Pe cine să mai crezi?

Ani la rând aproape am crezut în nişte lozinci repetate la infinit mai ales de oameni politici şi analişti afiliaţi: justiţia e sfântă, deciziile ei nu se comentează, în faţa ei nu se respiră, magistraţii sunt perfecţi, sistemul e deasupra tuturor şi noi doar ne supunem discreţiei lui. Viaţa ne-a demonstrat cu vârf şi îndesat că doar justiţia divină e sfântă, magistraţii sunt oameni supuşi greşelii, tentaţiilor, nervilor, dorinţelor lumeşti, iar faptul că sistemul e deasupra tuturor nu e un lucru bun. Până la urmă, justiţia e pentru oameni, făcută cu oameni şi supusă oamenilor. 

Poate că e vremea să vorbim despre justiţie ca despre ceva pământesc, nu ca despre ceva diafan, eteric, luminos, iar despre magistraţi ca despre nişte oameni, nu ca despre zeităţi. Nu de alta, dar au început mulţi dintre ei să-şi ridice altare singuri, să vorbească despre ei la persoana a III-a, să se citeze singuri, să-şi creeze poveşti, ca să nu le zic minciuni, pe care le aruncă în spaţiul public ştiind că sunt oameni care le vor crede pe nărăsuflate. Unde sunt responsabilitatea şi puritatea magistratului atunci când acelaşi magistrat spune cu bună-ştiinţă şi scop clar adevărurile pe jumătate? Păi, nu prea mai sunt…

Zilele trecute aţi fost martorii unei adevărate blasfemii pe aici: oameni politici au negociat în văzul lumii funcţii în magistratură. S-a întâmplat la Bruxelles şi m-am uitat uimită cum personaje care la Bucureşti urlă din toţi rărunchii că politicul nu are ce căuta în justiţie – deși atunci când au deţinut funcţii mari în sistemul judiciar nu au avut nicio jenă să schimbe legi pe placul preşedintelui de atunci al României – negociau cu alţi oameni şi grupuri politice susţinerea unui candidat pentru o funcţie în magistratură. Păi, cum vine asta? Una fumăm la Bucureşti, alta bem la Bruxelles? În acelaşi timp cu aceste negocieri, sprjineau ieşirea magistraţilor în stradă în România, magistraţi care refuză amestecul politicului în sistemul judiciar, spun ei. Păi, în ce să mai crezi? În discursul din afara României sau în postările autohtone?  

Ca să nu mai vorbesc de aceiaşi magistraţi care sunt nemulţumiţi de ultima ordonanţa privind justiţia – o ordonanţă poate bună, dar sigur promovată şi comunicată fără consultări, deci prost – dar nu ţin minte să fi protestat când au aflat de protocoalale dintre sistemul judiciar şi serviciile secrete. Păi, şi oamenii ce să creadă? Că e rău că un Guvern promovează acte normative, deși asta e treaba lui, dar e bine când serviciile secrete îşi fac de cap prin sistemul judiciar? Pe cine şi mai ales când să mai crezi?

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”