O umbra

Intalnesc rar, la un an, la cativa ani, o femeie care a cazut psihic cu putin timp inainte de a se pensiona si de atunci traieste in doua realitati.

Una paupera, de om fara familie si fara nici un venit sigur si alta imaginara. Femeia a lucrat candva, demult, intr-un magazin cu marfuri marcate de vreme si scumpe, unde trebuia sa deconteze la un agent al Securitatii toate informatiile despre clienti: care cumparau des, care-si permiteau cheltuieli foarte mari, care achizitionau bunuri costisitoare pentru terti. Si, in general, tot ce se putea spune despre acestia. Ceea ce facea ea nu era turnatorie. Tinea de inconvenientele unei slujbe intr-un negot privilegiat cu o lume ce interesa si serviciile secrete, si organele de partid. Acum bate strazile in cartiere putin circulate, ca sa nu dea de cunoscuti care s-o intrebe: "Ei, cum e, tot asa?". Cum de altfel o intreb si eu. Dar asta ca sa nu am si alte curiozitati, fiindca am fost una din persoanele pe care, desi contam ca prieten, desi imi cerea parerea in legatura cu un tablou ori un desen - trebuia sa le denunte, financiar si in alte privinte, securistului ei.

Ceea ce a patit la batranete ar putea sa se cheme nu cadere sufleteasca, ci ruptura in constiinta, deoarece se simte urmarita, se asteapta la vizite rele, crede ca va fi omorata, fiindca stie prea multe. Iar ce-i cu adevarat stanjenitor in discutiile cu ea e faptul ca-mi vorbeste ca unuia care avea o idee despre serviciul sau. Si, daca tot n-a reusit sa ma evite, trebuie sa ma convinga ca n-a vrut nenorocirea nimanui. Ca nici nu era condamnabil ce facea ea, ca vanzatoare si mai apoi ca sefa de raion, intrucat era de notorietate ca in magazin nu intrau saracii. Toti cumparatorii stiau ce riscau, achizitonand un scrin frantuzesc vechi sau un tablou de Petrascu.

Odinioara implinita si cu o prezenta placuta, de persoana ajunsa in rostul profesional care i se potrivea cel mai bine, femeia e acum o umbra. Slaba, cu fata cenusie, cu o privire staruitoare si totusi timorata, prost imbracata, gata in orice clipa sa istoriseasca intamplari infricosatoare. Cum au vrut s-o calce cu trenul, cum ii pun in mancare otravuri si de aceea arata ca neoamenii, pentru ca nu bea decat apa din oras, cum i s-au impregnat hainele de acasa cu uraniu si trebuie sa-si cumpere zilnic imbracaminte de la magazinele second hand. Nu ca i-ar pasa de viata ei, dar nu vrea sa-i iradieze si pe altii. Inca o dovada ca nu a dorit niciodata raul nimanui si nici de acum inainte n-o sa strice viata nimanui.

Scriind despre soarta acestei femei, pare ca o condamn. In fapt, scriu tocmai spre a o disculpa. Nu era ea, ar fi fost altcineva. Constiinta se formeaza si se deformeaza si nu intotdeauna in niste repere limpezi. Glontul care nu te atinge si se duce la altul nu e o chestiune de merit. In ce te priveste, n-ai sa stii niciodata cum vei fi reactionat, daca erai pus in conditia de a alege. Mai ales ca, de regula, iti dadeai seama c-ai ales cand nu mai exista cale de intoarcere.