Palaria naclaita de sange a lui I.G. Duca

Numarul din 24 iulie 1935 al revistei Ilustratiunea romana, publicatie cu fotografii a ziarului Universul, tipareste reportajul Noutati in "galantarul" morgii.

Autorul facuse un raid jurnalistic la muzeul Institutului medico-legal din Bucuresti, considerat drept unul dintre cele mai insemnate muzee ale Europei.
E un material interesant prin senzationalismul presupus. Coltul sinuciderilor, de exemplu, contine ciobul de oala de noapte cu care o femeie dezamagita, pensionara a unui hotel ieftin din Calea Grivitei, s-a chinuit timp de o ora sa-si taie beregata.

Tot aici se afla instalatia complicata prin care si-a luat viata un personaj de telenovela. Marunt functionar la Finante, in ziua declararii Primului razboi Mondial, in 1914, el mosteneste o avere imensa. Cativa ani s-a chinuit s-o risipeasca prin ceea ce reporterul numeste "excentricitati de nabab american". Sarac lipit pamantului, se decide sa se sinucida. Scrie revista despre masinaria inventata de respectivul pentru a beneficia de o moarte sigura: "In cele din urma a construit o cusca de lemn, la capatul careia era instalat un revolver, incarcat cu gloante de lup. Si dupa nenumarate exercitii, fiind sigur de reusita, fostul nabab si-a varat capul in cutie, sigur ca, chiar daca ii va tremura mana, el tot nu va gresi tinta; teava revolverului s-a lipit de tampla, s-a uitat pentru ultima oara in oglinda si a apasat pe tragaci.

Masina era perfecta, asa ca revolverul nu si-a gresit tinta. Moartea i-a fost fulgeratoare si pe chipul mortului a ramas, surprins de rapiditatea glontului, un zambet amuzant: cat de caraghios parea capul acela prins in cusca, cu revolverul lucios langa tampla!...".

Nimic deosebit pana aici. Reportajul nu depaseste fruntariile articolelor senzationaliste din presa vremii.

Muzeul contine insa o piesa prin care articolul devine un moment semnificativ. O piesa reprodusa intr-una din imagini. Si despre care se scrie: "Una din "noutatile" cele mai dureroase, sosite de curand in aceasta vitrina, in care se oglindesc toate tarele omenirii, e imbracamintea pe care a purtat-o regretatul Duca, in momentul tragicei sale morti!

Trecand peste emotia pe care ti-o produc paltonul si palaria naclaite de sange, a caror aparitie spectrala, pe un cuier obisnuit, in mijlocul decorului de creiere despicate si inimi taiate, ne izbeste modestia - am putea spune fara nici o sfiala: saracia - hainelor celui care a fost prim- ministru al tarii. E un palton invechit, cu blana de la gat roasa, cu coatele lucioase. Iar palaria deformata de vreme are captuseala taiata. De altfel, in buzunarul fostului sef al partidului liberal, s-a gasit, in momentul tragicei sale morti, suma de 80 lei".

Despre modestia in care a trait I.G. Duca s-a mai scris mult si dupa acest articol. Momentul gazetaresc ramane memorabil printr-un alt element. La un an si ceva de la tragicul sfarsit al lui I.G. Duca, paltonul, palaria si camasa sa se mai pastreaza inca. Nu la Muzeul de Istorie al Romaniei, ci la Muzeul Morgii, alaturi de inimi de sinucigasi si de pistoale asasine.
Cam macabru!

