Omul nou din UE

Nemafiind folosite tot timpul, iar unele deloc, multe formule si cuvinte ce pareau ca fac parte din fiinta noastra - precum "oamenii muncii", "intelectualitatea progresista", "cap de locuitor", "omul simplu", "viitorul luminos al patriei" si mai ales "omul nou" - au acum conotatii ironice si cateodata stanjenitoare. Cand o vecina mi s-a plans ca sotul ei nu gaseste de lucru, fiindca e un om simplu, care nu stie sa dea din coate, am vizualizat pe loc situatia: puhoaie de romani, care dau de zor din coate, ca mormolocii intr-o balta statuta si calduta, iar intre ei unul cu bratele jos, cu un defect din nastere la coate. Saracu’ dom’ Costica, daca pana si nevasta-sa si-a dat seama ca e un om simplu, inseamna ca nu mai era nimic de facut! Si daca-ar fi fost numai problema cu coatele, insa nici cu mintea vecinului nu erau toate in regula. Nu avea un cap ca toate capetele, ci un cap de locuitor diform, latit de cate tone de fonta si otel laminat a trebuit sa duca pe cap imediat dupa razboi. Ca l-au turtit si sutele de metri patrati de tesaturi, puse alandala laolalta cu fonta, nu mai conta. Ce conta era ca nea Costica n-avea sa mai apuce viitorul luminos al patriei.

Oamenii simpli sunt intotdeauna altii.

Ca si oamenii muncii, de altfel.

Am mers la serviciu zilnic, de cand am avut o carte de munca, insa n-am indraznit niciodata sa ma consider suta la suta om al muncii. Faceam parte din milioanele de oameni ai muncii insa ca individ, ceva in minus sau poate ceva in plus ma impiedica sa ma socotesc parte total legitima din clasa muncitoare. Adevarata clasa muncitoare construia de zor in uzine si pe ogoare omul nou. Acesta era paradoxul tuturor formulelor, sloganurilor si al cuvintelor care pareau sa tina de destinul bietului cap de locuitor. Romania construia cu succes omul nou, dar terminat nu era nici unul. Cu totii eram partasi la edificarea omului nou, dar acesta, exact ca omul simplu si omul muncii, nu se gasea niciodata unde-l cautai. Era aidoma personajului din cartile lui Ilf si Petrov, care in zece ani de putere sovietica n-a putut fi vazut de nimeni, deoarece, exact in clipa in care trebuia musai sa dai de el, tocmai iesise pe usa.

In 1986, am facut socoteala impreuna cu cativa intelectuali progresisti sau, ma rog, aproape progresisti, intrucat aveam si multe trasaturi retrograde, ca, indiferent dac-o sa ajungem oameni noi ori nu, tot prindeam viitorul luminos. Poate ca nu chiar toti, deoarece unul din amici avea un ulcer operat de doua ori, iar altul se pregatea sa fuga a treia oara in Iugoslavia, insa cei care apucam sa traim pana in vara lui 2007 deveneam la gramada, laolalta cu oamenii muncii autentici, cu oamenii simpli pursange si cu oamenii noi experimentali, beneficiarii baftosi ai viitorului de aur al patriei. Luand in calcul scurtarea epocilor pe masura ce ne apropiam de comunism in zbor, rezulta ca viitorul luminos urma sa cada intr-o joi, pe la orele unsprezece si un sfert. Intr-un fel, aducea cu intrarea in UE. Si probabil ca asta si urma sa fie, numai ca nu i se gasea numele potrivit.