„Obiceiul idiot de a te bucura de un eşec”

Sa te bucuri ca ai un esec, ca ai primit o veste proasta sau ca ar fi ceva bun in faptul ca un om iubit tocmai te-a parasit pentru altcineva pare, intr-adevar, 'un obicei idiot', cum il numeste Va­dim Zeland, autorul cartii 'Inainte spre trecut' (Editura Dharana), un fizician rus, care con­sidera ca noi nu ne cream realitatea, dar o ale­gem dintr-un 'spatiu al variantelor', in care orice varianta este posibila. Atitudinea noastra in fata oricarei situatii, provocari, probleme re­prezinta modul precis si exact in care 'ale­gem' din infinitul spatiu al variantelor.

E suficient sa te impiedici dimineata de piciorul patu­lui si sa te superi, ca de-a lungul intregii zile pie­dicile se vor inmulti ca ciupercile, iar mo­ti­ve­le de enervare si proasta dispozitie isi vor tra­ge piciorul pana ce te vor duce la disperare. Dar, daca te lovesti dimineata de piciorul patu­lui si te gandesti ca nu s-a intamplat nimic special, ba chiar te inveselesti putin si poate crezi ca lovitura prevesteste un noroc, creierul emite pe o frecventa a bucuriei, a mul­tumirii si a starii de bine, asa incat omul intra pe o frecventa di­ferita, intr-un spatiu al posibi­li­tatilor pozitive, intr-un spatiu al varian­telor de via­ta in care piedicile au disparut.

Cu alte cu­vinte, dupa un rau poate urma un bine sau in fata raului fiind sa nu te lasi coplesit de suparare, de nemul­tumire, de frica sau de neferici­re, caci pri­ma atitudine in fata unui eveniment este chiar felul in care alegem intamplarile ce vor ve­ni catre noi, aparent aduse de vantul hazardului. Obieciul 'idiot' de a te bucura de un esec este, asadar, nimic altceva decat o alegere inte­li­genta, pe care Zeland o numeste 'coordonarea in­tentiei'. Ea ii aduce omului posibilitatea de a renunta la controlul situatiilor neplacute, la pre­tentia ca el le poate controla altfel decat printr-o modificare de atitudine, care inseamna 're­nuntare la control'.

Felul in care ne ra­por­tam la un necaz, atitudinea pe care o avem in fata esecului sau a problemei este cheia schim­ba­rii si cheia curgerii noastre 'in spatiul varian­te­lor de experienta'; daca ne este bine sau rau, noi alegem, dar abandonad perceptia si pre­ten­tia ca putem controla intamplarile. 'Incerca­ti sa gasiti si ceva bun intr-un eveniment care v-a suparat. Chiar daca nu gasiti nimic, bu­cu­ra­ti-va, totusi. Faceti-va obiceiul idiot de a va bu­cura si de un esec. Este mult mai amuzant de­cat sa va enervati si sa va necajiti din orice. Veti ve­dea ca in majoritatea cazurilor s-ar putea ca o neplacere sa fie spre bine. Chiar daca nu va fi asa, fiti totusi convinsi ca prin atitudinea po­zi­­tiva o veti apuca pe drumul cel bun si veti evita astfel alte neplaceri', spune Vadim Zeland.

Pro­babil ca fiecare dintre noi putem gasi o mul­ti­me de exemple in vietile noastre, o multime de si­tuatii ce ne pareau un dezastru atunci cand se intamplau, dar care ne-au dus ulterior catre succes si... schimbari bene­fi­ce. 'Sa nu te superi pentru nimic si din nici o pri­cina' poate fi o atitudine de care sa ne amin­tim cat mai des, desi n-o putem aplica intotdeau­na. Dar amintindu-ne de ea, putem macar atentua forta negativa a unor momente de viata si, mai ales, putem evita atragerea altor momente dis­tructive. Daca intelegem principiul coordo­narii intentiei ca pe unul prin care ne facem ale­ge­rile de viata, de viitor, atunci intelegem ca ar putea fi cu mult mai inteligent sa ne bucuram in fata esecului, decat sa ne simtim rau si sa ne in­drep­tam apoi spre o prapastie mai mare. Daca nu ne putem bucura de esec, macar putem sa gan­dim in termeni putin mai relexati, sa perce­pem un sens al esecului, o lectie de viata, ceva macar un strop mai pozitiv decat plansul de mila, ura, frica, nemultumirea si suferinta. Prin aceste trairi se poate ca noi sa alegem viitorul, sa-i spunem vietii ca mai vrem... asa ceva, chiar daca traim suferinta tocmai pentru ca ne deranjeaza teribil.

O reactie idioata, dar pozitiva se poate sa fie o alegere inteligenta si inca una prin care ii permitem existentei sa se desfasoare asa cum este ea, dar – in acelasi timp – o coordonam catre ceea ce avem nevoie si ne dorim cu adevarat. Asta-i o fateta a acceptarii, a inga­duintei fata de existenta, care-i daruieste celui ce o practica... o urcare teribila catre o lume magica si frumoasa, ce coexista cu aceeasi lume plina de oroare si de esec pe care o cunoastem cu totii. In 'spatiul variantelor' exista toate lumile posibile, iar in reactia noastra la existenta lor ar putea sta cheia de acces catre lumea pe care o dorim in manifestare pentru noi insine.