Papornita

In centrul Bucurestiului, pe amurgite, o cucoana simandicoasa isi cara cu o eleganta solemna... papornita plina cu marfuri scumpe, de firma. Am privit-o buimac si indelung, mirat de grija duioasa cu care distinsa doamna isi purta obiectul acela arhaic in modernitatea eclectica a Capitalei.

Si, deodata, aroma acestei ciudate madlene, desi tavalita prin miasmele intepatoare si arse ale strazii pestrite, mi-a dat branci in trecutul isihastic, cand eram copil, intr-un Islaz fabulos, imposibil de uitat. Acolo, in casa bunicilor materni, in iernile scaparatoare de ger, se urzeau rogojini si papornite. Afara suflau aprig, taios, vanturile campiei, spulberand omatul cernit de cu seara, dar inauntru, in soba de chirpici, se infoiau limbile de foc, de parca dansau, dezlantuite si infricosatoare. Lemnele scanceau si trosneau de spaima, insa soarta le fusese pecetluita fara nici o impotrivire. Impresionat peste masura de icnetul lor inabusit, ma zgaiam prin ochiurile plitei incinse, pe care sfaraiau boabele de porumb inflorite si parfumate. Impresurate de valvatai, buturugile se strangeau dureros, incercand sa se fereasca, dar se cazneau degeaba si, de neputinta, varsau lacrimi; pe la noduri, indeosebi. Siroaie fierbinti, cu gulere de spuma albicioasa, inghitite cu lacomie de flacari. Plansetul padurii prelung si strident se auzea in soba aceea ca un bocet, ca o jale... insa era cald si bine, cum numai in copilarie se intampla sa fie.

Tata-mare, masiv si tacut, sedea pe un scaunel cu trei picioare, din lemn moale de dud, si despletea trupurile de papura in fasii subtiri dupa care le intindea pe pamantul proaspat stropit din cosare. Deasupra lui era spanzurata o lampa cu gaz, in jurul careia, din cand in cand, zbura cate-o musca ametita si somnoroasa, speriata de oaresce cosmaruri ori de zgomotul mestesugului hibernal. In lumina chiorasa a "lambii" - cum ii zicea ma-marea - , batranul semana cu un urias bland, asa aplecat si concentrat, in mutenia incremenita a noptii. Bunicul termina snopii de papura, primenea razboiul si tesea rogojini, atent sa nu-i scape vreun detaliu al ritualului stravechi. Un miros acrisor umplea incaperea abia varuita, iar linistea era sparta la intervale egale de timp de spata ce cadea aproape din tavan si batea foile de papura, indesandu-le, umede si fragile, unele peste altele. Zapezile se topeau usor-usor si cerul se imprimavara, albastrindu-se senin. Tacanitul razboiului se destrama si el evanescent, semn ca negustorii trebuie sa porneasca pe "linii" in cautare de rogojini si papornite. Le cumparau, tocmindu-se aprins sau molcom la un "parut" cu tuica, pentru acoperirea rasadurilor de legume, pentru adapostirea animalelor, pentru coviltirele carutelor si carelor ori pentru "invalirea" paturilor sau in loc de presuri. Dar cate trebuinte nu gaseau taranii de pe malul Dunarii la "covoarele din papura"! Papornitele (cele vechi, desigur) erau indesate cu de-ale gurii (infasurate in stergare de borangic - la inceputuri, caci mai apoi le-au impachetat in hartie de ziar, de puteai citi cuvantarile "Tovarasului" pe bucaturile de cas - ) si puse in sareta ori ghioci, de unde erau pitite la umbra, la arie, ca nu cumva apa din tuga sau din ulcior sa se incalzeasca prea rau. In aceleasi papornite raschirate, islazenii mei gramadeau mieii sacrificati si porneau spre oras, sa-i vanda la "boierii de la bloc", traversand adesea Oltul pe poduri de gheata. Si bucatile de branza gustoasa si alba taiate in felii patratoase, dupa forma sedilei, tot acolo erau randuite si duse la targ. Papornitele noi se tineau in odaie si erau purtate doar la sarbatori, impreuna cu cosnitele impletite din nuieluse mladioase, cand femeile mergeau sa imparta colaci, coliva si vin pentru mortii din neam. Ce mai, papornita a fost odata un fel de geanta diplomat, dar taranii vadeau o cuviincioasa sfiala, misterioasa si princiara, spre deosebire de activistii plescari iviti oriunde, in perioada comunismului himeric, cu minivalijoara neagra din piele ori din vinilin, devenita un simbol al parvenitismului raional, aducator de nenorociri si inapoiere agresiv-purulenta. Mi-e dor de papornita si cred ca, de fapt, in pantecul ei incapator, bunicii mei imi pastreaza si acum, in lumea de dincolo, copilaria basmica.