Pledoarie pentru atemporalitatea satului românesc

Cu prilejul acestui eveniment vor fi prezentate în original peste 1000 de artefacte din hârtie, papirus și frunze de palmier, pergamente și artefacte ancestrale românești și străine din piatră, lut, plăcuțe de cupru, etc., inclusiv artefacte din „Cultura CUCUTENI-TRIPOLIE”  (5200−3200 î.Hr.), unice la nivel mondial, cu relevanță culturală și istorică de excepție în cele mai diferite domenii.

Organizarea acestui eveniment este o veritabilă pledoarie pentru redescoperirea atemporalității satului românesc unde viaţa are alte reguli, căci timpul pare că stă pe loc şi are o infinită răbdare pentru ca toate să se aşeze în ritmul naturii şi al vieţii. Lucian Blaga spunea „eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, iar multe dintre satele româneşti continuă să ne confirme spusele marelui poet ca o mărturie a atemporalității.

Satul românesc şi-a păstrat veşnicia, iar veşnicia îşi duce liniştită existenţa alături de oamenii frumoşi şi buni care au rămas fideli acestui pământ și obiceiurilor locului.

Satul românesc reprezintă matca, tot ceea ce ne determină ca neam, limba, credința, portul, obiceiurile și care se integrează în același timp într-un destin cosmic dincolo de care nu mai există altceva. Tocmai această mândrie de a face parte din destinul hărăzit de Dumnezeu ne-a salvat ca popor în vremurile de restriște. Satul românesc s-a păstrat intact în forma și mitologia sa și nu s-a abandonat în ceea ce alții au încercat să îl transforme sau în istoria pe care alții au încercat să i-o construiască, așteptând momentul când va putea să devină rădăcina autentică a istoriei românești.

 Putem afirma că țăranul român a avut întotdeauna misiunea sacră de a reconstrui ceea ce alții au pustiit, iat satul este locul binecuvântat de Dumnezeu în care ceea ce este material și spiritualul se află într-o perfectă comuniune, locul din care se înalță sufletul poporului român spre propriul lui destin. În conștiința fiilor săi, fiecare sat reprezintă totul, centrul lumii, tot ceea ce este mai de preț, iar aceștia sunt datori să păstreze și să perpetueze moștenirea neprețuită a universului lor: trăirea, creațiile populare, arta, limba, spiritul creator, credința, respectul, modestia.

“Satul și Biserica au emancipat România, una i-a dat dimensiunea civilizației umane, cealaltă i-a dat dimensiunea sacrului, iar popoarele care au sacralitatea în ființa lor, au și destin, au și loc în istorie”, spunea marele istoric Nicolae Iorga.

Pentru țăranul român credința în Dumnezeu a fost mai puternică decât orice altceva, întărindu-l pentru a trece peste tot ceea ce destinul i-a pus în cale și pentru a-și împlini misiunea cu smerenie și cu modestie. Într-adevăr, satul românesc s-a născut și a crescut în jurul Bisericii, iar preotul avea multiplu rol: de sfătuitor, de judecător, uneori de doctor și, dincolo de toate acestea, de părinte. El era cel care era chemat ori de câte ori era nevoie de un sfat, de o vorbă de încurajare, pentru a nu permite cuiva să se abată de la calea cea dreaptă, fiind unul dintre pilonii comunității. La sat, biserica a fost cea care a organizat pe lângă ea și școala, preotul fiind cel care îi convingea pe părinți că este necesar ca toți copiii să știe carte și să fie educați, pentru ca întreaga comunitate să evolueze.

Suntem datori să iubim, să admirăm și să facem cunoscută tuturor cultura autentică populară, dar, mai presus de toate, să rămânem în nemijlocită legătură cu centrul ei creator, cu satul românesc, păstrător al specificului etnic de-a lungul secolelor, marcat de datini și obiceiuri de o mare frumusețe și originalitate, matcă de tradiție și valori, punct de referință pentru istoria noastră națională.

 Pentru toate acestea, stau mărturie cuvintele lui Blaga, atunci când scria în discursul său, ”Elogiu satului românesc”: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți zvâcnește mai rar, ca și cum nu ți-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva.”