Nea Gheorghe, dogarul

Mi-am amintit de nea Gheorghe Cernica, dogarul. Sa tot aiba 90 de ani. Nu-l cautati, imi spune batos unul din lucratori. E batran si ii cad pantalonii de pe el. Ma incapatanez sa-l caut in casa mica de la marginea satului. Mesterul era in curte cu un ucenic, trebaluind langa un butoi. Ma mai stii, nea Gheorghe? Te stiu, zice cu un suras complice. Ti-am facut un butoi din dud acum 15 ani. E bun si acum, il laud eu

Compozitia sihastriei mele la Sangeru, satul din care ma trag, a suferit astazi o ajustare. A disparut ingredientul galagiei. De Sfantul Nicolae, personaj important din familia Cerului, pe care mi-l inchipui blajin si cu barba alba, au tacut injuraturile lucratorilor de pe acoperis, ciocanele au amutit si o data cu ele nervii mei pentru stricaciunile zilnice pe care mi le pricinuiesc "mesterii" au capatat o binevenita ingaduinta. Repar conacul bunicului meu vechi de aproape o suta de ani, cu cazna greu de imaginat. Cohorte de tineri, cu autorecomandatii faloase de meseriasi priceputi, rostite fara jena si fara clipire, au trecut prin vecinatatea buzunarului meu pe care l-au subtiat progresiv fara corespondent vizibil in santierul restaurarii. Ajuns la acoperis in preajma primelor zapezi (lucrarea, platita in avans, trebuia ispravita in iulie de o echipa care, cu banii mei confiscati ca ajutor social, a migrat in Spania), in loc sa respir usurat, consemnez neputincios dezastrele zilnice. Lipsa de cuvant, lipsa de pricepere, neseriozitate de la un capat la celalalt. Ieri unul a scapat printr-o firida a podului o grinda cu care a spart tavanul de la parter al singurei odai incheiate. Altul, mesterind o lucarna la acoperis pe care meseriasul de acum o suta de ani o nimerise fara cusur, a brodit-o oabla. In simetrie cu cealalta, veche, casa mea pare chioara. Imaginea caricaturala a unui ins care se uita crucis. Pentru ca din crama batranului n-au mai ramas decat zidurile, budanele uriase din stejar disparand in confiscari succesive (am intalnit blazonul bunicului pe butoaiele IAS-urilor Dealul Mare si Valea Calugareasca), am cumparat doua butoaie mici pentru lichidul distilat al prunilor. Doua incropeli. Lauda vanzatorului s-a dovedit mincinoasa si strict comerciala. In plus, lucratorii mei platiti sa le pregateasca (apa fiarta etc.) s-au dovedit cei pe care ii stiu. Intr-o noapte, ambele butoaie si-au pierdut, ca niste strecuratori, jumate din continut. Din agoniseala mea de mic proprietar de livezi a ramas jumatate. Pe cine sa bat? Paznicul de la ferma ma priveste tamp, iar ingrijitoarea curtii afiseaza nevinovatia unei muieri cucernice. Mi-am amintit de nea Gheorghe Cernica, dogarul. Sa tot aiba 90 de ani. Nu-l cautati, imi spune batos unul din lucratori. E batran si ii cad pantalonii de pe el. Ma incapatanez sa-l caut in casa mica de la marginea satului. Mesterul era in curte cu un ucenic, trebaluind langa un butoi. Ma mai stii, nea Gheorghe? Te stiu, zice cu un suras complice. Ti-am facut un butoi din dud acum 15 ani. E bun si acum, il laud eu. Tin in el palinca. Ii povestesc tarasenia cu butoaiele cele noi. Da din mana a lehamite. Le fac prost, doar sa-ti ia banii. Azi nimeni nu mai respecta meseria. Dupa o zi de mesterit, de reinnodat, de regardinit, am primit acasa cu caruta trasa de cal primul butoi. Am pus tuica in el. Acum, in zori, de Sfantul Nicolae, am mers cu inima stransa sa vad rezultatul. Daca butoiul nu mai putea fi refacut? Recipientul este uscat. Doagele n-au supurat. Mesterul nonagenar si-a facut, ca de obicei, treaba. De Sfantul Nicolae m-a avertizat ca nu lucreaza. Asa ca pe al doilea ti-l dau miercuri. Mesterii acoperisului ma anunta ca vor lucra (vor strica!) si de Sfantul Nicolae. Nu lucrati, am zis eu. E sfant cu cruce rosie in calendar si ma cearta nea Gheorghe. Ce treaba aveti cu harbul ala de mos, imi zice batos un acoperisar de 25 de ani. Nea Gheorghe e un sfant al meseriei, zic eu, intorcandu-i spatele.

Bat clopotele la biserici. In aer e o cumintenie de ceturi care nu fug. Mos Nicolae a vizitat, pe sarite, ghetutele copiilor. Pe cele mai multe le-a ocolit. Ma gandesc si eu la Martha de 5 ani si Alexandra de 5 luni, nepoatele mele dragi. Mi-e dor de ele. La Sangeru se strange de iarna si e timpul sa ma intorc la uneltele mele, la basestii si taricenii mei. Trebuie sa li se fi facut dor de pixul meu, care risca sa devina bont.