Neodihnit martor şi cronicar

De la un timp, nu îi mai întâlneam articolul la rubrica „Editoriale” a Jurnalului Naţional. Îmi lipsea cuvântul său, răspicat şi temeinic, pe care îl preţuiesc încă de pe când îi citeam anchetele „pe cazuri cu probleme” din Informaţia Bucureştiului. I-am citit, cu statornic interes, tabletele din Libertatea şi m-am bucurat că s-a alăturat editorialiştilor Jurnalului Naţional.  Mi-am zis, la început, că  „fratele Petrică” - aşa cum mă deprinsesem să-i spun lui Petre Calapodescu, după vorba prietenului nostru Jean Andreiţă - şi-a luat o scurtă vacanţă. Dar mi-am luat repede seama, fiindcă ce vacanţă îşi poate lua un gazetar, născut nu făcut, cum era elĂ

Când, iată!, vestea a căzut ca un trăsnet: Petre Calapodescu a murit!

Cuvintele sunt prea sărace şi parcă nici nu vor să îmi stea la îndemână, acum, când mă gândesc cum aş putea scrie despre Petre Calapodescu la timpul trecutĂ Dacă se poate scrie „la timpul trecut” despre Petre Calapodescu, un Om şi un Gazetar care a trăit, la intensitate maximă, Clipa şi, deopotrivă, IstoriaĂ! Fiindu-le, cu dreaptă măsură, martor şi cronicar.

S-a spus despre gazetărie că este „ceea ce ne-ar putea interesa, mâine, mai puţin decât azi.” Iar soarta gazetarului nu scapă, nici ea, de această drastică sancţiune a timpului şi a uitării.

Şi totuşi, multă vreme de-acum înainte, vom deschide Jurnalul Naţional şi îi vom căuta, la locul său, statornicit, editorialul. După cum, atunci când vom avea de scris despre o pricină anevoiasă, vom adăsta în faţa tastaturii şi ne vom întreba: „Petre cum ar fi scris despre povestea astaĂ” Prin toate acestea, Petre Calapodescu ne va rămâne alături…

Odihneşte-te în pace, Petre Calapodescu,  neodihnit Martor şi Cronicar!