Lumea bună a fotbalului se pregăteşte pentru lucrarea de control a mondialului din Africa de Sud. Mai pe la poalele performanţei, românaşii se străduiesc s-o rupă cu trecutele deziluzii şi să dreagă perspectiva. Astfel, după un campionat bubos, miniturneul naţionalei părea un prilej numai bun pentru recondiţionarea speranţei.
Din păcate, însă, meciul cu Ucraina ne-a lovit rău de tot în aşteptări. Şi înfrângerea nu este cel mai rău lucru care ni s-a întâmplat. De toată jena a fost evoluţia aleşilor lui Răzvan Lucescu. Nişte rătăciţi, nişte săraci care păreau parcă derutaţi de faptul că întâmplarea i-a pus în situaţia de a se echipa în acelaşi vestiar. Fotbalul colectivist practicat de ei sâmbătă seară n-a reuşit nicicum să ne rupă de amintirea campionatului cotonog abia încheiat. Dimpotrivă, ne-a forţat să respirăm pe mai departe în eşapamentul puturos al unei troglodiri deja definitorii.
Serveala numai bună pe care am practicat-o faţă de ucraineni ar fi avut şansa de a rămâne doar un fapt în sine. Dar nu puteam pierde noi un aşa prilej minunat fără să-i prelungim efectele. De această dată, nici Răzvan Lucescu nu a mai reuşit să rămână lucid, deasupra corigenţelor îngroşate până la repetenţie de elevii săi. Selecţionerul s-a urzicat peste măsură pentru că avertismentul tăticului Mircea s-a adeverit şi, vezi Doamne!, arbitrajul măgăresc a stat în calea fericirii noastre. Nu neg eventualitatea unei prestaţii cu temă a fluieraşilor.
Dar când involuţia echipei tale coboară sub nivelul oricărei îngăduinţe, scuza arbitrajului potrivnic nu te scoate de nici un fel. Ba, dimpotrivă, te îngroapă şi mai tare. Astfel de reacţii pot contura imaginea antrenorului care caută scuze incapacităţii sale de a potenţa forţa de grup a echipei. Apoi, când observaţiile pricinoase ale şefului de vestiar sunt contrazise chiar şi de fotbaliştii din subordine, autoritatea antrenorului trece în grea suferinţă.
Nici Ionuţ Lupescu n-a ales să fie îngăduitor cu derapajele lui Răzvan Lucescu. Directorul federal a vorbit despre o primă repriză foarte slabă a tricolorilor şi doar de vreo 30 de minute de revenire în repriza secundă. Iar în aceste condiţii, zicea Lupescu, nu este cazul să căutăm vinovaţi în altă parte.
Insuccesul din meciul cu Ucraina acontează păgubos viitorul şi prin potenţarea altei obişnuinţe a răului. Îi tragem întotdeauna în ţeapă pe cei care au semnat condica de prezenţă a unui eveniment şi îi regretăm, în acelaşi timp, pe absenţi. Uitând, în folosul falsei demonstraţii, că regretaţii au fost înjuraţi la rândul lor atunci când bifau prezenţa la naţională. Am să dau deocamdată un singur exemplu.
Multă vreme am regretat amarnic absenţa lui Bogdan Lobonţ de la naţională, considerând, implicit, că Dani Coman nu-i poate egala performanţele. Lobonţ a revenit. A gafat la primul gol, dar a avut şi multe intervenţii salvatoare. Clopotarii obişnuinţelor păguboase uită de trecute regrete cauzate de absenţa lui Lobonţ, fac abstracţie de intervenţiile salvatoare, iau în calcul doar gafa şi se răsucesc la 180 de grade. Regretă absenţa lui Coman şi îl decretează terminat pe Lobonţ. Perpelirea unor astfel de opinii aproximative ascunde adevărul de fapt. Lipsa acută de valoare în care proştii au îngropat fotbalul românesc.