Cu un anume timp in urmă, Parchetul General a făcut să apară in presă fragmente din Dosarul (deja uitat) al afacerii Gazeta, luate din stenogramele interceptărilor telefonice aflate la dosar. Unul dintre aceste fragmente viza o conversaţie dintre liderul PD, Emil Boc, şi unul dintre cei implicaţi. Dincolo de faptul că dialogul oferea destul de multe indicii şi pentru agăţarea lui Emil Boc de către Parchet, el era compromiţător pentru cel care se pretinde a fi absolvit o facultate.
Prezent la Sinteza Zilei de la Antena 3, liderul PD nu găsea suficient spaţiu de emisie pentru a-şi exprima indignarea. Jurist la bază, chiar dacă niţel depăşit, dat fiind că actualmente domnia sa e de profesie politician, Emil Boc punea in relief, cu trimiteri la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, gravele ilegalităţi comise prin aşa-zise scurgeri din presă. In mănia sa de Baiazid de Dealul Feleacului, interlocutorul anunţa patria mumă că va cere o anchetă severă pentru descoperirea şi sancţionarea vinovaţilor. Nu ştiu dacă mănia sa şi-a pierdut din intensitate o dată cu intoarcerea acasă. Ştim insă că despre ancheta cu pricina nu s-a mai auzit nimic. Şi mai ştiu că DNA, in loc să inveţe din acest scandal, nu numai că a continuat practica aşa-ziselor scurgeri de informaţii in presă, dar mai mult, a trecut la o adevărată mărşăvie: luarea de la dosar a unei probe audio-video pentru a o difuza la TVR.
Ar fi fost de aşteptat ca Emil Boc, el insuşi victimă a acestei practici banditeşti a procurorilor lui Traian Băsescu, să protesteze faţă de difuzarea pe tv a unei probe dintr-un dosar ce trebuie păstrat confidenţial. Dialogul domniei sale in cazul Gazeta apăruse in presa scrisă sub forma unei transcrieri. Nu i s-au auzit, ca in cazul Remeş, vorbele pe care nici o persoană nu şi le controlează gramatical şi cu atăt mai puţin protocolar cănd ştie că-l ascultă doar cel de la capătul firului. Ar fi fost normal ca, văzănd grozăvia difuzării pe postul public a conversaţiilor strict personale ale lui Decebal Traian Remeş, Navetistul Cluj-Bucureşti să-şi imagineze o clipă ce-ar fi simţit el dacă i s-ar fi intămplat acest pocinog. Ca orice politician, Emil Boc n-are imaginaţie. Dacă ar avea, s-ar fi făcut poet, şi nu lider PD. Dar chiar şi fără imaginaţie, domnia sa ar fi trebuit să protesteze. Pentru că principiile invocate in apărarea sa din cazul Gazeta au rămas valabile şi in cazul Remeş-Mureşan.
In 2002, dacă nu mă inşel, pe cănd eram director la Realitatea TV, Andrei Gheorghe a fost reţinut de procurori sub acuzaţia de consum de droguri. Era un abuz incalificabil al Parchetului. Deşi n-aveam o părere bună despre Andrei Gheorghe, considerănd, aşa cum consider şi acum, că are mai multă mojicie agresivă decăt talent, am pornit in direct, pe Realitatea TV, o bătălie pentru scoaterea sa de la zdup. Campania noastră, cea mai categorică dintre toate campaniile de la televiziuni, a dus la eliberarea lui Andrei Gheorghe. Venit imediat in studiourile postului, confratele nostru şi-a exprimat, tremurănd de groaza celor incercate, indignarea faţă de incălcarea procedurilor legale. Acum, stă cu fundul pe salteaua cu bani a lui Sorin Ovidiu Văntu şi ridică in slăvi nemernicia procurorilor lui Băsescu, incurajat de privirile umezite liric ale Corinei Drăgotescu. Nu se găndeşte o clipă (nici n-are cum, găndirea cere un anume organ) că la vremea respectivă, dacă ar fi existat o Rodica Culcer la TVR, s-ar fi putut da un film cu el drogat. Călin Popescu Tăriceanu a dat curs public unei indignări uriaşe faţă de ceea ce a făcut Rodica Culcer cu un ministru liberal. Gestul TVR a fost calificat drept "lipsă de deontologie". Revolta domnului premier e de inţeles. Mai ales că e făcută in numele unor principii. Da, dar nu mai departe in 2005, un alt politician, Adrian Năstase, era victima aceluiaşi gen de execuţie mediatică purtănd marca Rodica Culcer. La vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu şi alţi fruntaşi liberali n-au protestat in numele principiilor. Explicabil. Pe atunci, execuţia mediatică era făcută de Rodica Culcer in favoarea liberalilor, care aveau nevoie de postul lui Adrian Năstase, cel de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Gestul de atunci al Rodicăi Culcer incălca grav principiile invocate de domnul premier in cazul Remeş. Nu era oare mai nimerit ca premierul şi ceilalţi fruntaşi liberali să protesteze in cazul Adrian Năstase? Fie şi la găndul că le va veni şi lor răndul la un moment dat?
Ce putem spune la asemenea fapte tipice, de altfel, Romăniei postdecembriste? Nimic altceva decăt să reluăm vorbele lui Arghezi din tableta "Pilda nu foloseşte", publicată in Adevărul de la 29 octombrie 1946: "E o vorbă adevărată, că nimeni nu invaţă nimic din trecut. Indată ce o imprejurare face dintr-un individ de toate zilele un personaj şi-l pune cu o treaptă mai sus, indată ce o caricatură se inavuţeşte, indată ce un club de aventurieri pune măna pe putere, nu-l mai cunoşti. Ei capătă un sentiment de supraoameni şi se aliază cu eternitatea. Se cred inamovibili şi veşnici".