Munca nu renteaza, specula nu dureaza

Nu e reporter frenetic sa nu-l intrebe pe oricare analist pe care-l prinde la inceput de an: "Care va fi cel mai bun plasament?". Si, previzibil, oricare analist raspunde: "Imobilele, actiunile". Aceleasi raspunsuri s-au repetat pana la plictiseala si in 2003-2004, si in 2005-2006, iar in 2007, actiunile si mai ales casele sunt deja la preturi maxime istorice. In schimb, nimeni nu da vreun raspuns unei alte intrebari: daca toti romanii isi urmaresc visul de a deveni oameni de afaceri, cine mai munceste? Cine mai framanta painea, cine mai pune mana pe coada lopetii sau pe cheia de saispe?

De cinci ani incoace, in tara asta s-a triplat pretul pana si la cele mai neinteresante active, dar bunurile si serviciile create n-au acoperit decat o treime din crestere. Asta arata ca bisnita e profitabila, iar munca nu mai are sens. Tranzactiile cu terenuri, cu cladiri, cu actiuni sau cu marfuri fabricate de altii, in strainatate, aduc castiguri mult mai mari. Da, dar insuficienta muncii si a investitiilor trebuie sa se vada undeva. Unde? Ori in inflatie, ori in deficitele externe. Si de unde se extrage pana la urma substanta pentru echilibrarea balantei? Din nivelul de trai, chiar daca temporar poate fi luata pe datorie. La scadenta imprumuturilor, tot puterea de cumparare are de suferit, iar castigurile se dovedesc iluzorii.

Asadar, in ciuda viselor de imbogatire fara munca, economia ramane o stiinta exacta, unde minusul in gestiune al economiei romanesti este o marime cvasiconstanta. Insa greseala nu este a romanilor de rand, care incearca o cale usoara de castig, ci a conducatorilor care au blocat calea normala si cinstita. Macrostabilizarea n-a fost obtinuta prin gestionarea economiei nationale, ci prin sacrificarea stabilitatii monedei nationale, in locul careia s-au pus reperele economiilor stabile - euro si dolarul. De asta urmaresc romanii cu ochi de uliu cursurile valutare si cotatiile bursiere. Polonezii sau cehii, care au inteles din prima ca numai un plus de efort aduce un plus de castig, nu-si bat atata capul cu preturile caselor, ale actiunilor sau cu paritatea euro-dolar. Ei isi vad de treaba, iar guvernele lor vegheaza la stabilitatea veniturilor in monedele nationale, cele in care se si economiseste, adica tin sub control acel deficit general de care vorbeam, evitand cheltuielile fara acoperire.

N-as vrea sa se inteleaga ca toti romanii se feresc de munca. Un exemplu foarte bun sunt muncitorii din strainatate, care trag tare si acumuleaza acolo unde societatea ofera siguranta castigului. Nici nemtii, si nici japonezii n-au facut altfel dupa ultimul mare razboi. Au pus deoparte ban langa ban, au construit din economii si imprumuturi noi capacitati de productie si abia dupa ce au acoperit deficitele au intrat in caruselul consumului. Traseul lor s-a dovedit corect: dupa acumulari au urmat investitiile, care au adus un spor de productivitate, adica motorul puternic pentru recuperarea decalajelor.

Daca insa tinem cu orice pret sa incercam retete balcanice, nu ne ramane de vazut decat ce le-a iesit grecilor. La inceputul acestui mileniu, micii investitori au pierdut cam trei sferturi din banii riscati in spirala investitiilor speculative. Mizele din ce in ce mai mari la bursa au atras o zecime din populatie, dar, pana la urma, lipsa fundamentelor economice s-a razbunat.

La inceput de an, cand auziti intrebari si raspunsuri despre plasamente, amintiti-va de Caritas, de SAFI sau de FNI, de cei care s-au crezut bogati cata vreme altii pompau bani la baza piramidei si care s-au trezit din vise mai saraci ca inainte.

"Nu va intrebati ce se mai poate specula in tara asta, intrebati-va in ce tara se mai speculeaza in halul asta."