un caine brac german, a transformat in materie cafenie, degerata, crestele cocosilor, a zgribulit viteii.

Impreuna cu o familie care ma ajuta, facem zilnic partie, mai intai spre lighioane, apoi spre drumul care e inca practicabil. Peste deal, unde incepe judetul Buzau, e mai greu. O vecina, ramasa cu patru nepoti, fiul si fiica fiind la munca prin lume, plange speriata. Fereasca Dumnezeu de mai rau, o incurajez eu, cu un citat din bunica-mea. fii-mi vine in minte ce mi-a zis ieri profesorul de romana: un cutremur ne mai trebuie acum si s-a terminat tot.

'Mortii sunt boschetari care au refuzat sprijinul autoritatilor', proclama un individ, recomandat ziarist, pe un post de televiziune. Multe lichele au invadat politica. O droaie s-au napustit in presa, furandu-i aura si martiriul. N-am cum sa-i strig ca la tara nu-s boschetari. Boschetii sunt la oras, culcus pentru napastuiti si aurolaci. Aici sunt paduri si, mai peste tot, cativa drojdieri stiuti si dispretuiti de toata lumea. Poate ca au murit si niste drojdieri, pana la urma oameni si ei. Dar batranul gasit inghetat, impreuna cu fiica lui epileptica, intr-o casa-cavou din Moldova, nu era boschetar.

Nici drojdier. Puterile nu l-au ajutat sa faca fata iernii. Vecinii, scormonind ca niste cartite negre spre vitele lor si acareturile lor, au descoperit, observand ca fumul nu mai iese din horn, tarziu tragedia. Este, poate, si egoismul lor, indiferenta lor, cainosenia care sta adesea cuibarita in inima de piatra a semenilor. De ce insa nu-s drumurile degajate? Nu cere nimeni nici presedintelui, nici Guvernului sa-i faca partie la usa. Dar pentru soseaua care vine in sat, am platit. Am platit de cinci ori mai scump deszapezirea decat in tarile unde ninge mereu.

De ce sunt munti de zapada? Cui a dat mormane de bani cuplul Basescu-Boagiu? Nu stiu cum il cheama pe noul ministru de la Transporturi si nici n-are importanta. In spatele lui se decupeaza siluetele celor doi. Unde sunt, ma, banii? Banii platiti pentru ca in fiecare localitate sa ajunga masina cu paine si salvarea. I-ati papat? Vomitati-i pe sosele. Ii tineti la pusculita pentru a mai trage o tura de furt electoral? Scoateti banii si eliberati drumurile catre sate fiindca mor oameni.

Nu va cer sa deszapeziti drumul spre cimitir, ci drumul ala asfaltat anual de voi care face ca satul, ramas fara scoala si fara dispensar, fiindca le-ati gasit nerentabile, sa poata respira. Nu vedeti ca furtul vostru se deconteaza prin morti? Vedeti, fireste ca vedeti, dar de ce v-ar pasa? fii totusi va veni primavara. Vine, vine primavara, canta tineri in Piata Universitatii. Ce vor sa spuna? E prea simplu ca sa spuna doar atat.