Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Noi credem că tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte persoane şi că orice persoană pe care noi o considerăm ca extraordinară reprezintă doar un exemplu al propriilor noastre posibilităţi”, spune Martin Brofman (cartea „Orice poate fi vindecat”), un remarcabil observator al legăturilor dintre conştiinţa umană şi evenimentele vieţii de zi cu zi. Aşadar, ceea ce vedem extraordinar la alţii putem face şi noi. Tocmai din acest motiv vedem „extraordinarul” în cineva. Tocmai asta-i cauza admiraţiei; avem aceleaşi posibilităţi, dar – pentru că nu le-am recunoscut în întregime în noi – le vedem ca extraordinare în alţii. Mai mult, Brofman spune: „Tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte”. Dacă-i aşa, se pune întrebarea de ce atât de mulţi oameni spun adesea „nu pot”.
Zilele trecute am întâlnit mai mulţi oameni care repetau obsesiv: „Nu, asta nu se poate. Nu pot să-mi găsesc o slujbă, nu am destule cunoştinţe” sau „Sigur X nu vrea să mă ajute” şi „Nu mă pot baza pe mine însămi în viaţă, sunt dependent/ă de altcineva, nu mă pot descurca”. Am întrebat: „Vezi vreo persoană extraordinară în preajma ta sau cunoşti o persoană pe care o admiri tocmai pentru că poate fi liberă, independentă?” Sau „Poţi găsi mental pe cineva care a reuşit prin eforturi personale şi ai o sinceră admiraţie ea?”.
La întrebarea aceasta, văzută din diferite unghiuri şi din perspectiva unor probleme diferite, precum relaţiile de iubire, relaţiile de muncă, de prietenie etc., oamenii răspund adesea că nu admiră pe cineva anume. Răspunsul „nu cunosc nici o persoană pe care s-o admir” apare legat întotdeauna de percepţia persoanei că ea însăşi „nu poate”. Nu poate admira şi, în consecinţă, lumea exterioară îi arată imaginea neîncrederii în propriile posibilităţi. Ceea ce pot alţii poate oricine, dar pentru asta trebuie arse nişte etape. Sigur că nu poţi fi savant când ai zece clase, dar dacă crezi că poţi, dacă admiri un savant, ai putea să te pregăteşti, să înveţi, să urmezi etapele de muncă, de efort, de căutare, de învăţare etc. necesare. Nu te opreşte nimeni să poţi, dar nu poţi dacă nu vrei. Ceea ce poţi sau nu are rădăcini în decizia ta. Poţi orice vrei; primul şi cel mai important lucru este să crezi că poţi şi să păşeşti apoi pe drumul către împlinire.
David Hawkins spune că în spatele lui „nu pot” stă, de fapt, un mare „nu vreau”. El dă exemplul următor; spui că nu poţi să faci un lucru, dar vine un tip la tine, îţi pune puşca la tâmple şi te ameninţă să-l faci. Mai spui atunci „nu pot”? Nu mai spui, pentru că problema nu este aceea de a putea, ci de a vrea. Orice nu putem nu vrem. Aşadar, putem face multe lucruri pe care le credem imposibile de îndată ce decidem că putem, pe de o parte. Pe de altă parte, descoperim că avem posibilităţi frumoase, nerecunoscute şi minunate în clipa în care admirăm ceea ce fac alţii.
Exerciţiul admiraţiei şi al aprecierii unor fiinţe pe care le credem extraordinare este unul capabil să ne deschidă calea către propriile noastre posibilităţi. Când credem că altul poate, vibraţia aceasta devine propria noastră vibraţie. Dimpotrivă, neîncrederea şi incapacitatea minţii de a vedea fiinţe capabile, extraordinare, bune sau înzestrate în jur devin rădăcina coborârii noastre în abisul neputinţei, al neîncrederii şi al blocajului. Lumea minţii prinde contur în lumea de afară şi, încetul cu încetul, ele se împletesc, până când se confirmă una pe cealaltă.
Ca să putem, trebuie să vrem şi apoi să urmăm etapele necesare, eforturile sau mişcările necesare. Să nu ne blocăm însă impulsul de a admira, de a vedea fiinţe extraordinare, capabile, frumoase, dezinvolte, libere sau oricum ne plac ele, căci aceasta poate deveni o rădăcină a neputinţelor noastre. Exerciţiul admiraţiei poate fi unul de descoperire al posibilităţilor pe care nu ni le cunoaştem încă. În locul invidiei, să practicăm admiraţia. Să observăm calităţile oamenilor pe care-i admirăm, căci ele se ascund cu dibăcie şi-n noi. O energie nouă, un alt gen de entuziasm şi de bucurie experimentează un om atunci când admiră cu sinceritate şi altă energie, alte trăiri şi alte gânduri îl animă când vede numai ceea ce poate critica, desfiinţa şi distruge. Tocmai „puterea” noastră este afectată prin dezapreciere şi invidie, tocmai puterea şi posibilităţile noastre prind viaţă prin admiraţie. Asta-i ceea ce ne poate arăta că fiinţele extraordinare pe care le vedem sunt şi în noi înşine!
