Orologiul din care trăgeau teroriştii

Dumitru Mardare şi Vasile Torbă, tractorişti la SMA Malu, se distrează pe rupte cântărind pe bascula din curtea CAP-ului o găină.

*
AVIOANELE NATO
Întregul Măcicheşti a fost cât pe-aci să rămână surd din cauza avioanelor NATO. Se desfăşura deasupra satului un exerciţiu aerian al Alianţei cu participarea avioanelor de luptă ruseşti. Potrivit planului întocmit de Cartierul General, forţele NATO urmau să înfrunte atacul unui stat inamic, pe care hârtiile oficiale nu-l numeau din motive lesne de-nţeles. Navele de luptă erau invizibile şi, mai ales, tăcute. Cu toate acestea, bătrânii susţineau că un zgomot asurzitor le sparge timpanele. O comisie de la Cartierul General sosi în sat cu elicopterul, dând curs unei plângeri colective montate de primarul Vasile Cristea, care spera să vâre apă în localitate cu banii primiţi drept despăgubire. După cercetări minuţioase, la care participară medici militari înzestraţi cu aparate de sesizare a ultrasunetelor, se ajunse la concluzia că bătrânii aveau dreptate. Avioanele emiteau un zgomot infernal pe o frecvenţă aparte, care nu putea fi reperată de avioanele inamice. Numai că bătrânii din sat prindeau cu urechile lor clăpăuge acest zgomot. Ei – susţinea Raportul comisiei de anchetă – şi câinii în călduri, care-şi modifică frecvenţele normale în astfel de perioade tocmai pentru a repera sunetele speciale emise de căţea.
*
ÎN MAXI-TAXI
Microbuzul tremură din toate încheieturile. Pe străzile cu piatră cubică îndeosebi ai impresia că, dintr-o clipă într-alta, caroseria se va desface în bucăţi. Uşile vor zbura pe trotuare, acoperişul va luneca jos, pe carosabil, ca o plăcintă, iar roţile o vor lua drept înainte. Una dintre ele se va izbi zdravăn de un arbust şi, liniştită, se va culca în adâncitura rigolei. La câte-o frână mai bruscă se desprinde din tavan becul de veghe, bălăbănindu-se primejdios. Dacă şoferul nu-i atent cade şi geamul. În cutia strâmtă şi supraaglomerată, călătorii stau şi ei cum pot. O doamnă într-un vizon de lux s-a aşezat pe carcasa motorului. Din când în când se ridică puţin, aruncând în jur priviri stânjenite. Motorul face ca tabla să ardă, nu alta. Cu un picior pe podea şi cu un altul pe drugul de fier pentru tractarea maşinii, un bărbat cu şubă scurtă şi căciulă de plăieş din filmele istorice a înţepenit de încordare: la cea mai mică mişcare, sulul metalic loveşte gleznele celorlalţi călători care, fireşte, îl înjură îndelung. Mai toţi stau cocârjaţi, cu cefele lipite de tavan, pentru că maşina e scundă. Aşezat în dreapta şoferului, un bătrânel arţăgos îl bogodăneşte indignat că într-un oraş care e capitala patriei noastre, vizitat şi de mulţi turişti străini, el circulă cu o asemenea hodoroagă.
*
CEAS GOL PE DINĂUNTRU
Peste oraş se înălţa, ca şi cum ar fi stat de strajă, turnul primăriei. Ceasul din vârful lui arăta de decenii, de când îl ştia toată lumea, ora 9. Asupra acestei înlemniri a limbilor în dreptul unei ore se vărsase multă cerneală. Câţiva poeţi locali transfiguraseră ceasul în versuri nemuritoare. Deşi turnul era proaspăt reparat, cârpit şi dat cu var, ei vorbeau de "faţa lui brăzdată de riduri, suptă de nesomnul veghei". Cercetători de la Bucureşti veniră la faţa locului pentru a studia fenomenul. Concluzia lor nu lăsa loc nici unui echivoc: ne aflăm în faţa unei excepţii de la legile măsurării timpului; o excepţie datorată, printre altele, solului nesigur pe care se ridica orăşelul şi dealurile dimprejur, care afectau cu umbra lor mărimea normală a zilei. Cum era şi de aşteptat, pe seama ceasului din turn circulau fel de fel de zvonuri. Potrivit unuia dintre ele, ora 9, la care îngheţaseră limbile, arăta ora când întreaga zonă avea să se scufunde într-o spărtură a pământului, în locul ei urmând să se ivească o mare închisă, în genul mării de Azov. În 24 decembrie 1989, turnul fu luat cu asalt de paraşutiştii chemaţi de urgenţă. Bucureştiul îi trimisese pentru a-i nimici pe teroriştii care trăgeau – se spunea – pitiţi în spatele limbilor. Aşa cum erau, încremenite la ora 9, ele alcătuiau un veritabil parapet. Gloanţele revoluţionarilor se loveau zadarnic de metalul lor. Înaintând cu prudenţă, paraşutiştii ajunseră în dreptul uşiţei dincolo de care se aflau maşinăriile ceasului. Nu întâlniseră până aici nici urmă de terorist, deşi erau siguri că trăgătorii se adăpostiseră aici, în interiorul ceasului. Dând uşa de perete, li se înfăţişă deodată o privelişte surprinzătoare. Ceasul era absolut gol. Limbile încremeniseră la ora 9, pentru că n-avea cine să le mişte. Constructorul uitase să monteze mecanismul!