x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe torţionarii din justiţie cine îi pedepseşte?

7
Autor: Serban Cionoff 22 Sep 2013 - 14:48
Nu pot decât să o felicit pe inteligenta şi inimoasa noastră colegă de breaslă, Adina Anghelescu, pentru sugestiva sintagmă pe care a lansat-o într-o dezbatere difuzată la Antena 3:”torţionarii din justiţie”!

Dincolo de relevanţa formulării, există,însă, un adevăr al faptelor, mai complex decât au lăsat să se vadă multe dintre discuţiile pe această temă. De regulă, atunci când se vorbeşte despre torţionari referirile se fac doar la cei din organele de Securitate şi Miliţie, care au acţionat cu o criminală tenacitate ca “braţe înarmate ale poporului”. Totul sub lozinca ascuţirii luptei de clasă, pe care o slăvea şi o servea un vajnic proletcultist, tatăl unui ultra-anticomunist de azi:”Mai trece-o noapte şi mai trece-o zi/Se ascute lupta dintre clase,/Iar chiaburii se arată a fi/Elemente tot mai duşmănoase.”

În realitate, Milţia şi Securitatea au reprezentat numai două componente ale sistemului coercitiv, represiv al perioadei denumite ”comunism”. Împreună cu ele, chiar mână în mână cu ele, au acţionat şi  instituţiile aşa numitei “justiţii populare”: anchetatori, procurori şi judecători.

De aceea, socotesc necesar şi firesc să se extindă  discuţia şi asupra responsabilităţilor, implicit, a sancţiunilor, morale sau, după caz, penale, care s-a cuveni celor care, din interiorul sistemului de justiţie şi manipulând, la ordin politic, pârghiile de care dispuneau, au distrus atâtea şi atâtea destine.

Un “Proces al proceselor din Era Terorii” nu înseamnă doar o întoarcere în trecut, ci, în acelaşi timp, şi o severă lecţie pentru justiţiarii din zilele noastre. Cu atât mai mult cu cât, aici, în lumea justiţiei, are o dramatică încărcătură de adevăr maxima:”cine nu învaţă din greşelile trecutului riscă să le repete.”

Din păcate, astăzi, într-o Românie, stat de drept, membru al Uniunii Europene, asemenea lecţii ale trecutului par să fie uitate. Au devenit de referinţă- în sensul negativ al termenului-, dosarele fabricate,  la comandă politică, lui Adrian Năstase. Dosare în care, dacă tot nu au existat dovezile, cu atât mai bine! S-a lucrat pe bază de presupuneri. Iar sentinţele s-au pronunţat exclusiv pe acest pseudo-temei care nu are absolut nimic în comun cu Statul de drept şi, cu atât mai puţin, cu ideea de justiţie imparţială şi independentă. Aducând,în schimb, ruşinos de bine aminte de perioada în care justiţia opera după sloganul-ordin: “Vinvat, nevinovat,/Canalul trebuie trebuie terminat!”

Suntem, aşadar, într-un absurd care atinge şi alte culmi abisale (vorba lui Alexandr Zinoviev). Ca, de pildă, atunci când, într-un anumit rechizitoriu, procurorii se fac vorbire la “manipularea psihologică”a unor factori de decizie de către cel care trebuie să fie cu neapărat condamnat, numai pentru că aşa a cerut satrapul superm, cât mai repede.

Cu asta ajungem la miezul lucrurilor, adică la comanda politică dată de către cel ce încă exercită, pentru cam 63 de săptămâni, cea mai înaltă magistratură a statului de drept. Argument suficient, crede personajul, spre a se ante-pronunţa-din motive ce nu sunt în mod necesar de natură juridică- în cauze care, pentru el şi acoliţii lui, au o evidentă miză politică, precum Dosarul Roşia Montana sau Dosarul privatizării ICA.

Exemplele  pe care le-am menţionat mai înainte sunt cele mai mediatizate şi, în consecinţă, cele mai cunoscute opiniei publice. În realitate, în subsolurile justiţiei şi sub oblădurirea  CSM, colcăie sentinţele date în mod arbitrar sau ”contra serviciu”. Aşa  încât rămâne de cercetat dacă acestea au fost dictate de către procurori nepricepuţi ori rău intenţionaţi sau dacă au fost pronunţate de către nişte judecători de aceeaşi teapă.

De bună seamă, oamenii nu se lasă îngenunchiaţi de oficianţii unei justiţii care, pe anumite segmente, baleează între incompetenţă crasă şi abuz flagrant şi merg mai departe- la CEDO. Să nu ne mai mirăm, atunci, dacă România ocupă locul II în UE după numărul petiţiilor depuse la CEDO.

O analiză cuprinzătoare şi aprofundată a acestei problematici a realizat dr. Titus Corlăţean în cartea sa  “Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului” (Editura  Universul Juridic, Bucureşti, 2011), despre care am avut ocazia să scriu în ”Jurnalul Naţional”. Lectura acestei cărţi ne va ajuta, sunt convins. să avem o clară percepţie a prăpastiei dintre principiile şi normele europene şi modniale şi unele pratici câtuşi de puţin… accidentale din actul de justiţie în România zilelor noastre.

Mai intervine şi un straniu  paradox greu de explicat şi, cu atât mai puţin, de acceptat. Despăgubirile cuvenite celor ale căror sentinţe date în România au fost anulate de către CEDO sunt suportate de la bugetul statului. Adică din buzunarul contribuabilului, deci şi al celor ce urmează să primească despăgubirile. În schimb, procurorii şi judecătorii care au contribuit la formularea şi pronunţarea respectivelor sentinţe încasează salarii babane sau pensii substanţiale. Asta în vreme ce “vinovaţii fără vină” îndură grele privaţiuni materiale şi amarnice suferinţe morale, încât nu toţi mai sunt în viaţă atunci când CEDO va da hotărârile reparatorii.

Este, atunci, o exagerare să vorbim despre “torţionarii justiţiei lui Traian Băsescu”? De bună seamă, nu!. De aceea consider că, dacă punem în discuţie- şi foarte bine este că s-a pus în discuţie!- chestiunea pensiilor torţionarilor de acum 50-60 de ani, la fel de corect este să discutăm- grabnic şi deschis!- şi problema răspunderii materiale, în solidar,  pentru cei care au fost autorii sentinţelor infirmate la CEDO.

Fireşte, nu spun că, în totalitatea lor, sentinţele infirmate la CEDO au fost date la comandă politică. Dar-şi lucrul acesta se va vedea, sper, cât mai curând- multe din ele au fost dictate şi pronunţate de către persoane care, date fiind marile lor carenţe de ordin profesional sau moral, nu aveau ce căuta în sistemul unei justiţii cu adevărat reformate, capabilă să se bucure de încredere în rândul cetăţenilor.

Este foarte bine că sunt pedepsiţi, fie şi după atâta amar de vreme, torţionarii din Securitatea şi Miliţia comunistă. Dar pe torţionarii din justiţia din zilele noastre, pe neo-politrucii, aceia cu <<cu Băsescu în suflet>>, protectorii politici şi pe ciracii lor, cine îi pedepseşte?

Serviciul de email marketing furnizat de