O gorilă cu baston

Folosirea uneltelor deo­se­beşte oamenii de animale, iată o frază ce părea să reprezinte un adevăr absolut. Cel puţin aşa ni se spunea la lecţiile de biologie. Aveam îndoielile mele de vechi, constant şi pasionat vizitator al Muzeului Antipa, dar nimeni nu s-a oferit vreodată să-mi dea lămuriri.

Biologii şi-au dat seama într-o bună zi că multe animale sunt şi ele în stare să folosească uneltele. Ce e drept, nu e vorba despre truse de scule de multiplă folosinţă, aşa cum sunt cele colecţionate de cei mai neîndemânatici oameni. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, pe un perete din apartamentul familiei mele se pot vedea urmele tentativelor nereuşite de agăţare a unui barometru. De aceea simt o uşoară nelinişte când văd cimpanzei atacând un muşuroi de termite cu beţe-capcană sau maimuţe capucin alegând cu grijă o piatră cu care să spargă nuci.

Charles Darwin observa că oamenii refuză egalitatea cu animalele tocmai fiindcă le-au înrobit. El era convins că folosirea uneltelor le permite unora dintre animale să-şi depăşească anumite limite fizice. Elefanţii, de exemplu, rup crengi şi alungă muştele. Nu este singura lor performanţă. Unii pictează şi grădinile zoologice adună fonduri substanţiale din vânzarea operelor lor.

Dacă "picturile" pot fi trecute cu vederea sau apreciate ca simple curio­zităţi, e bine de ştiut că un elefant poate fabrica un soi de ploscă impermeabilă din coajă de copac. Detaliile de fabricaţie nu contează, rezultatul este impresionant. Şi pentru elefant, dar şi pentru noi.

Un animal mult mai simplu în aparenţă, cârtiţa, ştie să-şi facă o mască de protecţie din resturi de lemn şi poate săpa fără să inhaleze praful. Ruda sa îndepărtată, dar mai bine cunoscută, şobolanul, învaţă în captivitate să folosească un fel de greblă improvizată pentru a-şi trage unele lucruri în cuşcă.    

Nici păsările nu se lasă mai prejos. O anumită specie de bufniţă, mare amatoare de insecte, adună dejecţiile de animale şi le răspândeşte în apropierea galeriilor săpate de unii gândaci. Amatorii de asemenea delicatese devin o pradă sigură pentru pasărea care încă mai reprezintă un simbol al înţelep­ciu­nii. Or fi observat oamenii din v­e­chime tehnica ei de vânătoare? Destul de probabil.

O varietate de ciocănitoare, o coţofană şi o cioară, toate întâlnite în Noua Caledonie, folosesc în habitatul lor natural un soi de undiţe cu care capturează insectele. Orice dubiu asupra inteligenţei lor, mai cu seamă a ciorii pomenite, dispare atunci când suntem martorii unui proces de-a dreptul incredibil – în captivitate, ea îndoaie o sârmă pentru a realiza un cârlig cu care îşi agaţă prada.

Fotografiile şi filmele documentare ne-au obişnuit cu imaginea cimpanzeilor folosind cu multă îndemânare bâtele sau măciucile.

Mai puţin cunoscute sunt însă tehnicile lor de a sparge nuci, manufactura de scobitori din paie sau chiar atacurile cu suliţe împotriva unor mamifere mai mici, adevărate partide de vânătoare ale gru­pu­lui de primate.

Se vorbeşte de mul­tă vreme, pare-se că pe bună dreptate, despre inteligenţa delfinilor.  De curând, în Golful Rechinilor din nordul Australiei a fost observată o familie de delfini care i-a uluit pur şi simplu pe cercetători. Ei ţin în gură un burete proaspăt capturat şi îl folosesc pentru a agita nisipul de pe fundul oceanului. Apele astfel tulburate derutează prada, care nu se mai poa­te orienta în mediu şi va cădea cu si­gu­ranţă victima ambuscadei delfinilor.

E destul de greu de înţeles un delfin, creierul său nu seamănă cu cel al altor mamifere, iar limbajul său este, până una-alta, imposibil de înţeles. Şi totuşi aproape toţi cercetătorii par să fie de acord că ei posedă o inteligenţă remarcabilă. Se aud şi voci care afirmă că în ziua în care delfinii vor evolua şi vor ajunge la capacitatea de a manipula mediul vom avea rivali periculoşi la supremaţie pe planeta noastră. Poate.

Nu lipsesc nici alte exemple, castorii marini, porcii, dugongul, lemurii, fiecare capabil de utilizarea unor unelte, chiar dacă în unele cazuri mai există îndoieli. Dar cu adevărat fascinantă mi se pare povestea gorilelor. Orice drumeţ cu experienţă ştie că un baston poate fi cât se poate de folositor. Ei bine, şi gorila ştie asta. Într-un luminiş mlăştinos din pădurile din nordul Congoului au fost filmate câteva gorile care îşi foloseau bastoanele pentru a vedea cât de adâncă este apa din bălţi, iar mai apoi se ajutau cu ele ca să-şi păstreze echilibrul pe terenul alunecos.
Nu, nu aveau şi joben. Chiar şi su­pra­realis­mul are limite.