Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România va înregistra anul acesta un PIB pe locuitor de 6.000 de euro, dublu cît în 2004. În realitate însă, Bucureştiul va produce per capita 12.000 de euro – mai mult decît Ungaria şi Estonia –, în timp ce locuitorii din Moldova vor contribui fiecare cu 4.000, ca-n ţările ex-sovietice.
România va înregistra anul acesta un PIB pe locuitor de 6.000 de euro, dublu cît în 2004. În realitate însă, Bucureştiul va produce per capita 12.000 de euro – mai mult decît Ungaria şi Estonia –, în timp ce locuitorii din Moldova vor contribui fiecare cu 4.000, ca-n ţările ex-sovietice.
Ce e de făcut? Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, observă că în România există discrepanţe nu doar între regiuni, ci şi între judeţele aceleiaşi regiuni şi vine cu soluţia: Guvernul va atenua aceste decalaje prin orientarea investiţiilor. Oare nu la fel a procedat şi Ceauşescu: a direcţionat la ordin investiţiile spre regiunile sărace, a industrializat forţat zone care, după închiderea fabricilor, tot la agricultură s-au întors? În locul intervenţiei statului, mai bine am lăsa piaţa să se ocupe de asta. De pildă, dacă în Bucureşti ar fi concurenţă aprigă, întreprinzătorii ar fi constrînşi să investească în alte părţi ale ţării sau, de ce nu?, să “importe” forţă de muncă de acolo. Dar, dacă oamenii de afaceri aduc chinezi pentru a continua să plătească mai nimic pentru forţa de muncă, să ştiţi că nu s-a ajuns încă în faza în care competiţia dintre companii să fie cîştigată de calificarea angajaţilor. Şi, sătui să tot aştepte concurenţa adevărată, lucrătorii din Moldova aleg Barcelona şi Milano în locul Bucureştiului.
Orice s-ar zice, un lucru nu poate fi negat: capitala e cea mai mare piaţă. De asta se reped aici bancherii, reţelele de magazine şi constructorii. Pentru că, dacă montezi termopane la Darabani ori vinzi microcentrale de apartament la Dorohoi, îţi va trece pragul un client la şase luni. În “city”-ul de pe Dîmboviţa se fac programări ca să vină meseriaşii cu montajul. Nici nu mai vorbim de piaţa IT sau de serviciile specializate! Într-o aglomeraţie urbană e altfel. Oricum ar fi, e mai multă concurenţă şi companiile sînt mai eficiente.
Nu ştiu cum rămîne cu teza dezvoltării armonioase pe întreg teritoriul patriei, dar limpede este că în fruntea investiţiilor străine pe cap de locuitor conduc patriile altora – Estonia şi Ungaria. În primele zece oraşe din Estonia trăieşte 55% din populaţie, ceea ce a făcut ca ţara să atragă mai mulţi bani din străinătate decît Letonia (unde ponderea populaţiei oraşelor mai răsărite este de 53%) şi Lituania (43,5%). În Ungaria, primele zece aşezări urbane înglobează 39% din locuitori, de aceea, ţara s-a bucurat mai mult de atenţia întreprinzătorilor decît Cehia (26%) sau Slovacia (24%).
La noi, primele zece municipii – de la Bucureşti pînă la Brăila – deţin doar 20% din populaţia ţării. Sîntem mai aproape de modelul Rusiei (16,5%) decît majoritatea celor care au intrat în UE în primul val. Dacă extindem exemplele dincolo de Europa de Est, vestitele aglomerări urbane de pe coastele Statelor Unite şi din zona Marilor Lacuri pot fi unul dintre motivele pentru care UE-27 face eforturi semnificative pentru a bate PIB-ul american, deşi are o populaţie cu 50% mai mare decît SUA. Iar înăuntrul Uniunii, ţările nordice, în special Finlanda, conduc în topul competitivităţii, pentru că au o populaţie mică, dar concentrată în cîteva oraşe.
Teoria prezentată nu explică totul, fiindcă mai intervin şi corupţia, birocraţia, taxele, raportul salariaţi-pensionari sau salariaţi direct-indirect productivi etc. Dar cert este că investitorii sînt atraşi de pieţe mari, unde îşi pot plasa cu uşurinţă mărfurile sau de unde îşi pot alege forţa de muncă.
