Oameni de şerpărie

Prietenul meu, dascalul, cu un palmares apreciabil de scolari care i-au trecut prin mana, imi spune, cu aerul ca a facut o descoperire, ca lumea s-a depreciat, chiar a suferit o alterare interioara care o goleste de suflet iar in loc poarta un ghem de serpi. Erau in tara asta, zice el, oameni de omenie. Nu multi, niciodata n-au fost multi. Dar erau, ii vedeai, ii simteai ca pe o adiere de ganduri bune, de gesturi de intrajutorare. Acum s-au rarit. Au impuiat in schimb oamenii de serparie. O lighioana noua, marunta in aspiratii, muncita doar de obsesia de a-l ispravi pe cel de alaturi, de a-l umili, de a-l fura. Copil fiind am asistat pe malul Cricovului cum un sarpe inghitea alt sarpe. N-am loc sa istorisesc aici.

Stam amandoi la Sangeru, pe doua scaune de lemn, grinzile vechi ale casei se uita la noi din tavan si fibra lor arata tesatura cariilor. Afara soarele desarta foc. Noroc cu peretii din piatra care pastreaza racoare si cu padurile care apara inca, urias colac de salvare, satul, in pericol sa se sufoce. In dreapta bazaie un televizor, pe masa stau trei carti deschise, cracanate cu fata in jos, in spagat, pe care le citesc intermitent, asa cum am facut mereu. Oameni de omenie ai zis? Omenia e o vorba inexistenta in alte limbi. De ce au inventat-o romanii daca nu le face trebuinta? Nici dorul nu bantuie prin gradinile sufletesti ale altora, iar daca umbla pe acolo nu stiu cum sa-l cheme si sa-l alinte. Si vazduhul, zice-se, ar fi, cu adancimile lui care duc pana acolo unde-l banuim pe Dumnezeu, tot o expresie a candorilor noastre visatoare. La ce ne foloseste noua cuvantul intraductibil omenie, daca omenia a secat si lujerul ei s-a ofilit? Imi amintesc scena de la Craiova cu un om izbit de masina, in jurul caruia, pentru a-i da un prim ajutor, s-au adunat alti oameni. Privind mai atent insa, un fotograf amator al clipei, ca in filmul Blow-Up al lui Antonioni, observa crima. Ce altceva insemna buzunarirea victimei care tragea sa moara? Da, cativa oameni si oame, avantajate de fustele largi, facusera o cortina in spatele careia muribundul era ajutat nu sa-si recapete suflul, ci sa nu mai aiba nimic in buzunare. Sa fie acesta omul de serparie care a dislocat omul de omenie? Ca doar oameni suntem! – repeta un vecin de cate ori promite ceva. Niciodata, am observat si nu-i mare scofala sa remarci asta, nu se tine de cuvant. Am mai bagat de seama ca oamenii care mint sunt mereu crezuti. Cei care spun adevarul sunt stangaci, isi gasesc greu suflul, nu sunt convingatori. Vorbesc de parca ar minti. Mincinosul vorbeste cu siguranta de a rosti adevarul si numai adevarul. Sunt mincinosi cu vocatie care si cand mint a mia oara sunt crezuti. Cei care buzunareau un muribund au fost, inteleg, crezuti, iar cei care au filmat crima si mizeria, blamati de fostul primar al urbei. El a cazut la vot dar niste zeci de procente aratau ca mai exista oameni care-l cred. Ce-i cu ei?

La televizor vorbeste Videanu despre cum n-au furat ei alegerile prezidentiale din 2009. Evident minte. Minte apasat dar fara talent. Chiar si Basescu a inceput sa minta parasit de formidabilul lui talent de mincinos. Dascalul zice sa inchid. Ma conformez. Tacem lung si stiu ca ne gandim amandoi la duminica ce va veni.