Pacate mp3

Recunosc, am savarsit pacatul lacomiei. Din toate modelele de iPod pe care le-am incercat, doar cel de 40 de Gb m-a atras cu adevarat...

Nu stiu daca a contat faptul ca era singurul model cu hard-disk mai mare decat cel din calculatorul meu de birou sau pur si simplu a fost dorinta romanului (adaugati dumneavoastra adjectivele necesare) de a umbla cu cea mai mare si mai scumpa masina cu putinta. Cert este ca de vreo cateva saptamani umblu cu micul gigant in buzunar, incercand sa gasesc in colectia de CD-uri unul pe care sa nu-l fi transferat inca in format MP3. Nu ca ar avea vreo importanta - din cele 3000 de cantece pe care le-am stocat deja in iPod, ascult in medie cam trei pe zi.

In caz ca sunteti mai nou-veniti in domeniu, sa va explic ce-i cu aceasta ultima masina de ascultat muzica, playerul de MP3 cu hard-disk. Cum ii spune si numele, are memoria pe un disc, nu pe un baton de memorie, lucru care ii permite (pentru prima oara in lumea acestor aparate) sa fie chiar o solutie practica. Pana la hard-disk-uri, playerele foloseau maxim 512 Mb, adica indeajuns pentru vreo doua-trei ore de muzica. Indiferent de ce spuneau fabricantii - mai entuziasti ca publicul la o nunta de olteni, stiu din experienta - era ca si cum ai fi avut un casetofon cu o singura caseta. Daca voiai s-o schimbi trebuia sa mergi acasa si sa faci cateva operatiuni complicate cu calculatorul. Mai amuzant, schimbarea asta a muzicii in aparat putea dura - datorita vitezei mici a conexiunii - chiar si 10-20 de minute. Primii utilizatori din Romania pe care ii stiu, oameni cu bani, dar putina rabdare, n-au priceput niciodata de ce ar fi trebuit sa numeasca treaba asta progres...

Acum nu mai e nevoie sa stergi nimic - chiar si playerele cele mai mici ajung pentru stocarea unei colectii medii de 100-200 de CD-uri. Pe piata noastra au aparut deja cateva aparate, cel mai "gras" - disponibil doar la comanda si produs de Creative - anuntand deja un disc de 60 de Gb. Apple a fost printre primii cu al sau IPod, de care tocmai v-am vorbit, iar alte firme, de data asta taiwaneze, se pregatesc pentru asaltul preturilor - deja ajunse pe la 200 de euro pentru un player fara un nume sonor.

Intrebarea e, bineinteles, daca jucaria asta foloseste la ceva. Ei bine, da, dar nu neaparat la ascultat muzica. Sunt, nu-i asa, si alte nevoi in viata unui om. Cel mai important client, dupa parerea mea, e nostalgicul de cariera, om de 30-35 de ani, care n-a avut bani de walkman in adolescenta si nici timp de discman in tinerete. Acest tip de cetatean are cu ce sa-si ia obiectul, cu toate ca nu mai asculta muzica demult. El ii va explica nevestei ca playerul de MP3 ii va aduce inapoi tineretea pierduta, cu tot cu cheful de viata si apetitul... ma rog, nu mai intram in detalii, e o pagina de IT, totusi. Sa notam doar ca nu sunt cunoscute cazuri in care acest mic aparat de produs zgomot sa fi facut si minuni (pentru asta iti trebuie, totusi, o amanta!).

Al doilea tip de client e mai bine cunoscutul adolescent cu bani. El isi va cumpara playerul pentru capacitatea lui de a lasa fetele cu gura cascata si mintea complet curata (cu loc destul adica pentru vorbele cuceritorului). Pe discul lui se vor inghesui Marilyn Manson si Korn, poate si ceva Fara Zahar, daca e baiat cu umor. Numai ca achizitia va introduce o noua problema in viata lui: daca il suna gagica pe mobil in timp ce el e cu castile pe urechi - si va rata week-endul la Paris al parintilor ei?

Recunosc, la problema asta nu exista solutii. Decat poate aceea ca aparatul stocheaza destula muzica incat sa asculti de vineri seara pana luni dimineata, fara sa repeti vreo melodie. Cine-a reusit performanta asta, sa-mi scrie. LUCIAN MANDRUTA