Nu călca pe picior, dar a venit la lot 

Simpaticul Pişti Covaci a fost un antrenor cu nume în Europa, a ieşit campion conducând Ajax-ul, a antrenat naţionala Franţei. Avea Covaci o artă de a se lipi de sufletele fotbaliştilor, îi cucerise tare cu felul lui prietenos de a fi. Am avut privilegiul de a face un interviu cu mult lăudatul Pişti Covaci şi mi-a relatat, printre altele, de ce îl preţuia foarte mult pe Gică Popescu. „E clădit cum nu se poate mai bine, Popescu este jucătorul român care se încadrează în portretul-robot al fotbalistului modern de nivel internaţional. Plus caracterul lui desăvârşit. Era accidentat la clubul lui, la Eindhoven, nu juca, dar a anunţat că el se prezintă la lotul reprezentativ al României. Cobora scările într-un picior, ţopăia, pe celălalt îl menaja, a jucat cu infiltraţii şi a evoluat foarte bine”. De fapt, Gică Popescu a fost excepţional primit la Eindhoven, pe blocuri erau urări din neon, „Wellcome, Gică”! I-a cucerit pe olandezi, era antrenorul din teren, aşa era de preţuit, că la încălzire tribunele scandau „Gica, Gica”. În olandeză nu exită „ă”. Deşi şi-a făcut serios meseria, la Tottenham nu s-a bucurat de fotbal. „În stilul englezesc, mijlocaşii nu au cine ştie de rol, făceam cârcei la ceafă de cât priveam în sus cum se duc degajările fundaşilor direct la atacanţi”, mi s-a destăinuit. La Barcelona, ce să mai vorbim, celebrul Cruiff l-a desemnat căpitanul Barcei, acolo unde catalanii sunt naţionalişti. A excelat la naţională, iar în momentul de culme de la Mondialul din America, Popescu şi-a pus tot sufletul. În celebra victorie asupra Argentinei, campioană mondială, Baciul îmi destăinuia că a alergat aşa de mult neutralizându-l pe spiriduşul Ortega, încât nici nu mai vedea. La Galatasaray, a rămas un nume de referinţă în campionatul Turciei. Gică Popescu s-a întors în ţară şi şi-a investit banii şi dăruirea în lumea fotbalului în România. „Sunt bucuros când pe stradă vin oameni necunoscuţi şi mă salută, îmi zâmbesc. Pe mine totdeauna tricoul naţionalei îmi frigea pielea şi mi se umezeau ochii când auzeam imnul. Asta l-am învăţat şi pe fiul meu Nicolas, care a ales şi el fotbalul. I-am zis că, dacă după antrenamente nu stoarce tricoul de sudoare, nu va izbândi”.