Necesara minima intelegere

Puterea si Opozitia au ajuns in Parlament la o intelegere in mult discutata chestiune a Regulamentelor.

Puterea si Opozitia au ajuns in Parlament la o intelegere in mult discutata chestiune a Regulamentelor. Gratie acestei intelegeri, activitatea principalei institutii a statului nostru s-a deblocat. Ca si cum un umar urias i-ar fi dat un branci, masinaria producatoare de legi s-a pus in miscare si a prins chiar viteza.

Momentul de marti, 18 octombrie, a avut notele unei spectaculoase lovituri de teatru. Luni, 17 octombrie, cu o zi inainte, asadar, criza politica parea sa se indrepte spre o rafuiala cu toate armele din dotare. Razboiul rece intern dadea semne ca va deveni inevitabil razboi cald. Focul de arma detonator il trasese Calin Popescu Tariceanu. Domnia sa proclamase solemn, pe la toate raspantiile mediatice, trecerea Prutului in dusmania cu PSD.

A doua zi, opinia publica autohtona afla cu surprindere ca Puterea si Opozitia au ajuns la un compromis. Din Parlament nu se mai transmiteau, cum se petrecuse cu doar o zi inainte, scene de chelfaneala, ci secvente de pupaturi presupuse.

Indiscutabil, in aceasta rasturnare spectaculoasa de situatie, sunt dedesubturi complicate. Se vor afla pana la urma. In nici un caz, ele nu sunt cele tiparite din presa acestor zile ca provenind din "surse"; "sursele" fiind, in presa noastra vanata de frig si foame, deloc mai credibile decat lebedele din Cismigiu, scapate deocamdata de cruciada anti-oratanii lansata de noua stea a show-bizz-ului autohton, ministrul Gheorghe Flutur.

Pana cand vom sti cum s-a ajuns la aceasta lovitura de teatru, un lucru e sigur: Puterea si Opozitia din Romania lui octombrie 2005 au ajuns la o intelegere salutara.

De mirare, in acest context, nu atat mirarea unor tinatori de condei, cit mai ales indignarea ca Puterea a catadicsit sa se aseze la masa negocierilor cu Opozitia.

Noi suntem convinsi ca nu trebuie nici sa ne miram, nici sa ne indignam ca doua forte politice din Romania au ajuns la o minima intelegere. Ar trebui - credem noi - sa salutam acest moment doar ca un inceput de constientizare de catre clasa noastra politica a unei realitati date de votul in 2004.

Electoratul si-a dat seama ca atat Alianta, cat si PSD au drept obiectiv admiterea la termen in Uniunea Europeana. Sub acest semn, programul electoral al celor doua mari grupari politice n-a diferit fundamental. Din 2001 si pana in 2004, PSD fusese constrans de exigentele integrarii sa ia masuri intr-un domeniu neglijat, daca nu chiar respins de neocomunistul FSN: cel al instaurarii statului de drept. A disparut astfel o realitate care il despartea de Alianta D.A. La randu-i, Alianta a trebuit sa tina cont, in faurirea si lansarea programului electoral, de necesitatea unei protectii sociale. Asta deoarece o justa distribuire a bogatiei nationale e unul din standardele Uniunii Europene.

Au fost, in cazul Romaniei, si alte motive pentru care scrutinul parlamentar, dar mai ales cel prezidential au dat un rezultat atat de strans. Oricat de tare au vrut cei din Alianta, in frunte cu Traian Basescu, s-o faca pe anticomunistii crunti, electoratul a sesizat ca din acest punct de vedere nu era o prea mare diferenta fata de PSD si de Adrian Nastase.

Electoratul roman n-a tinut cont nici de sarja anticoruptie lansata cu taraboi de Alianta si de Traian Basescu. Puternicul instinct al maselor a dibuit ca-n partea dreapta a esichierului politic nu se gaseau anahoreti in materie de imbogatire cu orice pret. Chiar si cu pretul coruptiei la cel mai inalt nivel!

Asadar, ca si in Bulgaria, ca si in Germania, in Romania electoratul a votat pentru o intelegere intre cele doua forte in disputa sub semnul unor obiective nationale, dictate de conjunctura prezenta.

Fie ea, aceasta intelegere, si minima. Precum cea din Parlament.