x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nevoia de cai

Nevoia de cai

de Razvan Barbulescu    |    07 Iul 2008   •   00:00
Nevoia de cai

Dl Mircea Geoană a vrut să fie tandru în general cu femeile şi în special cu dna Maria Băsescu, motiv pentru care a elogiat politicienele amazoane şi le-a plesnit de nu s-au văzut p-alea cu decolteuri de tabloid, legînd în mod inspirat inteligenţa de silicoane.



Promovarea femeii e o chestie de tradiţie. Înainte de Evenimente, pentru avansarea lor în societate şi partid erau indicaţii limpezi. Existau procente clare pentru dezvoltarea multilaterală, pentru oţelul pe cap de locuitor, pentru culesul cartofului pe cap de elev, pentru kilometrii de diguri pe cap de militar. Nici azi, în politică, avansările nu trebuie să aibă loc la întîmplare. Cu atît mai mult în cazul ascensiunii femeii. În esenţă, bărbaţii nu trebuie să ajungă să trăiască visul rău ca femeile să se promoveze de capul lor şi, mai mult, ziua în care ele vor ajunge să-şi propună promovarea lor.

Cu un dezvoltat simţ al viitorului, cu gîndul bun al "sporirii egalităţii între bărbaţi şi femei", dl Geoană a lansat idealul propriu de femeie politică: amazoanele. Amazoanele, nu paraşutele. N-a zis paraşutele, dar pe-acolo bătea cînd pomenea de cele cu faţă de tabloid, decolteuri mari, fuste scurte, priviri tîmpe. N-a zis proaste; textual: "creier mic". În privinţa amazoanelor (conform Dex: amazoana: războinică, bună călăreaţă), e clar, a avut în vedere o singură femeie: Maria Băsescu. Întrucît e singura de la vîrf pasionată de călărie. Nu e războinică, pentru că războinic pentru tot neamul e Popey. Pe jumătate, i-ar corespunde lui Geoană şi aia mică. E topită după călărie, însă cu decolteu şi mini ratează standardele de promovare.
Geoană fie se arată un abil politician, fie nu. A băgat strîmbe în neamul lui Băse, de vreme ce "Succesuri" are decolteu şi mama cal. A plesnit-o şi pe Marilyn Monroe, Elena Udrea, blondă politică vîrtos promovată în ciuda murmurelor de partid. Dl Geoană ţine ca de promovare să aibă parte cele mai bune dintre perfecte. Femei-mame, hotărîte, închise pînă-n gît, diplomate, capabile să descopere echilibrul fericit între cratiţă, politică şi mătură, entuziaste şi de vreme acasă, de la şedinţe sau din campanie.  

Lîngă dl Geoană se afla dna Rovana Plumb. Fustă midi (nici lungă, nici scurtă), nici vorbă de decolteu. La televizor era dna Udrea. Blondă, suptă la faţă (din cauza soarelui), decolteu de decolteu. Chitită pe promovare, dna Udrea a luat pilda tv a dlui Cataramă. Priveşte aţă la cameră, vorbeşte întruna ca să n-apuce vreunul să-i ia vorba. Se dăruieşte şi ea electoratului, da’ nu-i amazoană, în sensul social-democrat. E în ăla democrat-liberal. Pînă la urmă, criteriul Geoană e unul fără de partid. Aici descoperi slăbiciunea, dar şi forţa lui. Cunoaştem modele remarcabile, de-o parte, dnele Rovana, Raluca (Turcan), Cati Andronescu, Sulfina Barbu, Norica. De cealaltă: dnele sau donşoarele Udrea, Lavinia, Daciana, Elena (Băsescu), Corina Creţu (campioană la fuste mini). Pe ce drum o vor apuca tinerele de azi? Care dintre ele vor deveni un Orban, un Geoană, un Tări, un Băse, un nea Nelu, un Blaga, un Onaca (mişto: amazoana Onaca)? Izbînda ţine de solidaritatea politicienilor. Noi credem în reuşita idealului amazon al dlui Geoană. Cai s-avem.

×
Subiecte în articol: editorial geoană