Plăcerea de a critica Franţa

Să fi înnebunit presa franceză? Să-şi fi pierdut toate mediile de informare simţul măsurii? Să se fi infantilizat de tot clasa politică franceză? Să fi ajuns la un grad atât de înalt exasperarea provocată de preşedintele Nicolas Sarkozy, încât orice pretext să fie bun pentru a-l ataca?

Iată întrebările pe care mi le-am pus pe toată durata lunii august, când n-a fost zi de la Dumnezeu să nu fi vorbit presa franceză despre ţiganii români. Dezlănţuirea mediatică pe marginea acestui subiect a fost fără precedent. Zi de zi aproape, dosarul romilor a devenit titlu de primă pagină, iar tirul critic dirijat împotriva Guvernului francez s-a amplificat cu altul, dirijat în străinătate împotriva Franţei. Să fi fost oare doar cei 15.000 de ţigani români care se află pe teritoriul francez, şi pe care Parisul vrea să-i trimită înapoi în România, motivul unic al acestei uriaşe polemici?

Nici pe departe, iată răspunsul celor care îşi păstrează cât de cât luciditatea. Anul trecut au fost deja trimişi în România 10.000 de romi de origine română, şi presa nu s-a scandalizat aproape deloc. De ce a devenit atunci, brusc, în acest moment, acest subiect atât de dezbătut?

Cauzele sunt mai multe şi merită analizate pe rând. Polemica a fost declanşată cu bună ştiinţă de Nicolas Sarkozy, care câştigă, în perspectiva viitoarelor prezidenţiale, cel puţin câte un vot suplimentar, dacă nu câte 1.000 sau câte 10.000, cu fiecare ţigan român pe care îl trimite înapoi în România. Aşa stau lucrurile, aceasta e realitatea: majoritatea francezilor consi­deră că romii de origine română care cerşesc pe drumurile Franţei şi se dedau la tot felul de mici furturi pentru a supravieţui nu-şi au locul pe teritoriul francez. Pe faţă, electoratul popular nu îndrăzneşte să afirme acest lucru, dar în cabina de votare, când nu-l vede nimeni, francezul preferă să sprijine partidul care se arată cel mai intransigent în această privinţă. Or, Nicolas Sarkozy se arată acum intransigent: Guvernul francez explică zilnic faptul că repatrierea ţiganilor români nu are nimic ilegal. Pur şi simplu, în virtutea statutului de tranziţie pe care îl are România în cadrul Uniunii Europene, orice cetăţean român care vine în Franţa este considerat turist timp de trei luni. Dincolo de această perioadă, românii trebuie să demonstreze, dacă vor să rămână în Franţa, că s-au înscris la studii, că au găsit de lucru sau că au din ce trăi. Şi cine nu se înscrie în această logică primeşte automat somaţia de a părăsi teritoriul francez.

Trimiterea înapoi în România a romilor aflaţi în situaţie ilegală în Franţa n-ar fi declanşat însă atâtea pasiuni dacă... n-ar fi fost vară. Or, se ştie, în timpul verii presa nu prea are subiecte majore de analizat. Există un anume vid estival la capitolul actualităţii, care trebuie umplut cumva. În 1997, când a murit la Paris, într-un accident de maşină, la sfârşitul lunii august, Prinţesa Diana, subiectul a fost o mană cerească. Anul acesta, mana cerească, din punct de vedere mediatic, a fost povestea ţiganilor români. Dovedind încă o dată că este total tributară spiritului de turmă, presa franceză s-a repezit cu aviditate asupra acestui subiect. Iar mimetismul, o altă boală mediatică, a făcut restul. Nici un ziar, nici o revistă nu şi-au asumat riscul de a ocoli subiectul, ca nu cumva să piardă public, să rămână în afara corului media­tic... Când un subiect care nu avea nimic special este ridicat la rangul de subiect senzaţional, atunci nu mai e nimic de făcut, a nu-l aborda, când eşti director de pu­blicaţie, devine un act sinucigaş.

Fără îndoială, şi criza economică a favorizat umflarea peste măsură a subiectului. Franţa are pro­bleme bugetare, vrea să facă economii. Anul trecut a cheltuit 18 milioane de euro cu trimiterea acasă a ţiganilor români, fără nici un rezultat, pentru că aceştia s-au întors înapoi. De unde şi înăsprirea măsurilor în prezent: fiecare rom care primeşte cei 300 de euro de ajutor de întoarcere va trebui să-şi lase şi amprentele la Poliţie, ca să poată fi identificat dacă revine în Franţa şi cere un nou ajutor de plecare. Poate că dacă Franţa n-ar fi stat aşa de prost cu previziunile economice n-ar fi accelerat acum operaţiunile de repatriere a ţiganilor români şi s-ar fi vorbit mai puţin despre subiect.

S-ar fi vorbit, de asemenea, mai puţin despre subiect dacă în toamna aceasta n-ar începe, de fapt, şi campania electorală pentru prezidenţialele din 2012. Ţiganii români sau mai degrabă povestea lor de oameni săraci care vin să-şi caute norocul în Franţa au devenit brusc un element al jocului politic intern francez. Nicolas Sarkozy are atâţia duşmani viscerali, încât aceştia nu ezită să spună, de exemplu, că tri­miterea ţiganilor români înapoi în ţara lor, chiar dacă este legală, reprezintă totuşi "o pată pe drapelul Franţei", o formă de "rasism de stat" şi aşa mai departe. Câte enormităţi nu spune omul, indiferent pe ce subiect, când se află în campanie electorală şi în plină bătălie politică! E suficient să privim ce se întâmplă în România în aceste circumstanţe...

Interesant este însă şi modul în care presa străină s-a lăsat prinsă în joc. Franţa nu este o ţară ca oricare alta, ea s-a dorit întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru omenire. De unde şi plăcerea secretă resimţită uneori în străinătate de a critica o Franţă care prea i-a agasat pe toţi, prea a dat lecţii în decursul istoriei, prea s-a pretins în fruntea progresului şi a revoluţiilor de tot felul, ba chiar ţara prin excelenţă a drepturilor omului. Când Germania îi expulzează pe romii din estul Europei, faptul apare ca un noneveniment, când se apucă Franţa însă să-i urce în avioane, ei bine, poli­tica Parisului devine aproape crimă împo­triva umanităţii.  

Să nu creadă însă cititorii acestui articol că aş fi un apărător al politicii lui Nicolas Sarkozy. Dar cred că jurnaliştii nu sunt doar nişte oameni care au în mână un microfoan cu care înregistrează ce spun oamenii politici, ziaristul are şi un creier cu care merită să gândească. Repatrierea accelerată a romilor români nu va rezolva absolut nimic. Milioane de alţi săraci din Europa, dar şi din Magreb, din Orientul Mijlociu şi Apropiat, din Asia şi chiar din America Latină continuă să facă tot posibilul ca să ajungă în Franţa şi în general în ţările bogate. Există o singură învăţătură care trebuie trasă din "scandalul romilor": domnilor politicieni din ţările bogate, faceţi ceva, cât mai repede, ca economia lumii să iasă din mizeria morală în care se află datorită delirului speculativ şi să devină una solidă şi durabilă, astfel încât ţările sărace sau recent ieşite din comunism să poată evolua şi progresa la adăpost de tot felul de crize ciclice şi globale. Pentru că altfel veţi fi confruntaţi nu cu 15.000 de romi români, ci cu un miliard cinci sute de milioane de oameni flămânzi şi furioşi, gata de orice pentru a-şi exercita un drept fundamental: dreptul de a avea o şansă în unica viaţă care li s-a dat.