x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Opoziţia? Absent!

Opoziţia? Absent!

de Sabina Iosub    |    10 Iul 2017   •   08:30
Opoziţia? Absent!

Ocupaţi să ghicim ce se mai întâmplă în PSD, nici nu ne-am dat seama că din ecuaţia politică lipseşte ceva. O absenţă atât de veche, că aproape ne-am obişnuit cu ea. Hai, faceţi un exerciţiu: număraţi actorii principali şi vedeţi cine lipseşte. Avem aşa: PSD, ALDE, Guvern - nu vă miraţi, nu întotdeauna înseamnă acelaşi lucru - Iohannis, UDMR, DNA, SRI, televiziuni, site-uri, influenceri, Facebook, gata! Da, am terminat! Tot nu v-aţi dat seama ce lipseşte? Hai că lungim vorba degeaba: partidele din opoziţie! Exact! V-aţi adus aminte acum că pe lângă PSD, ALDE si UDMR, în Parlament au intrat PNL, PMP şi USR?

Când PSD a depus moţiunea împotriva propriului Guvern, o moţiune pe fugă, mai mult un editorial decât un document de analiză a Guvernării, câţiva curioşi au comparat-o cu moţiunea de cenzură depusă degeaba de PNL chiar la începutul anului. Gluma a fost inevitabilă: moţiunea PSD vs PSD, chiar şi scrisă pe colţul mesei, tot era mai convingătoare decât moţiunea depusă de liberali la două luni după alegeri. Între timp, PNL n-a devenit mai bun. Mă rog, ceva bun tot s-a întâmplat, şi-a ales preşedinte un liberal vechi, pe Orban, şi nu un fost pedelist. Doar că, vechiul liberal, primul lucru pe care l-a facut a fost să se fotografieze cu o maimuţă. Pardon, înainte de asta şi-a luat ca mână dreaptă pe cea cu care acum câţiva ani se bălăcărea în public, Raluca Turcan.

Despre restul n-avem ce să vorbim. USR a rămas în mod ciudat fără preşedinte, iar singurul parlamentar cât de cât viu, domnul Goţiu, încă nu a scapat de penibilul reprizelor de somn din plen. Cât despre Traian Băsescu, e greu de luat în serios de când lumea a înţeles că şi-a făcut partid doar ca să-şi apere cumva familia de avalanşa de dosare penale.

Bun, ştim, PSD e consecvent cu el şi poate să-şi pună singur piedică, însă lipsa unei altertive vii, atractive, coerente, nu face decât să îndepărteze oamenii de urne. Iar după aia iar plâng unii că nu ştie românul să voteze!

×