Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Obiectele din viaţa noastră pot deveni, uneori, înlocuitori ai oamenilor care ne-ar putea iubi. Obiectele ocupă spaţiul cu aceeaşi îndemânare ca şi oamenii de care devenim dependenţi. Ele sunt un companion tăcut, frumos şi acaparator, dar tocmai din pricina asta putem pierde la nivel conştient dimensiunea dependenţei noastre. Putem fi atât de ataşaţi de obiectele care ne înconjoară, încât nu ne mai putem imagina viaţa fără ele, dar în acelaşi timp riscăm să trecem pe lângă oamenii iubiţi, pe lângă bucuriile fireşti ale existenţei tocmai pentru că sufletul nostru este „dăruit” obiectelor.
Şi-n vreme ce obiectele înlocuiesc fiinţele din viaţa noastră, trăim în secret o nedescrisă suferinţă, căci fiinţele pe care le vrem aproape ne plac iniţial, însă ne ocolesc, fug de noi, ne resping sau nu ne pot iubi, pur şi simplu. Inconştient, căutăm exact acele persoane predispuse să ne abandoneze, să se facă pierdute, căci aşa ele ne arată ce avem de vindecat; o traumă de abandon şi un transfer al afectivităţii asupra obiectelor. Trauma de pierdere a iubirii, trauma de pier-dere a unei fiinţe apropiate se pot transforma într-o pasiune pentru obiectele care întruchipează iubirea imposibil de pierdut (mâine vă voi spune o poveste adevărată, tulburătoare, povestea unui transfer afectiv asupra obiectelor şi consecinţele la fel de tulburătoare ale unei pasiuni „inocente” şi inconştiente pentru obiectele vechi).
Ataşamentul de obiecte se poate instala încetul cu încetul, fără ca o persoană să sesizeze tulburarea afectivă, sufletească ce acompaniază „lăudabila pasiune”. De altfel, lucrurile pot îmbrăca forme mai subtile de exprimare a unei dependenţe interne, emoţionale, în sensul că putem să nu fim colecţionari de obiecte vechi, de maşini, de case, de diferite alte lucruri, dar să avem obiceiul de a strânge prin sertare, prin dulapuri, prin debarale, beciuri sau prin alte locuri ale casei diferite obiecte inutile (aceasta-i o formă mai uşoară de ataşament, pe când cele grave au nevoie de asistenţă psihologică atentă).
Mediul nostru se încarcă subtil şi pe nepusă masă, obiectele ocupă spaţii care ar putea fi aerisite şi libere, dar noi nu ne înţelegem limbajul şi nu ştim de ce tot strângem lucruri de care nu ne folosim. Nu ne îndurăm să le dăruim, să le înlocuim, să le aruncăm ori să le dăm o destinaţie generoasă, şi tocmai „neîndurarea” aceasta ne poate semnala… dependenţa ascunsă. Adunând obiecte, reţinem energia, îi blocăm cumva curgerea. Iar energia curge la fel ca şi apa; dacă pui un baraj, se opreşte. Curgerea este o stare naturală a existenţei. Pentru ca să se umple ceva, avem nevoie de un gol. Pentru ca un lucru nou să vină în şifonierul nostru, este nevoie să-i facem loc, dăruind poate un lucru vechi.
Când înghesuim lucrurile, nu-i permitem energiei să curgă liber şi – se pare – asta o facem undeva, în interior mai întâi. Pentru ca banii să vină, trebuie să ai puterea să-i laşi să plece. Pentru ca un om iubit să vină în viaţa ta, trebuie să-l laşi să plece pe acela… care nu te iubeşte acum. Să faci gol înainte de a fi plin, asta-i starea naturală de curgere a energiei. În dependenţă, aduni, aduni, îţi iubeşti cu obstinaţie, cu disperare obiectele, fie că-ţi folosesc la ceva sau nu, şi asta… te blochează. Te blochezi în exterior, pentru că ceva s-a blocat în interior. O frică de pierdere a iubirii poate fi căutată într-o dragoste prea mare pentru obiecte sau în reţinerea nejustificată a obiectelor în preajma noastră.
Pentru că se apropie Sărbătorile şi tradiţia ne îndeamnă să ne facem curăţenia de Crăciun, pentru că-i o vreme a darurilor şi a iubirii, ne putem permite să facem curat prin sufletul, prin mintea şi prin casa noastră în acelaşi timp. Aruncarea obiectelor inutile, dăruirea celor nefolosite ani întregi, detaşarea de obiectele care alungă oamenii din preajma noastră ar putea echivala cu o deblocare energetică masivă, puternică şi profund vindecătoare. Lucrurile frumoase şi bune ale vieţii curg în spaţiile libere, în casele… libere, în sertarele curate sau în şifonierele… în care au loc. În acelaşi timp, oamenii care iubesc sunt atraşi spre aceia care „au loc, au spaţiu” interior pentru a primi iubire.
Obiectele ocupă spaţiul iubirii şi de aceea ele pot deveni un concurent redutabil pentru oamenii care ne-ar putea iubi, dar cum singure spun obiectele: „Nu mai este loc. Noi ocupăm locul acesta, tu poţi să pleci!”. Şi atunci când obiectele rămân, oamenii ne pot părăsi. Dar putem alege să le facem loc oamenilor, renunţând cu toată inima la obiectele care ocupă spaţiul inimii noastre, în vreme ce ocupă şi spaţiul fizic.
Citește pe Antena3.ro
