Partidele din Opozitie se straduie sa ramana in Opozitie!

Venit la Bucuresti cu interese bine precizate de acasa, premierul suedez s-a lansat intr-un veritabil elogiu al personalitatii lui Adrian Nastase.

Nu sta in menirea noastra sa pipaim culisele momentului creat de oaspetele occidental. Nu-i exclus ca el sa fie rasplata pentru bunavointa aratata de premierul nostru in chestiunea unui litigiu mostenit de guvernul PSD de la raposatul regim CDR. Cum nu-i exclus sa fie si sincer, Adrian Nastase numarandu-se printre putinii politicieni romani de azi in stare sa cultive relatii personale cu lideri occidentali, pariind pe rolul pe care-l pot avea (pana la un punct, fireste) contactele umane in relatiile dintre state. Sigur e ca mai putin obisnuitul discurs al lui Goran Persson ar trebui sa-i faca pe multi dintre componentii intelighentiei noastre mai prudenti in transformarea parerilor occidentale despre politicienii romani in litera de evanghelie pentru enoriasii din boschetii damboviteni. Si mustrarile de tip Emma Nicholson, si osanalele de tip Goran Persson se cuvin a fi verificate la dedesubturi mai intai, pentru a dibui ce interese ascund.

Ziarele si televiziunile pro-guvernamentale s-au straduit din rasputeri sa raspandeasca vestea cu lauda in toate cele patru colturi cardinale ale Romaniei, careia Lucian Blaga ii zicea si „dodoloata". N-au reusit mare lucru. Si asta pentru ca mass-media pro-guvernamentale de la noi sufera de cancerul care a ros adanc si propaganda comunista: nu e sincera. Dublata de talent, sinceritatea face minuni. Chiar insotita de talent, nesinceritatea face prapad. Se simte de la o posta gandirea angajata sa laude contracost.

Ce n-a reusit nici masinaria guvernamentala de comunicare, nici arhipelagul mediatic al PSD, a reusit adversarul declarat al guvernului, al lui Adrian Nastase si al PSD, presedintele PNL, Theodor Stolojan. Uitat de Dumnezeu pe undeva prin tara, copresedintele Aliantei D.A. l-a urecheat rau de tot pe premierul suedez pentru laudele aduse lui Adrian Nastase, ajungand pana la incalificabila sintagma „deraiere". Nu punem in discutie sinceritatea starii sufletesti din care a tasnit o asemenea luare de pozitie. In politica, insa, in politica mare, adevarata, fauritoare de istorie, sinceritatea poate fi o slabiciune fetala. Ea, sinceritatea, nu-i buna nici in amor, pentru ca un flacau care-i spune iubitei, sincer, de-a dreptul, vreau sa ma culc cu tine! si nu cum cere protocolul, te iubesc si nu pot trai fara ochii tai caprui! are toate sansele de a nu-si realiza niciodata scopul: de a avea acces nemijlocit la nurii junei.

Oricum, lansandu-se in chelfanirea premierului suedez, marele barbat al Opozitiei dambovitene i-a facut lui Adrian Nastase un serviciu nesperat. A dat stirii cu elogiul facut de un lider occidental important unui politician roman raspandirea pe care n-a reusit s-o dea masinaria de propaganda guvernamentala. Ca stire pozitiva, stirea a trecut practic neobservata. Ca stire negativa, fixand un scandal, ea a fost luata in seama. De electoratul PSD, atent la injuraturile adversarilor. De electoratul Aliantei D.A., interesat in a-i sorbi lui Theodor Stolojan pana si virgulele dintre subiect si predicat. De cei neinteresati de politica, dar interesati de orice miroase a paruiala intre vedete.

Ce-a retinut omul simplu din intreaga tarasenie? Ca premierul suedez e un agent electoral al PSD? Greu de presupus cata vreme Theodor Stolojan si tovarasii sai de naruire a regimului PSD s-au straduit din rasputeri sa idealizeze toate fleacurile debitate de politicienii si jurnalistii occidentali despre Romania. Logica ramane un judecator necesar chiar si pentru politicienii din iarmarocul balcanic al Europei. Nu poti imprumuta Raportului Freedom House, scris in buricul Bucurestilor, autoritate de valoare absoluta doar pentru ca el a fost pus la posta in Occident, si in acelasi timp denunta ca fara valoare elogiul facut lui Adrian Nastase de catre premierul Suediei. Astfel ca omul simplu a mai retinut ceva din toata tarasenia: ca liderul PNL a facut o criza de ficat, pentru ca nu el, ci adversarul sau a fost elogiat de catre oaspetele occidental.

