Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De curand mi-a parvenit scrisoarea unui prieten. Iat-o:
'M-am intors acum 10 zile din Sureanu. M-am intors cu o mare dezamagire si sunt in continuare stors de puteri dupa aceasta experienta. Ma uit din cand in cand la vechile fotografii din Godeanu si simt instantaneau un influx de energie; doar uitandu-ma la ele! Asta pentru ca Sureanu este un munte chinuit. Chinuit cum nu credeam ca se poate: brazdat de drumuri, defrisat salbatic, se construiesc cabane pe unde nu te astepti (in fapt, blocuri din beton cu 3 etaje). Au ajuns sa taie pana si brazii rari din golul alpin; anul asta au facut-o. Langa cioatele ramase se vedea rumegusul proaspat. Il intrebasem pe un cioban de acolo: '«Mai omule, dar astia cand se opresc? Ca vad ca nu iarta nimic», la care el, zambind amar: «Ce sa ierte, nu vezi ca au ajuns pana aici sus, la stana?»
Am intalnit niste muncitori forestieri, veniti taman din Maramures. I-am intrebat: «Dar trebuia sa veniti pana aici sa taiati padurea?» «Pai acolo la noi nu mai avem ce taia» – mi-au raspuns. Atunci mi-am adus aminte cum, trecand pe langa masivul Tibles (l-am parcurs prin vest si nord), muntele era gol. Nu mai avea paduri. Cum de in Godeanu, in Parang sau in Siriu se taie rarit, iar aici «la ras»? Cred ca tine de constiinta omului. Oricum legea nu mai are nici o putere. Asa ca, sa nu ne miram prea tare ca suntem unde suntem...
Inca doua exemple: un coleg educat, cu bun-simt in general, tocmai s-a hotarat «sa dea scoala pentru motor». «De ce?» – l-am intrebat curios (fiindca este din satul C., de unde ma trag si eu, iar acolo muntele Siriu este vedeta; o vedeta ce emana o irezistibila atractie pentru localnici). Era asa cum banuiam: el, considerandu-se localnic, vrea sa ajunga la Lacul Vulturilor, aflat in acel munte. si o va face «pe motor».
Intorcandu-ma din Sureanu, am decis sa parcurg «Transalpina». Au betonat muntele... Daca tot au comis-o, mi-am dorit acum sa vad si eu despre ce e vorba. Realizare tehnica impresionanta. Economic? Inutil. Ecologic? Dezastru. Eram cu un prieten. Am ajuns la Ranca pe inserat si fiind obositi am decis sa renuntam la cort si sa cautam cazare. Nu am luat in calcul ca lumea tocmai era in «minivacanta de Sfanta Marie». Drept urmare, cele peste 500 de pensiuni erau pline pana la refuz de oamenii dornici «sa scape de betone, sa evadeze in natura». Dar cum? Pe fasia de asfalt «Transalpina» se inghesuiau sute si sute de oameni, in trening si adidasi, cu palariute pe cap, plimbandu-se agale, cu mainile la spate, printre sute de masini, claxoane si esapamente. Daca mai faceai zece pasi, ieseai pe pasunea alpina, la 1.700 de metri. Mai faceai o suta si deja nu mai vedeai nici asfalt, nici case, nici masini, ci doar munte, caldari si piscuri...O priveliste cu adevarat mareata. Era usor sa iti inchipui ca ai ajuns acolo cu rucsacul si ca esti singur. Si totusi acele sute, poate, mii de oameni, nici in ruptul capului nu ar fi iesit de pe asfalt si dintre esapamente. Cumplita dezradacinare! Infioratoare conditionare! Copiii din ziua de azi se nasc intre betoane si cresc inconjurati de plastic. Asta cred ei ca le este originea si adevarata lor natura. Acestia sunt oamenii... adormiti.'
Printre altele, acestui prieten i-am raspuns:
'Dragul meu, mai e ceva: cultul asfaltului ii retine pe cei mai multi strict pe asfalt. Si bine ca ii retine acolo! Asta este, deocamdata, sansa naturii. Sansa molidului, sansa ursului, sansa omului. A omului-urs. Insa, pe zi ce trece, tehnica devine accesibila oricui (cum scria ca «trebuie» sa se intample, lacomul ignorant André Citroën, dornic sa isi vanda peste tot masinile si masinariile). Si, pe masura ce ego-tehnolatrii asfaltofili vor achizitiona masini si masinarii – intrucat candva vor fi spre vanzare libera si masinarii de umblat pe stanci -, acestia vor parasi asfaltul (asaltul motociclistilor,
Citește pe Antena3.ro
ATV-istilor si off-roaderilor este doar unul dintre chipurile sfarsitului naturii). Atunci abia ursul nu va mai avea unde sa se retraga. Deocamdata si ursul si omul se retrag din fata acestei metastaze a prostiei, care este ego-tehnolatria. Din cand in cand ursul, asaltat in sihastriile sale ultime, de catre acest soi de om, riposteaza. Atunci, ziarele si televiziunile urla despre un urs ucigas si despre victima sa, un nevinovat «iubitor de natura». Cand si discretul om-urs va fi asaltat in aceleasi ultime bastioane vii si verzi, va riposta si el pesemne, iar ziarele si televiziunile vor urla despre un ecoterorist. Apoi, prompt, «corul sistemului» – civic, jurnalistic si juridic – il va declara nebun si il va izola sau inchide in vreo puscarie de maxima siguranta. Vanzarile firmei de automobile, masinarii si echipamente «sportive» Tzi -Tro-Eng (transnationala cu mana de lucru chinezeasca, fireste) vor creste si, in scurta vreme, alt urs ucigas, alt ecoterorist...'
