O carte uitată

Ca jurnalist ai privilegiul, dar şi ghinionul să ştii mai multe decât se poate scrie la ziar sau vorbi la televizor. Drept urmare, n-a fost Guvern pe care, ca cetăţean, să nu-l privesc şi creditez cu încredere. Pe principiul „poate-poate, de data asta...”.

De cele mai multe ori mi-am retras creditul după câteva minute, alteori prietenia a durat cel mult săptămîni. Invariabil însă, fiecare Guvern îmi face poftă să citesc o carte.

O carte bună, scrisă uşor şi clar, cu litere mari şi pagini puţine, cu titlu uşor, e drept, fără poze şi fără scheme. Şi pentru fiecare Guvern găseam măcar un rând să-l fac, pe principiul prietenii ştiu de ce, dedicaţie.

Pentru Emil Boc, de exemplu, aveam de fiecare dată acelaşi articol, 107: „Primul-ministru conduce Guvernul...”. Ce a ieşit, ştim! Pentru noul Guvern aş avea vreo trei. Asta e, e guvern tehnocrat, deci e mai special: „Art 2: Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Art 8: (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale”. Dedicaţia a doua e şi pentru partidele care au uitat să fie partide: „Art 8: (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activi-tatea în condiţiile legii.

Ele contribuie la definirea şi la expri-marea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei”. Şi, cu voia dum- neavoastră, ultima dedicaţie, pentru toată lumea: „Art 14: Capitala României este Munici-piul Bucureşti”. Să trăiască şi să fie primit!