O Românie prea mare pentru o ţară atât de mică

In Romania traieste Traian Basescu. Un vizionar si un curajos. Un mare bar­bat. Un imens om de stat. Un in­co­mensurabil politician. Traian Basescu nu poate fi cuprins in cu­vinte, dar eu am sa incerc totusi s-o fac. Traian Basescu este unic, dar nu in felul in care suntem fiecare dintre noi. Unicitatea sa are o caracteristi­ca aparte – daca imi este permis acest barbarism lingvistic, si iata ca imi este!, pro­vocat de valtoarea sentimentelor si gandurilor care ma cu­prinde atunci cand ma aflu in apro­pi­e­rea numelui sau. Unicitatea sa este atot­datatoare de spe­ranta spre mai bine. Prezenta sa, deopotriva, insufla op­timism si dinamism maselor si ins­pira inteligente indelung cizelate.

Pe de alta parte, asa cum poate e si firesc sa fie, Traian Basescu este un neinteles. Putini, foarte putini oa­meni, foarte putini, se pot lauda – nu ca-i cunosc – ci ca-i intuiesc ga­n­du­rile, preocuparile, intentiile. Traian Basescu a condus, si conduce!, Biru­in­ta. Iata ceva emblematic pentru acest om. Un om printre oameni. Da. Dar un om cat toti ceilalti la un loc. Genial? Fie, dar nu asta este unitatea de masura pentru Traian Basescu, ci mai degraba absenta oricarei putinte de a-l comensura. Universul – ultima frontiera.

In Romania mai traieste si Elena Udrea. Eternul feminin, si mai mult. O vestala a Binelui. O luptatoare pentru Dreptate si Adevar. Cea in care isi pun speranta cei multi si obiditi. Cand spui Elena Udrea vezi un vast teritoriu al caritatii. O inepuizabila resursa de bunatate, compasiune, rabdare si intelegere. Nu, la Elena Udrea nu se poate vorbi despre viziune, pentru ca ea se daruieste in fiecare clipa cu totul si pentru totul.

Dupa aia in Romania mai traieste si Emil Boc, para si foc, cer la mijloc. Un fabulos strateg. O mareata capa­citate de sinteza si analiza. O perso­na­­litate monumentala. Un om pre­des­tinat a conduce destine de-a val­ma, indiferent de natura lor, Emil Boc le poate da stralucire si fericita implinire.

Gabriel Oprea. Un alt traitor in Ro­mania. Seful Armatei. Frunte-nalta, ochi stralucitori! Vai! Vai!! Vai!!! De trei ori, vai. Razboaielor din lumea-ntreaga, eu va dau un singur sfat: opriti-va!

Dar in Romania mai traieste o ple­iada intreaga de oameni colosali. Su­perbi. Celesti in vilele si palatele lor. Ei aduc basmele in realitatea de la coltul unei strazi. Sublimi in li­mu­zi­nele lor. Inefabili in felul in care se ex­prima, se comporta, se imbraca, in fine, in felul in care sunt. Purcoiul de bani pe care stau este un piedestal. La unii ar putea fi expresia concreta a lipsei desavarsite de scrupule, a prag­matismului grobian, a hotiei, dar nu!, nu la aceasta pleiada care po­puleaza Romania. De partea astalalta ce avem? Daca ii aduni pe toti cei care au facut tara asta ceea ce este, nu strangi mai mult de cativa saci de oase. In tara asta traiesc eu alaturi de inca altii, oameni buni la nimic. Fara viziune, fara strategie, fara a fi capabili de a ne conduce macar destinele proprii, nauci, pierduti printre meandrele biznisului, fara ambitii si chiar fara o perspectiva clar definita. Toata istoria marii arte, marii politici si a marii gandiri romane, pusa parcea langa parcea, face cam cat curtea lui Adriean Videanu. In pe­rimetrul asta misunam si noi, mili­oane de oameni, mici, mici, mici.