Nicu Ceausescu, la Atena

de Ion Cristoiu | 28 Oct 2005 • 00:00

In volumul IV al memoriilor sale de ambasador la Atena, Ion Brad se ocupa pe larg de vizita lui Nicolae Ceausescu in Grecia (26 martie - 29 martie 1976). Multe lucruri interesante. Deosebit de interesante chiar. Scriitor de sorginte ardeleneasca, Ion Brad stie sa observe fara zorzoane. Paginile despre vizita lui Nicolae si a Elenei Ceausescu trag cortina lipsei de transparenta de pe un moment istoric.

Fiind vorba de proceduri diplomatice standard, notele lui Ion Brad sunt o sursa de informatii despre dedesubturile oricarei intalniri la nivel inalt.

Astfel:

"In 18 martie precizam la MAE ca ambasada noastra nu avea o dactilografa de meserie si nici masina de scris cu caractere mari, folosita totdeauna pentru cuplul prezidential, mai ales pentru documentarea lui.

Tot atunci, ceream cinci costume nationale pentru copiii care urmau sa ofere flori la aeroport inaltilor oaspeti romani".

Amanunte senzationale sunt dezvaluite si in legatura cu Elena Ceausescu. Batalia pentru ca Tovarasa sa ia Medalia de aur a Academiei elene, inspectarea dormitorului decis pentru consoarta presedintelui.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Cu cateva zile inaintea vizitei, Ambasada de la Atena primeste o comunicare cu efect de bomba:

"Rugam dispuneti luarea masurilor necesare pentru asigurarea unor conditii de locuit dintre cele mai bune la Hotelul Â«Grand BretaigneÂ» pentru tovarasul Nicu Ceausescu".

Bomba din doua puncte de vedere:

a) presupunea enorme complicatii. Atat prin nevoia de a modifica Protocolul, cat si prin obligativitatea de a gasi un argument diplomatic solid pentru ca Nicu sa fie asezat dupa Nicolae si Elena Ceausescu, inaintea ministrului de Externe;

b) implica masuri speciale pentru a face fata stilului Nicu Ceausescu.

Afacerea cu Protocolul se rezolva pana la urma. Se rezolva si una dintre masurile speciale: ascunderea lazilor cu whisky!

Mai greu va fi cu aceste masuri speciale dupa venirea lui Nicu Ceausescu. La finele zilei de 26 martie 1976, extrem de incarcate, Nicu vrea sa mearga la un local de noapte. Pe Ion Brad, cum scrie el in memorii, cade magareata sa-l insoteasca la un local, in cartierul Faliron, din zona portului. Un local frecventat atat de lumea buna a Atenei, cat si de turistii occidentali, pentru un spectacol care se termina cu spartul sutelor de farfurii.

Aici insa, la un moment dat, desi Nicu era insotit de colonelul Alexandru Aliman, un om calm, experimentat, pus sa-l pazeasca bine, sa n-o ia prea repede razna, se petrece un incident destul de primejdios. Scrie Ion Brad:

"Si la inceput am scapat cu bine. Pana cand, in atmosfera incinsa a localului de peste 1.000 de locuri, Nicusor a inceput sa grabeasca numarul paharelor de whisky si sa pipaie cele doua doamne care ne insoteau. Mai intai pe Lilian Voudouris, proprietara firmei EMTA, reprezentanta noastra pentru exportul de centrale telefonice, locomotive, vagoane etc. Femeie matura, fara copii, cultivata si cu simtul umorului, a inteles inceputul abuzului Â«princiarÂ» si s-a resemnat. Apoi i-a luat mana de pe coapsele ei, l-a intrebat daca doreste sa sparga farfurii, aruncandu-le pe scena, cum incepusera s-o faca alti tineri".

Nicu e dus pana la urma de mana de cealalta doamna "spre locul unde se imparteau farfuriile".

Stiu ca Ion Brad nu minte. Asa a fost. Si totusi, citind pasajul, nu cred o iota din toata intamplarea.

Din urmatoarele motive:

a) un Nicu Ceausescu dezmatat e cliseul de mare circulatie al anticomunismului postdecembrist butucanos. Chiar daca autentic, faptul poate fi vazut si intr-o cheie omeneasca, usor surazatoare;

b) viata lui Nicu Ceausescu de pana la Revolutie capata o alta nuanta din perspectiva sfarsitului tragic.

