Nota de plată a lumii

Când lumea părea mai aşezată şi mai cuminte, când oamenii nu mai aveau altceva de făcut decât să înveţe să trăiască şi până la urmă să cheltuiască, fără măcar să le pese de Glob şi problemele lui, fără să-şi dobândească şi să pretindă identitatea de cetăţean al Planetei, dintr-o dată, ca într-o amiază de duminică, atunci când toată lumea fie era la masă, fie îşi făcea siesta, din nimic şi de nicăieri a bătut cineva la poartă cu o notă de plată pe care n-o ceruse nimeni, o notă de plată prea încărcată pentru orice fel de consumaţie, şi a fost suficient să înţelegem teama, o teamă nouă şi necunoscută, o teamă pornită din sentimentul că nu lumea depinde de noi, ci fiecare dintre noi depinde de fragilitatea lumii, cu alte cuvinte, noi depindem de neprevăzutul şi sensibilitatea ei, trezindu-ne, aşadar, dintr-un vis care nici măcar nu începuse bine într-o lume îndoită de propriul sistem, sub care funcţionase până mai ieri o lume care cu siguranţă nu va mai fi la fel, dar, şi mai important, fără să ştim cum va fi, oricum, fără a mai avea curajul de a spune vreodată, nonşalant că vrei s-o cucereşti, că vrei să cucereşti lumea, ci mai cu seamă cu teamă că nu ştii ce vei cuceri şi, mai ales, dacă vei avea ce să mai cucereşti, ca într-un târziu, când n-o să mai înţelegi nimic din ceea ce i se întâmplă şi ce ţi se întâmplă, când n-o să-i mai înţelegi rostul şi cu atât mai puţin mersul, să te laşi tu cucerit sau mai degrabă devorat de ea...