Situatia cu discursul suedezului nu-i intamplatoare in contextul mai larg al politicii duse de opozitia autohtona. La 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989, politica s-a profesionalizat. In Opozitie sau la Putere, partidele sunt judecate si dupa strategiile banuite a sta dincolo de actele lor publice. Elementele de fond ale politicii trebuie acum gandite in functie de efectele in realitatea pe care o reprezinta electoratul. Aceasta realitate e insa tot mai complexa. De aceea, sesizarea ei corecta cere sondaje de opinie facute in permanenta, luarea in calcul a impactului mediatic, dar mai ales a publicului tinta. Amatorismul anilor ’90, cand alegatorii se imparteau in doua categorii radical desosebite, gata sa se spanzure reciproc - in FSN-isti si antiFesenisti - nu poate fi decat primejdios in 2004. Pe la guvernare au trecut practic toate partidele, exceptie facand, poate, PRM care, desi component al Patrulaterului Rosu din perioada primei guvernari PDSR, n-are totusi imaginea de formatiune care a raspuns de administrarea tarii. Aceasta realitate determina ca optiunea de vot sa nu mai fie guvernata de legea impartirii rigide in doua. Intre electoratele liderilor partide hotarele au devenit fluide. E posibil ca un alegator sa-si schimbe optiunea in timp, dat fiind ca nici programele nu mai sunt antagonice, dupa alte criterii decat cele din gloriosii ani ’90. In aceste noi conditii, actiunea unui partid din Opozitie nu se mai poate intemeia pe principiul: tot ce spunem noi impotriva partidului de la Putere are eficienta, deoarece ura fata de acesta a atins cote atat de mari, incat e suficient sa sughitam ca sa si ne vina in urne voturile majoritatii.

Au sesizat aceasta schimbare partidele din Opozitie? Evident, nu. Actiunile lor in actuala campanie electorala se intemeiaza pe credinta ca electoratul a ramas tot cel din alegerile anterioare. Un electorat care-si va da votul unui partid sau politician din Opozitie numai dupa cat de inversunat ataca partidul de la Putere. In consecinta, strategia electorala a partidelor din Opozitie se rezuma la denuntarea mecanica, fara nuante si mai ales fara calcularea eficientei, a Partidului Social Democrat. Partidul Democrat a lansat teza unor alegeri locale ca simplu moment al alegerilor generale. Optiunea pentru aceasta viziune aparte, unica in istoria postdecembrista si chiar in istoria alegerilor locale din Romania isi are resorturile in specificul scopurilor asumate de acest partid, intre care nu trebuie neglijat cel al lui Traian Basescu: de a nu se discuta despre ce-a facut el pentru bucuresteni in mandatul 2000-2004. Din imitatie, dar si din absenta unei gandiri profunde a realitatii electorale, toate partidele din Opozitie practica in campania pentru locale atacarea PSD pe teme de politica generala. Asa s-a ajuns ca, in timp ce masinaria formatiunii de guvernamant se concentreaza pe problemele concrete, specifice, ale fiecarei localitati, candidatii Opozitiei se intrec in atacuri violente impotriva coruptiei PSD, impotriva dictaturii partidului-stat sau, si mai aiuritor, impotriva a ceea ce ei numesc sigura fraudare a scrutinului. Iesirea lui Theodor Stolojan impotriva premierului suedez e un exemplu. Un alt exemplu il constituie spectacolul ieftin al Ancai Boagiu cu lanturile si catusele din parc. Lidera PD candideaza la primaria unui sector din Bucuresti. In loc sa-i convinga pe cetatenii acestui sector ca ar putea administra mai bine decat primarul PSD, domnia sa se preteaza la scene de circ ieftin. Pai daca-i vorba sa alegem un primar cu ambitii de ne face sa radem, preferam sa ne adresam comicilor de meserie!

Cel putin pana acum, campania pentru alegerile locale explica de ce PSD domina zdrobitor in sondaje. Politicii sale profesioniste, de masinarie vizand ramanerea cu orice pret la putere, i se opune o politica amatorista, facuta la intamplare, vizand ramanerea cu orice pret in Opozitie.