x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pacienţii fotbalului

Pacienţii fotbalului

de Dan Dumitrescu    |    20 Aug 2007   •   00:00

Unirea Urziceni a risipit fumurile timişorenilor. Lama ascuţită a scorului a tăiat fără anestezie in osănza de fudulie afişată de conducerea XXL a bănăţenilor. De regulă, după un asemenea rezultat, comentariile au viaţă scurtă.

Unirea Urziceni a risipit fumurile timişorenilor. Lama ascuţită a scorului a tăiat fără anestezie in osănza de fudulie afişată de conducerea XXL a bănăţenilor. De regulă, după un asemenea rezultat, comentariile au viaţă scurtă. Dar numai de regulă nu poate fi vorba atunci cănd pacienţii fotbalului nu-şi iau medicamentele la timp.

Succesele lui Dan Petrescu sunt ingropate tot mai des in molozul unor ieşiri de cumătră ţăfnoasă. Se pare că Dan nu mai regăseşte printre amintirile cu care s-a intors din Anglia decăt modelul Shakin’Stevens, pe care-l reproduce ori de căte ori vede arbitru in faţa ochilor.

Dan Petrescu a fost trimis in tribună atunci cănd echipa sa se indrepta spre o victorie indiscutabilă. El nu beneficiază aşadar de circumstanţele atenuante ale tensiunii finalului de meci. Doar mania persecuţiei il poate conduce la concluzia că Alexandru Deaconu nu l-a vrut pe bancă la meciul echipei sale din Ghencea. Nu m-ar mira ca ideea să fie doar un imprumut contagios de la noul său coleg. Nu zic, deocamdată, de salon!

Un alt urzicat de bunăvoie a fost Mihai Stoica. Dar el nu ne mai poate surprinde. Interpretează cu o naturaleţe dezarmantă rolul recidivistului continuu. Meme declara după meci că patronul, preşedintele şi jucătorii Timişoarei l-au jignit toată viaţa. Eu nu cred insă că mai poate reuşi cineva performanţa de a-l jigni pe micul părăcios. Mihai Stoica nu primeşte decăt returul propriilor servicii. C-aşa-i in viaţă. Ca in tenis. Unirea a risipit fumurile timişorenilor. Dar a fost invinsă de pacienţii fotbalului!

×
Subiecte în articol: editorial