Mourinho loveşte şi pleacă

Jose Mourinho sparge toate tiparele. Omul ăsta mândru, capricios şi total atipic forţează modelul. Dar un mo­del care bagă atâtea inedite în reţeta sa de succes încât îmi este greu să cred că vreun prozelit va reuşi cândva să-i stea alături, la egalitate cu ma­estrul. S-a angajat în fotbal cu pecete de funcţionar, de servitor al meseria­şilor. Iar conştiinciozitatea şi competenţa cu care-şi onora res­pon­sabilităţile recomandau trepă­duşul numai bun să devină victimă a plafonării.

Atipicul nostru nu a căzut însă în capcana culisării monotone prin viaţă. Nici nu s-a dovedit a fi vreun sfios în înfruntarea schim­bă­rilor de direcţie. Ba chiar a atacat cu obrăznicie statutul dresorilor de fot­ba­­lişti. Altfel nu s-ar fi apucat nici­o­dată de antrenorat din moment ce el nu gâdilase niciodată coţofana decât ca junior la Balenenses şi, pentru foarte scurt timp, ca senior fără perspectivă la Rio Ave. Iar antrenorii, conform cutumei, răsăreau numai din rândul foştilor fotbalişti, din rândul fotbaliştilor cu nume. A mai fost un ziarist care a antrenat naţionala Braziliei.

Dar asta se întâmpla în alte vremuri şi în alt context. Adică atunci când brazilienii dansau un fotbal mondial, atunci când arta jongle­riei domina ingine­ria tacticizării excesive. Reuşita lui Mourinho are cu totul alte semni­ficaţii deoarece ea este confirmată de exigenţele unei in­dustria­lizări rafinate a fotbalului.

Ultima destinaţie a fostului translator din dotarea lui Bobby Robson, a fostului secund din dotarea lui Louis van Gaal, este Realul din Ma­drid. Nici această mutare de la Inter la Real nu este una obişnuită. Ea aduce cu sine o nouă premieră. Eu nu cunosc alt caz din fotbalul mare în care un antrenor să fie cumpărat, precum fotbaliştii. De obicei antrenorii îşi caută echipă atunci când sunt demişi sau la final de contract. De această dată Realul a trebuit să plă­tească Interului o sumă compensatorie deoarece Jose Mourinho se afla încă sub contract cu echipa pe care abia o împovărase cu trei trofee: Cupa Italiei, câştigarea titlului în Italia şi câştigarea Champions League.

Jose Mourinho loveşte şi pleacă. La Porto, la Chelsea, la Inter, Mou­ri­nho a realizat performanţe greu egala­bile şi a plecat lăsându-le urma­şilor o moştenire pe care aceştia n-o prea pot duce mai departe. Strategia pare să-l avantajeze. Pentru că nici Mourinho nu cred că-şi poate egala performanţele şi, în consecinţă, ac­cep­tarea unor noi provocări îl avantajează. Prezentându-se la Real, Mou­rinho chiar a recunoscut că îl mo­tivează presiunea crizei de rezultate în care se află madrilenii. Nu şi-a luat însă angajamente aiurea. A promis doar prin numele său, spu­nând simplu: „Sunt Jose Mourinho, cu toate defectele şi calităţile mele. Nu sunt un provocator, sunt un muncitor. Nu sunt un antrenor defensiv. Când se repetă o minciună oa­menii inteligenţi îşi dau seama despre ce este vorba, dar ceilalţi o vor considera un ade­văr".

Avertizarea viitorilor adversari şi punerea la colţ a proştilor stau foarte bine împreună. Din păcate, printre proşti stă şi unul de-ai noştri.