O sinistră diversiune

Zilele trecute, cetăţeanul din mine, capul de locuitor care sunt, a fost insultat din nou la modul abject de Traian Băsescu.

O ziaristă îl întreabă la Bruxelles pe preşedinte dacă poate să ne dea amănunte despre preconizatul împrumut la FMI. Privire superioară din prezidiu. "Pot să vă dau, dar nu vreau. Hă-hă-hă." Replica este, iertaţi-mă, ca un scuipat în ochii tuturor. Ziarista nu întreba pentru ea. Întreba în numele opiniei publice, pe bună dreptate îngrijorată în legătură cu acest uriaş împrumut la care ne înhamă preşedintele. Domnul Băsescu ne-a  înjurat nu o dată - "găozari", "ţigancă împuţită", "tonomate".

Recuzita de insulte este bogată ca buruienile şi excrementele de pe maidanul unde şi-a desăvârşit educaţia. Cum să-i replici? Cine se crede, încât ia în răspăr îngrijorările cele mai adânci ale ţării? Cu cât ne bagi datori, cămătarule? Pe câtă vreme ne amanetezi viaţa şi visele? Câte generaţii nenoroceşti? Câţi bani, ai fost întrebat, vrei şi de ce? Să răspunzi cu un superior hăhăit spaimei noastre pentru ziua de mâine nu-i o obrăznicie, ci o crimă.

"Mă nenorociţilor", scrie unul. "Mă slugile Motanului. Nu e în ţara asta nimeni care să-l bată pe Băse al nostru! Mă jigodiilor", scrie autodefinindu-se acelaşi. "Băse vă face pe toţi!" Păi dacă "ne face" pe toţi, te face, măi amărâtule, şi pe tine. De unde această umilinţă? Chiar crezi că într-o ţară cu 22 de milioane de suflete, unele risipite prin lume, nu e nimeni care să-l învingă pe idolul tău? Cine ţi-a sădit orgoliul de a fi atât de umil? Nefiind nimeni mai bun ca Băsescu, nici tu nu-i eşti superior. Cine te-a calificat pentru această sclavie sufletească?

Domnul Băsescu se lăuda cândva cu sinceritatea unui fante care vine de la o damă şi povesteşte cum i-a tras-o, că a făcut bani bişniţărind blugi. Făceau mulţi bişniţă şi mai ales cei care aveau posibilitatea. Dar să faci bişniţă cu România? Singurul răspuns concret venit cu chin în aceste zile a fost că banii de la FMI vor finanţa Centura rutieră a Ploieştilor şi cordonul Capitalei. Păi poate ăia de la Dorohoi sau din Şimleul Silvaniei au alte nevoi mai adânci, mai nemiloase decât Centura reşedinţei mele de judeţ. E bună şi aia, mai ales pentru căşunenii şi cârciumarii goldenblitzişti care vor turna asfaltul. Dar merită să amanetezi ţara în numele acestei nevoi, care-i doar una şi nu cea mai mare?

Puteţi să ne daţi amănunte, domnule preşedinte, despre acest împrumut?, cutează să-l întrebe o ziaristă pe preşedintele ţării, servitor prin Constituţie al interesului naţional, aşa cum jurnalistul este prin codul său profesional servitor al opiniei publice. "Pot, dar nu vreau. Hă-hă-hă." Este cea mai obraznică ieşire a preşedintelui. Nu cerea bani să cumpere pantofi elenelor lui, ci înhăma la o datorie cumplită un popor întreg.

Domnul Băsescu îşi poate îngădui orice. Poporul, crede el, îl iubeşte. Vino la mine la birou, îi zice el unei colege de scris, spre râsul gros al galeriei, şi îţi arăt cum se face. Era doar o replică de golan. Am trecut peste ea, dar nu pot trece peste mucii pe care ni i-a azvârlit pe hainele curate la Bruxelles.  Băsescu e invincibil, scriu adulatorii. Bieţii de ei! Nefericiţii! Dacă ar fi aşa, dacă într-adevăr Băsescu n-are egal în această ţară, ar trebui să ne sinucidem cu toţii. Ar trebui, poate, să plecăm 40 de ani ca evreii în deşert pentru a ne purifica, pentru a ne înţelepţi, pentru a pricepe că nimic nu poate justifica umilinţa în faţa acestei agresivităţi vulgare şi împăunate.

Diversiunea invincibilităţii preşedintelui a prins, dar mulţi încep să se trezească. Congresul liberal l-a propus la Cotroceni pe Crin Antonescu, un preşedinte infinit mai bun pentru România. Va avea votul meu. Dar România nu este orfană de preşedinţi. Cineva îmi spune că un posibil candidat este Principele Radu. Şi el ar putea fi un preşedinte superior lui Traian Băsescu. Aş vota oricând într-un duel direct cu Traian Băsescu pentru funcţia supremă în stat pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană, pe Mugur Isărescu. Ar fi preşedinţi care nu m-ar face niciodată să roşesc.

Am văzut zilele trecute un interviu realizat de prietenul meu Dan Constantin cu omul de ştiinţă Haiduc, preşedintele Academiei. Iată, mi-am zis, un excelent preşedinte de ţară. Cine a scos şi a cultivat sinistra diversiune cu invincibilitatea lui Băsescu? Chiar, cine?!