x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Naşul presei politice

0
Autor: Claudiu Saftoiu 21 Mar 2008 - 00:00

MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Dar marele atu al presei româneşti este că acceptă să treacă şi ea prin purgatoriul judecăţii opiniei publice. Că intră în scena politicăşi o derutează, încasând în egală măsură cu politicienii în faţa opiniei publice



MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Am asistat în această săptămână la un spectacol în care presa română şi-a aruncat în lumină atât limitele, cât şi marile ei atuuri. Un atac furibund asupra ei, venit din partea unicului furnizor de subiecte tari pe agenda politică a zilei – preşedintele Băsescu –,a declanşat un fenomen bizar de angajare dezangajantă a mass-media faţă de propria ei menire.


Pe Aeroportul Otopeni preşedintele şi-a pus haina de tată revoltat şi a apărat timiditatea copilei care-i seamănă ca o bobiţă: vrea să facă politică, cu orice preţ. Începând de la acest subiect sensibil, domnia sa şi-a etalat calităţile de politician spontan şi cu verb şi a lansat cel mai mare adevăr de pe piaţa media într-o formulare memorabilă. Un adevăr atât de evident, pe care nimeni nu l-a pronunţat şi mai ales nu l-a formulat vreodată mai bine: cum că unii jurnalişti, lideri de opinie în breasla lor, sunt nişte "tonomate cu  euro", care scriu la comandă, hărţuiesc la comandă, brand-uiesc la comandă, înalţă sau execută cariere publice, tot la comandă. Bine, aşa e, ar zice cititorul obişnuit deja să citească printre rândurile presei politice româneşti, mult mai mult decât relatările politice în sine. Şi ce e cu asta? Un adevăr mare cât casa, spus în gura mare. Doare chiar aşa de tare?


Preşedintele Traian Băsescu – un încercat politician în presa de după ’90, în care talentul, senzaţionalul, corupţia, dar şi performanţa se amestecă într-un specific inconfundabil românesc – a avut de-a face şi are în continuare de-a face cu "tonomatele" din presă. Asta-i soarta politicienilor, e parte din joc. Dar preşedintele le agreează şi le cultivă pe unele, în timp ce pe altele le trage voiniceşte în ţeapă, în salonul oficial de la Otopeni. Fără să vrea să schimbe nimic din mecanismele apariţiei "tonomatelor de presă", preşedintele doar îşi trasează un perimetru convenabil de simpatii jurnalistice, propunând dihotomia  cinică "tonomate bune" şi "tonomatele rele" în presa română. Paradoxal, presa română a acţionat fix după formatul impus de preşedinte, în cam 20 de minute de discurs înverşunat patern. A căzut în plasa magică a simbolisticii de la Cotroceni. "Tonomatele rele" s-au pus indignate pe tocat, iar "tonomatele bune" s-au apucat de cădelniţat semeţ şi moralist. Unele îl înjură pe Băsescu, celelalte îl căinează pe Băsescu. Efectul dezolant al acestei atitudini angajat politice s-a transformat într-o dezangajare a presei de ea însăşi: a renunţat să îşi protejeze breasla, îmbrăţişând cauze care nu-i aparţin nicidecum. Şi anume cauza unui politician, oricare ar fi el.


Cauza presei este cetăţeanul care se informează, este societatea civilă care consumă produse comerciale şi produse politice, laolaltă. Între aceste nevoi de consum, presa trebuie să-şi păstreze locul geometric atât de greu de obţinut: acela de "câine de pază al democraţiei".


Limitările presei româneşti stau în prea multele condiţionări profesionale cărora le-a cedat în timp. Faţă de politicieni, faţă de propriul patronat, faţă de propriile orgolii şi veleităţi. Dar marele atu al presei româneşti este că acceptă să treacă şi ea prin purgatoriul judecăţii opiniei publice. Că intră în scena politică şi o derutează, încasând în egală măsură cu politicienii în faţa opiniei publice. Până la proba contrarie e clar că presa română a primit o lecţie săptămâna trecută de la cineva care a devenit, fără discuţie, naşul presei româneşti. Şi a şi început să-şi boteze finişorii supărăcioşi, după ce i-a dezbinat.  Deocamdată, lista a fost deschisă fulminant. "Tonomatele" au existat şi există în toată presa din lume, cu atât mai mult în presa română. Ele doar trebuia să poarte un nume.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   presa,   presei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de