Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Evenimentele ultimelor zile au aşezat echipa Steaua între oglinzi paralele. Într-o retrovizoare, cam prăfuită şi ea de un prezent care nu-i în firea lui, s-a proiectat amintirea celui mai mare succes al fotbalului românesc: Câştigarea Cupei Campionilor Europeni de Steaua. Pe de altă parte, în reflectarea unor cioburi de Glina, am avut prilejul să desluşim cu câtă hărnicie a lucrat timpul la urâţirea babei care poartă întâmplător acelaşi nume cu câştigătoarea CCE.
Aniversarea marelui succes de la Sevilla a fost pusă la cale de ministrul Gheorghe Oprea. Întâlnirea proprietarilor de drept ai gloriei sportive poate constitui oricând prilej de reconfortantă aducere-aminte. De această dată n-am avut însă impresia că asist la o întâlnire omagială. Mai degrabă am avut senzaţia că asist la un spectacol trist şi prost, pus în scenă de un regizor parşiv. Generalul înseriat în duzinele politice ale puterii a umblat la marmita cu grade doar pentru a-şi face rost de impuls electoral. Altfel n-ar fi fost atât de cazonă manifestarea de la Casa Centrală a Armatei, altfel n-ar fi apărut atâţia atârnători la fotografia de grup, altfel n-ar fi lipsit de la manifestare mulţi dintre cei care au făcut gloria Stelei. Altfel n-ar fi părut unii dintre foştii fotbalişti ai Stelei biete figuri umile în raport cu fudulii avansaţi în grad şi funcţie doar de performanţa parvenirii. Rămân la părerea că pe ministrul Oprea îl doare în vipuşcă de istoria şi soarta Stelei. Fiindcă dacă ar fi cumva sensibil la problemele sportului, ministrul Oprea ar avea posibilitatea acţiunii concrete la Clubul Sportiv al Armatei. Împachetarea în formalism a aniversării echipei europene a Stelei aparţine aceluiaşi prezent vicios care corodează şi actuala imagine a echipei din Ghencea. Şi acesta nu este un dat natural. Răul este doar creaţie omenească. Până la urmă, Oprea şi Becali sunt amândoi la fel de Gheorghe. Primul s-a dat în stambă sărbătoricească la CCA. Al doilea arborează veselii neghioabe la FC. Primul a profitat de nume grele ale fotbalului. Al doilea se dă în tiribombe, fiindcă l-a convins pe Olăroiu să facă, deocamdată, o haltă profesională la Steaua. Isteria creată de apariţia lui Cosmin Olăroiu în Ghencea este de un infantilism seducător. Iar cei care nu sesizează ridicolul de caz nu pot fi decât condamnaţi ai unei copilării continue. Cosmin Olăroiu este creditat de câteva performanţe notabile realizate la Steaua. Dar Cosmin Olăroiu nu este vreun supranatural capabil de miracole. El este primul care conştientizează situaţia în care se află şi tocmai de aceea a fost reţinut în declaraţii. Nici nu cred că Olăroiu este vreun aventurier care acceptă orbeşte riscul. Steaua va fi pentru el ultima soluţie sau o tentaţie subiectivă. Deocamdată a lui este espectativa. Gigi Becali, în schimb, a dat cep derapajelor necontrolate. Visează avioane care-l poartă din victorie în victorie, visează supremaţii europene şi i-a furat identitatea lui Olăroiu, numindu-l, cu de la sine putere, Fergusonul de la Steaua. Naşul Gigi era atât de fericit la plecarea spre Mediaş, încât parcă îmi venea să-i cumpăr maşinuţe şi vată de zahăr. O fi crezut că simpla prezenţă a lui Olăroiu este suficientă pentru a obţine o victorie lejeră. După meci, un meci mai nul decât a putut să-şi imagineze, vorbele lui Gigi mai umblau prin optimism. S-a declarat mulţumit de joc. Faţa părea însă că abia părăsise un borcan de murături. Mihai Stoica a băgat şi el partitura slugărniciei din fişa postului: "Parcă începe să renască spiritul Stelei, chiar dacă nu am avut nici o ocazie". Al dracului spiritul ăsta al impotenţei maxime. Cosmin Olăroiu s-a menţinut în cumpătare şi, dacă va acepta contractul cu Steaua, cred că va face treabă. Nu-mi permit să-l aşez mai sus sau mai jos în comparaţie cu alţi antrenori confruntaţi cu condiţiile de la Steaua. Ştiu însă că Olăroiu este uns cu toate alifiile şi are reţeta prin care să ţină impostorii la distanţă de echipă. Aici poate fi câştigul.
