O tara de condus cu televizorul

Nu inteleg in ruptul capului de ce presedintii nostri se poarta ca omologii lor din Occident, care n-au fost, ca ei, tovarasi, ca sa devina peste noapte domni.

Presedintii din Vest sunt intotdeauna in rol in conditia de domni. Ai nostri par a nu realiza ca Romania mai trebuie condusa si cu televizorul, nu numai cu institutiile statului de drept. Ca si statul de drept tot cu televizorul trebuie pus in lucrare.

La noi, presedintele-om e mai ascultat de popor decat presedintele-autoritate. Presedintii Statelor Unite, cat sunt ei de lorzi, se indeamna periodic la posturile publice de televiziune, ca sa le explice americanilor de rand cum stau treburile in republica si la ce trebuie sa se astepte. Basescu parea, in sfarsit, tovarasul domn potrivit sa iasa periodic pe micul ecran, ca sa stim si noi, platitorii de taxe si alegatorii lui, ce are de gand, ce a aflat in plus despre Romania si chiar despre el, de cand s-a inscaunat, incotro ne indreptam si de ce nu traim mai bine? Oamenii au nevoie de lamuriri si de o vorba desteapta, acum mai mult decat in campania electorala.

De indata insa ce se vad la Cotroceni, presedintii nostri devin exagerat de protocolari. Parca i-ar strange cineva in niste chingi si le-ar lega stramb limba. Vorbaretul Basescu a devenit tot atat de solemn si de lemnos in cuvantare ca si tovarasul fost presedinte Iliescu.

Eu stiu, de fapt, ce se intampla. De indata ce ajung sa mearga numai cu masini negre si blindate, iar SPP-ul si serviciile prezidentiale fac zid in jurul lor, presedintii Romaniei simt brusc ca nu au primit tara care sa-i merite. Pur si simplu, nu suporta Romania cea adevarata, de dincolo de zidul oficial. Romania cea indaratnica si grea de cap, care nu vede in ei seniorul urcat de destin deasupra mizeriilor zilnice.

In scurt timp, presedintii Romaniei uita ca laptele e de la vaca, nu de la magazinul de protocol. Ca, exceptand drumurile pe unde sunt plimbati ei, Romania e neasfaltata si plina de gunoaie, ca romanii reali sunt aceeasi de dinainte de alegeri, oameni simpli, care le strangeau mainile mirosind de naduseala emotiei, dar si de spalat rar.

Ce mult s-a schimbat primarele cel guraliv Basescu in numai cateva luni! Ce repede a invatat sa poarte croiala prezidentiala de partener al mai-marilor lumii! Cum sa mai stea el de vorba sambata seara cu tara, cu amaratii care nu pricep de ce se fura la fel ca inainte si nimanui nu-i pasa ca e el presedinte, cand treburile mari il impiedica sa le vada pe cele mici si de fiecare zi?

Ce magie cenusie exercita oare mecanismul puterii asupra omului care se anunta a fi un presedinte natural, relaxat in raport cu intepenelile rituale ale unui Iliescu, de nu mai da cu saptamanile pe la televiziuni? Oare cu ce l-om fi suparat, de-i tot timpul secretos si imbufnat?

Nu cumva se pregateste sa ne anunte, ca si Constantinescu de indata ce a putut sa ni se adreseze ca prim barbat in stat, ca nici Constitutia si nici functia nu-i permit sa fie ceea ce ne ameninta c-o sa fie?

De ce i-o fi venind asa de greu sa discute cu tara despre ploi si inundatii, despre leul greu si traiul din ce in ce mai greu, daca asta e Romania? O tara vesnic sub ape, dupa ce l-a avut vreme de trei mandate vesnice presedinte pe un inginer cu licenta ruseasca in munca cu apele? De unde sa-i dam domnului Basescu o alta tara, vesela si insorita, ca sa ne bucuram iarasi de rasul sau sanatos, de campanie?