Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe când o UE îngheţată de ger se străduia să determine Rusia şi Ucraina la reluarea alimentării cu gaz a caselor şi fabricilor europene, Traian Băsescu, preşedintele unei republici parlamentare, a găsit potrivit ca, abandonându-şi aliaţii, să telefoneze domnului Vladimir Putin, primul ministru al unei republici prezidenţiale, spre a specula în folos personal criza.
La aşa demers, aşa răspuns! La scurt timp, reacţionând la întrebarea unui gazetar şi cerându-i acestuia să se facă mesagerul său, Vladimir Vladimirovici i-a trimis Preşedintelui-jucător dâmboviţean "o ofertă de nerefuzat": Rusia va da României gaz, urmând ca aceasta să-l vândă apoi recalcitrantei Ucraine; Rusia va integra România în proiectul rusesc al conductei South Stream; Rusia este gata să vândă gaz României direct prin compania de stat Gazprom. Se deduce că acestea au fost şi temele abordate de domnul Băsescu. Dacă este aşa, divulgarea lor este un afront, exprimând refuzul confidenţelor cu şeful statului român. Dacă nu este aşa, avem de-a face cu o manevră prin care iniţiativa nesocotită a acestuia se transformă în dovada duplicităţii lui, alimentând suspiciuni atât la Bruxelles, cât şi la Kiev spre izolarea României. Domnul Putin iubeşte trădarea, dar nu şi pe trădător.
Aluzia potrivit căreia România ar putea deveni intermediar în vânzarea gazului rusesc către Ucraina este de fapt o "ofertă-avertisment" făcută Kievului, invitat astfel să aleagă între două "rele" – vecinul rus şi cel român, ambii demonizaţi de naţionalismul ucrainean – şi să observe cum virajul confratelui portocaliu român în tabăra oranjofobilor moscoviţi va adăuga disputei ruso-ucrainene o dimensiune euro-ucraineană. Este lesne de imaginat zâmbetul interior al domnului Putin la gândul că, acceptând oferta sa şi devenind, chiar şi numai ca ficţiune juridică, ţară de tranzit al gazului rusesc, România va trebui să facă faţă, pe de o parte, dificultăţilor de plată ale unei Ucraini în structurală precaritate economică şi cronică agitaţie politică (fără ca măcar să controleze robinetul conductei de livrare care, evident, va rămâne Rusiei ca ţară-sursă), iar pe de altă parte, presiunilor (pro şi antiucrainene) din UE şi de aiurea.
Asocierea României la South Stream, dăunând proiectului european Nabucco, are, de asemenea, din perspectivă rusească, dublul merit de a fractura solidaritatea şi aşa debilizată a membrilor UE şi de a pune presiuni suplimentare asupra ţărilor deja seduse de ofertele ruseşti (vezi Bulgaria), mărind concurenţa pentru "favorurile" Moscovei. Germania a procedat la fel, dar ceea ce îi este permis Berlinului nu îi este permis Bucureştiului. Mai mult, România este interesată obiectiv într-o politică europeană comună în domeniul energiei. Or, ceea ce nu este bun pentru UE, nefiind integrat în strategia sa, nu este nici pentru România.
În fine, raţiunile pentru care Gazprom, companie de stat care administrează rezervele de gaz ale Rusiei, a recurs la vânzări prin intermediari privaţi au fost nevoia de a evita acuza de manipulare politică a comercializării gazului, simultan cu păstrarea posibilităţii de a vinde sub preţul pieţii direct guvernelor sponsorizate de Kremlin. În fapt, intermediarii erau controlaţi financiar tot de furnizor. După ce măreau preţul la livrare, ei reintroduceau banii în circuitul politic (eventual prin reţeaua oligarhilor ucraineni). În condiţiile propriilor dificultăţi economice şi ale noului raport de forţe global, Rusia nu mai pare însă interesată în păstrarea formulei. De aceea a decis că Gazprom va vinde exclusiv la preţul pieţei (adică la preţul muşchilor săi de furnizor monopolist). Oferta de a cumpăra direct nu mai are deci valoare dacă preţul nu mai este subvenţionat politic. Totodată, ieşind din corul european spre a face duet cu Rusia, tenorul român se expune a fi acoperit de vocea başilor de la Moscova oricând aceştia vor dori să ridice tonul (adică preţul).
"O ofertă de nerefuzat" este aceea pe care "Naşul" (din filmul omonim) o făcea unui mafiot pe care voia să îl scoată din joc. În acest sens, mesajul domnului Putin este sugestiv. Din joc nu va fi scos însă domnul Băsescu (asta ar fi bine), ci România. Problema nu este deci dacă ne place sau nu Traian Băsescu, ci că el reprezintă un pericol public.
