x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pierduţi de Europa

Pierduţi de Europa

de Sabina Iosub    |    06 Mar 2017   •   07:50
Pierduţi de Europa

De fiecare dată când cineva mă roagă să pun România într-un context european îmi aduc aminte de o întâmplare de pe la începuturile carierei. Filmam într-un sat de lângă Bucureşti - genul în care ori te îneci cu praf, ori te scufunzi în noroi. De primar se milostivise un ministru, iar satul era pe lista celor care primeau bani pentru asfalt şi canalizare. Toate astea înseamnau însă un efort şi pentru oameni. Nu mai ţin minte ce nu le-a convenit însă proiectul a iscat, ca de obicei, zarvă: unii voiau, alţii nu! Până s-au certat ei, banii au fost luaţi de alţi primari, iar satul e şi astazi pierdut printre noroaie.

Cam aşa e şi cu Europa. Pierdem atât de multă energie pe chestiuni minore şi locale că trece continentul pe lângă noi. Nu spun că alte state nu au dezbateri interne. Au, şi încă mari! Dar nu ignoră, de la premier la agricultor, Uniunea. Pentru ei Europa nu e un moft, ci o garanţie de
bunăstare, securitate şi democraţie. Gândiţi-vă numai câţi bani am ratat în cei 10 ani de când pur şi simplu Comisia, Consiliul şi Parlamentul se roagă de noi să-i luăm şi să transformăm uliţele înecate în glod în drumuri.

De atâta praf nici n-am văzut că Uniunea se schimbă. La propriu. Zilele trecute Juncker a dat publicităţii un document cu cinci posibile direcţii de viitor ale Uniunii şi aşteaptă ca la finalul lunii, când se adună şefii de stat, să aibă pe masă o idee de opţiune de la fiecare dintre cei 27, câte mai rămân în U.E. Ce alege România? Are cineva idee care dintre cele cinci scenarii e mai bun pentru noi?

Eu una, familiarizată deja cu discuţiile şi disputele europene, n-aş putea să aleg doar una dintre variante. Ştiu că mulţi dintre europarlamentarii români îşi bat capul cu asta, dar cheia nu e la ei, ci la Bucureşti, unde în agenda greilor, printre remanieri, referendumuri şi protocoale ar trebui să-şi facă loc şi asta.

Asta, bineînţeles, dacă vor o ţară cu străzi în loc de uliţe. Vor?

×