Norocul

E foarte greu, daca nu cumva imposibil, sa faci dovada a ce ar fi putut sa ti se intample intr-o anume imprejurare daca, dintre doua decizii, nu o alegeai hotarat pe cea buna.

Poti demonstra doar ca un lucru rau putea sa-ti complice pentru moment viata. Dar cum, in perspectiva trecerii timpului, multe necazuri se vadesc a fi fost sanse, n-ai sa stii niciodata daca acel lucru rau nu era conditia unei schimbari consistente in bine.

Eu, de exemplu, ca sa dovedesc in ce chip am avut noroc in 1980, revenind in tara, in loc sa primesc slujba pe care mi-o oferise o galerie de arta din Haga, povestesc adesea cum, la numai o saptamana de la intoarcerea acasa, am aflat ca patronul galeriei suferise un infarct si murise.

Toti oamenii au niste istorii preferate despre noroc. Ce-i interesant e ca, rememorandu-le, adaugi cate ceva, uiti cate ceva, iar istoriile se modifica, pana in punctul in care nu mai esti deloc sigur ca ele s-au petrecut asa cum tocmai le povestesti. Din perspectiva realitatii romanesti, in care ma formasem si in care, oricat mi-ar fi fost de greu, ma simteam aparat - de familie, de prieteni si chiar de sistemul social - gandul ca as fi ramas pe drumuri in Olanda ma ingrozea. In Olanda insa, in anii ’80, in numai trei ani, orice strain reusea, daca era harnic si respecta legile, sa-si faca un rost decent. Iar in sapte-opt ani, chiar rostul la care visa si nu si-l putea afla niciodata in tara lui.

Am socotit ca am fost norocos cand batranul galerist mi-a propus sa raman sa lucrez la el, in Olanda, dar adevaratul noroc a fost ca m-am codit si ca in final m-am intors acasa, la ai mei.

In 1990 insa, in America, intreaga poveste a sansei si a nesansei a capatat inca o treapta. Fiindca asa se construieste intelesul cuvantului noroc, treapta cu treapta, nu fila cu fila. Urcand undeva, in necunoscut, nu invartindu-te in plan orizontal. In infernul celor cateva sute de galerii din Soho-ul din New York, numele uneia din cele mari mi-a amintit de Haga anilor ’80. Intrand in vorba cu doamna care o pastorea, aceasta mi-a spus ca nu riscam nimic daca ramaneam in Olanda. Dupa ce patronul retelei de galerii a murit, mostenitorii si asociatii n-au modificat nici una din regulile stabilite de batran si nu au anulat nici una din intelegerile hotarate de el. Nimeni nu-i atat de nechibzuit incat sa tulbure oranduielile unei afaceri care prospera de mai bine de doua secole.

"Da - am zis - daca as fi stiut cum stateau lucrurile, cu siguranta ca as fi ramas. A trecut norocul pe langa mine. Asa a fost de cand ma stiu!"

"Poate ca esti totusi norocos - a zis angajata din New York a galeriei din Haga - fiindca poti sa calatoresti. Si mai ales pentru ca poti sa stii adevarul. Ce-ar fi fost sa imbatranesti si sa mori fara sa afli daca ai ales bine sau rau?"