BARFE

Lada de la Paris Despre lumea aparte, rupta urieseste de lumea larga si adevarata a Romaniei taranesti din anii lui Carol I, ne spune totul ceea ce Maruca Cantacuzino numeste in Memoriile sale: venirea lazii de la Paris. Odrasla boiernasilor de Tescani, marturisind ca-n copilaria sa tiganii erau niste robi, iar taranii niste slugi, povesteste ca de Craciun primeau lada de la Paris. O aducea - scrie autoarea in "Umbre si lumini. Amintirile unei Printese Moldave" - fratele ei, Mihai, cu sania din Gara Bacau. Era "o lada enorma din lemn alb", "pe laturile careia se citea "fragil", Grands Magasins du Printemps, Louvre, Bon March...": "Obiecte pe care cu sase saptamini mai inainte le insemnasem cu o cruce rosie in cataloagele magazinelor Printemps, Louvre si Bon March.... Faptul ca recunosteam in toate emblema cenusie de prezentare a acestora, cit si pretul scris dedesubt, nu scadea deloc valoarea aproape supranaturala de lucruri sub cheie si inaccesibile". Carevasazica, boierii nostri nu puteau cumpara de la Bacau sau, ma rog, de la Bucuresti, cadourile de Craciun pentru odraslele lor. Cheltuiau o groaza de bani ca sa le aduca de la Paris, lucruri comandate cu o luna inainte. Din marturisirile Marucai se desprinde ca marile magazine pariziene ii aveau drept clienti statornici, o data ce le trimiteau, din noiembrie, cataloagele pentru a putea comanda cadourile de Craciun. Maruca si ai sai traiau in Romania. Se hraneau financiar din pamantul romanesc. In jurul lor erau un Caragiale, un Eminescu, era Parlamentul, era Palatul Regal. Asta n-o scuteste pe autoare sa se dedea la visarile pe care i le starneau cataloagele primite "de la Paris, pe la mijlocul lui Noiembrie, o data cu primele viscole": " Mirosul placut de tipografie pariziana ne facea sa ne gindim la lumea larga, larga, la marile orase luminate a giorno noaptea, unde nu exista nici singuratate, nici intuneric, nici cimpuri inghetate, unde casele se ating si se suprapun si unde copiii sunt la adapost de lupi si de banditi". Si s-au intrebat, peste cativa ani, cum de-a izbucnit Rascoala din 1907!

LUMEA PRIN CARE TREC

Entuziasm prostesc Impreuna cu generalul Ion Chiranescu vad cateva casete din decembrie 1989. Imagini din 22 decembrie 1989, dupa-amiaza: cu lucratori atarnand pe cladirea Informatiei Bucurestiului firma noului ziar, Libertatea, in aplauzele multimii de jos (nu le stiam), cu o tipa strigand din usa unui autobuz ca Spitalul Fundeni nu mai are sange (diversiunea muntilor de cadavre si raniti din noaptea de 21 spre 22 decembrie. Va fi fost o naiva sau o agitatoare?), cu poporul urcat in basculante, camioane, tractoare si Dacia, bantuind prosteste pe strazile Bucurestilor, pentru a-si zbiera fericirea de a fi liber. Alte si alte imagini cu poporul suveran, vorba lui Caragiale, muieri tipand, Ceausescu judecat pentru sangele varsat! Cetateni punand la iuteala de o Hora a Unirii, lume, multa lume umbland incolo si incoace fara rost. Mi-e clar acum, vazand revarsarea de pe strazi ca uneltitorilor din umbra nu le pica bine, dar nu le pica bine deloc, posibilitatea ca oamenii sa umble brambura: erau usor de manipulat, usor de impins impotriva noilor stapani. Si astfel au aparut teroristii care i-au alungat pe maturi si pe batrani in casa, iar pe tineri, in statiile de metrou. Revazand imaginile nu pot sa-mi reprim un zambet sarcastic. Ce naivi! Ce prosti! Se bucurau, se tucau, se imbratisau, de parca de a doua zi ar fi urmat inundatii de lapte si lunecari de dealuri de caltabosi. In realitate, in acea zi se puneau bazele viitoarelor jafuri, ale viitoarelor excrocherii, ale jocurilor piramidale, ale clefaielilor din campanii, bazele viitoarelor averi nascute peste noapte si ale viitoarelor saracii duse de 15 ani incoace. Venind catre Unitate, am vazut, de o parte si de alta, vile dupa vile, unele deja terminate, altele inca la negru. Vile ivite si aici, in aceasta margine de Bucuresti, ca in toate marginile de mari si mici orase. Vile ridicate si din entuziasmul natang al celor ce bateau strazile fara rost in dupa amiaza lui 22 decembrie 1989, bucurandu-se c-a picat Ceausescu.

UN SECOL IN IMAGINI
	MARTIE 1953. Muncitorii dintr-o uzina sovietica asculta la radio vestea mortii lui Stalin. Tristetea e obligatorie