Motivaţia în viaţă

Noi avem nevoie continuu de motivaţii pozitive şi nu de acele motivaţii pe care ni le pot oferi alţi oameni, bunătatea, frumuseţea, dragostea sau buna purtare a celor din jur, ci de propriile noastre motivaţii. Motivaţiile personale pot rămane tainice, le putem ţine în lăuntrul nostru, ca pe nişte bijuterii frumoase şi rare, doar să le avem. Asta contează cu adevărat, asta ne dă energie şi puterea de a merge pe drumul vieţii, de a rezista prin ploaie şi prin vant, prin momentele de cumpănă şi prin cele derutante, prin clipele de conşmar şi, de ce nu, chiar prin cele imposibil de frumoase, prin cele pe care ne temem că le-am putea pierde. Motivaţia are puterea să ne ţină drepţi şi puternici, ea ne despovărează şi ne ajută să nu cedăm atunci cand ne simţim epuizaţi, să trecem cu fruntea plină de sudoare prin greutăţi, dar cu speranţa că “trece şi asta,,.

Absenţa bunelor motivaţii in viaţă e ca o plagă, ca o piedică puternică, e un soi de bagaj distructiv, căci din pricina acestei lipse psihologice nu putem merge corect, nu putem evalua, gandi, spera şi crede, iar fără de credinţă şi incredere ce poţi face? Nu te poţi forţa să treci peste tine însuşi nici măcar să depăşeşti nişte biete resentimente, nu te poţi consola şi cu atat mai puţin să găseşti în tine forţa necesară să depăşeşti ura, neliniştea, suferinţa sau alte tipuri de trăiri, inerente condiţiei umane. Statutul de fiinţă umană presupune trăirea inevitabilă a suferinţei; pare că suntem chiar condamnaţi la resentiment, la tristeţe uneori, la sentimentul de a fi abandonaţi sau forţaţi să ne fie frică şi să ne simţim rău. A rămane în astfel de vibraţii ale experienţei noastre, a nu găsi în noi motivaţia, care ne poate duce pe o altă cale, pe calea binelui, pe calea umanizării sau a trăirii fericite, presupune să ne autcondamnăm la blocaj şi la suferinţă, la toxicitate interioară şi la deznădejde. Asta ţine, însă, de propria decizie, de propria capacitate de a ne mobiliza, nu atat pentru ţinte concrete, nu atat pentru exterior, cat pentru a atinge în noi o stare mai bună, de a trăi mai frumos în noi înşine.

Noi ne dăm adesea motivaţii pentru a ne întreţine negativitatea, resentimentul, suferinţa şi sentimentul că nu avem ieşire dintr-o situaţie de viaţă nefericită şi asta e tot motivaţie, dar nu-i una energizantă, nu-i una care ne poate dezlega de sentimentul disperării, ci una ce ne leagă mai intens şi mai grav de disperare. Conştienţa şi frumuseţea stă tocmai în faptul şi în descoperirea uluitoare că putem găsi întotdeauna motivaţia pozitivă, deci şi forţa, şi puterea de a ne ridica din prăpastia disperării. Nu contează ce anume ne stimulează să trăim mai frumos, nu contează dacă vrem mai mult în plan material, în plan spiritual, dacă ne gandim la alţii sau la noi înşine; important este să putem trăi la un alt nivel de speranţă, să păşim curajoşi către ceva ce se poate face şi să ştim că noi putem face anumiţi paşi pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Energia ne vine din dorinţă, din vis, din aspiraţie, din înţelegere, din speranţă, din paşii pe care-i facem către un scop, către un sens. Ne vom simţi mai bine cu noi înşine cand mergem undeva şi ştim unde anume vrem să mergem, decat atunci cand lăsăm drumul vieţii să se întample, cand privim resemnaţi spre cei ce pare că sunt mai puternici şi pot mai mult. Noi putem mai mult, cu toţii putem, dar trebuie să ştim asta şi să fim motivaţi să păşim cu tot curajul către destinaţie, căci ceea ce ne face viaţa mai frumoasă este întotdeauna trăirea noastră şi de ea trebuie să avem grijă cu adevărat.