Scriitor, Ion Brad insusi simte nevoia unei corectari:

"N-as putea incheia aceasta insemnare intermediara fara sa nu precizez faptul ca n-am ramas toata viata cu imaginea acelui Nicu Ceausescu noctambul. (...) Mi-a ramas in minte fata lui prelunga, emaciata de boala, din diminetile in care, dupa anii de inchisoare, isi cumpara ziarele de la gura metroului din Piata Aviatorilor. Ziarele care nu-l mai injurau cu pofta primelor zile de dupa evenimentele din decembrie. Ma saluta ca pe un batran care-si sacrificase o noapte pentru zburdalniciile vinovate ale primei sale tinereti. Nimeni nu-l credea ca este bolnav si ca va muri in curand".

Culmea e ca si eu am ramas tot cu astfel de imagini, dinaintea sfarsitului tragic.

De aceea, nu cred intr-un Nicu Ceausescu dezmatat la Atena.

LUMEA PRIN CARE TREC

Descoperirea lui Che Guevara

Dulapul de Istorie a Romaniei a devenit neincapator. Dupa ce-am reusit cu chiu, cu vai sa aranjez Departamentul de istorie a comunismului romanesc, trec la cel de istorie a romanilor. Am nevoie de cateva rafturi goale.

Ma decid. Categoric si ireversibil: Voi sacrifica Dulapul de Politologie: dictionare de politica, incizii in lumea de azi, Geo-Politica.

Astfel descopar cartile dedicate lui Che Guevara.

Che Guevara... Amuzanta istoria relatiei mele cu legendarul personaj!

Destinul sau m-a fascinat. Ce comunist mai poti intalni in istorie dispus sa-si lase privilegiile si sa plece in jungla boliviana ca sa creeze un nou Vietnam?

Doar un caraibean putea sa faca asa ceva.

Am scris mai intai un eseu. Un eseu despre enigma Che Guevara. E unul dintre putinele nume, daca nu chiar singurul, care au supravietuit caderii comunismului. Explicam in cateva pagini fascinatia exercitata de Che Guevara asupra tineretului studios rebel. Asupra celor iesiti in strada in Franta lui mai 1968, dar si asupra celor care dau cu bolovani in reuniunile G8. Stiu din proprie experienta. Tineretea e varsta idolilor radicali: a lui Robespierre, Lenin, Che Guevara, ba chiar si a lui Ben Laden.

Che Guevara a dispretuit privilegiile. Banii l-au interesat doar in masura in care, guvernator al Bancii Nationale a Cubei fiind, a trebuit sa-si puna iscalitura pe bancnotele regimului castrist.

Din nefericire (pentru mine, dar si pentru Che Guevara), m-am apucat sa umflu eseul, in loc sa-l public imediat. M-am pus cu burta pe carte. Si pe cumparat.

Viata m-a dus catre alte subiecte. L-am uitat pe Che Guevara. Au ramas in biblioteca vreo cateva cartoaie despre erou si despre Revolutia cubaneza. Si acolo au ramas. Dau de ele acum. Nu pentru a relua lucrul la eseu. Ci pentru a le muta intr-alta camera, in dulapul cu Istorie contemporana. Le voi plasa pe raftul dedicat Razboiului Rece.

Ca sa le uit din nou. Pentru totdeauna, poate, de asta-data.

BARFE

O iluzie spulberata

Ultima iluzie a lui Ladima din "Patul lui Procust", de Camil Petrescu, e credinta in eternitatea operei sale. I-o spulbera scepticismul agresiv al prietenilor, dar mai ales articolul "Soarele care moare". Ratat ca om prin avatarurile aventurii cu Emilia, prin esecurile carierei de gazetar, Ladima se trezeste dezamagit si ca poet, o data ce, asa cum il conving prietenii, eternitatea e o chestiune pusa sub semnul intrebarii.

O iluzie asemanatoare impartaseste si batranul dascal din "Scrisoarea I" a lui Eminescu. Mizeria vietii omenesti de acum pare sa-si gaseasca pentru el rasplata in nemurirea viitoare. El crede in eternitatea numelui sau de savant, dus din generatie in generatie, sub teoriile sale, ca o iscalitura geniala:

"De-oi muri - isi zice-n sine - , al meu nume o sa-l poarte/Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe,/De-a pururea, pretutindeni, in ungherul unor scrieri/ Si-or gasi, cu al meu nume, adapost a mele scrieri".

Scepticismul poetului, semn al luciditatii revoltate impotriva propriului sentimentalism, intervine imediat si radical. Intr-o lume marcata de uitare, ca lege fatala a individului si a generatiilor in succesiune, credinta batranului savant in nemurire e o frumoasa iluzie:

"O, sarmane! tii tu minte cite-n lume-ai auzit,/Ce-ti trecu pe dinainte, cit de singur ai vorbit?/Prea putin. De ici, de colo de imagine-o fisie/Vre-o umbra de gindire, ori un petec de hirtie; / Si cind propria ta viata singur n-o sti pe de rost,/O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?".